Câteva fragmente din Jurnalele Marthei Bibescu

„Mă gândesc, în legătură cu mine însămi: de ce nu-l evit, de ce prefer chiar să-mi văd adversarul? Pe cei care se deosebesc de mine. Pe cei cu păreri opuse alor mele. De ce îmi place să stau de vorbă cu Carl-Victor [de Wied], cu doamna Fabricius? Pentru că în mine trăiește interpretul, marele interpret. Trebuie să aflu care e starea de spirit a bolnavului.” (p. 137)

„Când discută probleme politice cu o femeie, bărbații învestiți cu răspunderi mari – miniștri plenipotențiari sau redactori-șefi de gazete – se străduiesc să o mintă. Vor să facă din ea un emisar mistificat, care să-i ajute să mistifice opinia publică. După părerea lor, tocmai în asta constă meseria unui diplomat și a unui ziarist.

A le arăta că nu mă las înșelată înseamnă a le spune pe față că nu-și fac bine meseria. În plus, mi-ar fi cu neputință să le demonstrez că nu au dreptate, deoarece ei nu caută rațiunile, nu deslușesc probabilitățile și nici nu cântăresc șansele. Tot ce urmăresc este reușita unei operații de hipnoză asupra unui intelect [considerat] inferior.

Ușurința cu care le accept tezele nu le stârnește nicio umbră de bănuială. Așa mă răzbun eu.” (p. 189)

„(…) și deodată iată-ne în sfânta sfintelor, goticul german, sută în sută german, care conferă biroului lui Hermann Göring un decor categoric național-socialist. Aluzii la Faust, la Calvin, la Wotan. Câteva trepte în fundul încăperii, câteva trepte suitoare, uși boltite, mici și joase și suntem în cuibușorul suprem. Cu mâinile la șold, Göring explică:

• Asta-i camera de meditație. Hier denke ich[1].

(…) Mă uit la omul care a pus să i se construiască în casă o cameră în care să gândească. Monumentala-i naivitate îmi distrează la nebunie spiridușul. Și inventez un dialog:

• «Demonul: domnule Göring, așadar aici gândiți? Deci nu gândiți tot timpul?

Domnule Göring, sunteți un fenomen.

E ca și cum ne-ați spune nouă, spiriduș și prietenului meu, Socrate. Mie, nu mai puțin demon și vechiului meu prieten Descartes:

• Vin aici să respir.
• Deci nu respirați tot timpul?

Cu alte cuvinte, în restul casei puteți să nu gândiți? Deci nu sunteți, scumpe domnule Göring? A fi sau a nu fi, scumpe domnule Göring.

Uneori, deci sunteți, când gândiți aici, iar restul timpului nu sunteți. E realmente fantastic, domnule Göring. Minunat, scumpe domnule Göring. Dar, vă rog să mă credeți, nu insistați prea mult. Vă vorbesc în propriul dumneavoastră interes.»” (p. 116)

„După care, atât Göring, cât și dânsa, ne arată inelele lor; un safir dăruit de prima soție și un altul, cu un smaragd, de la cea de a doua. Adoră pietrele prețioase. Vrea să vadă diamantul din Sfânta Elena. Îl port tocmai la gât. (…)

Labele lui Göring, mâinile nu prea fine ale consoartei, această manieră de a face cunoștință arătându-și bijuteriile, îmi amintesc deopotrivă de haremul din Persia și de obiceiurile verișoarelor austriece și unguroaice de la Buftea. Atunci când copiii vor să stârnească admirație sau invidie își arată jucăriile, după care le iau înapoi. E o scenă care nu s-ar putea petrece în niciun salon franțuzesc, nici într-unul englezesc, nici la italieni. Naivitate și sălbăticie.” (p. 79)

NOTE

[1] „Aici gândesc” (în germană, în original).

Fragmente selectate din:

Martha Bibescu, Jurnal politic. 1939-1941, Editura Politică, București, 1979.

Martha Bibescu, Jurnal berlinez ‘38, Editura Vivaldi, București, 2009.