Câteva fragmente din „Jurnalul de la Tescani”, de Andrei Pleșu

„Lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui om tânăr este să fie lipsit de capacitatea de a admira.”

„E atât de frumos locul acesta, în momentul acesta, încât nu-mi mai vine să plec!- o frază care îți vine adeseori în minte când te plimbi; o frază candidă, dar, în fond, absurdă. E, în ea, o lăcomie copilărească, hrănită de convingerea că o emoție se poate dilata la nesfârșit, că ea are ceva de câștigat prin expansiune cantitativă. (…) Nu posți păstra momentul frumuseții decât părăsindu-l. Dacă vrei să-l depozitezi, să-l ai definitiv, el își pierde contururile, se stinge, cade în vid. Simți, deci, dintr-o dată, că în locul acesta și în ceasul acesta e frumos, sfâșietor de frumos? Atunci pleacă! Ți s-a făcut un dar, pe care nu-l iei cu tine decât întorcându-i spatele.”

„Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrângem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sunt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcționează ca un blocaj: șansa cea bună, reușitele, fericirea însăși. Binele și răul sunt, nediferențiat, ziduri latente. Trebuie să le șlefuiești până la reflex și transparență.”

„În regnul vegetal, moartea pare scutită de mizeria descompunerii putride. Miresmele nu devin miasme. Moartea nu cade niciodată în pestilențial. Pălire, uscare, dezagregare, toate păstrează ceva curat și firesc, fără duhoare și fără înnoroire. Se trece dintr-o gamă cromatică într-alta, dintr-un registru de parfumuri într-altul.”

Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleșu, Humanitas, 1996.