Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse

„— Un om din Evul Mediu ar detesta în mod identic întregul nostru stil actual de viață, considerându-l atroce, dezgustător și barbar! Fiecare epocă, fiecare cultură, fiecare datină și tradiție își are stilul său specific, propria moliciune și duritate, frumusețile și atrocitățile sale, considerând că anumite suferințe sunt firești și tolerând răbdător anumite rele. Viața oamenilor se transformă în suferință reală, într-un adevărat iad numai atunci când se întrepătrund două epoci, două culturi și religii. Un om din Antichitate care ar fi fost nevoit să trăiască în Evul Mediu s-ar fi sufocat în modul cel mai jalnic, tot așa cum un sălbatic ar fi nevoit să se sufoce în sânul civilizației noastre. Există apoi perioade în care o întreagă generație se trezește prinsă între două epoci, între două stiluri de viață, încât își pierde naturalețea, moravurile, orice sentiment de siguranță și inocența. Firește că nu fiecare își dă seama de acest lucru în egală măsură. Un om cu firea lui Nietzsche a fost nevoit să suporte mizeria de astăzi cu o generație și mai bine înaintea noastră – mii de oameni suferă astăzi de tot ceea ce el a fost nevoit să sufere singur și neînțeles de nimeni. ”

„Cum să nu fiu un lup de stepă și un sihastru jerpelit în mijlocul acestei lumi, când dintre toate țelurile ei nu împărtășesc niciunul, când bucuriile ei mă lasă rece! Nu pot rezista multă vreme nici la teatru, nici la cinematograf, nu pot să citesc nici un ziar, rareori mai citesc câte o carte modernă, nu pot pricepe plăcerea și bucuria pe care oamenii speră să le afle în trenurile și hotelurile aglomerate, în cafenelele pline până la refuz, cu muzica lor languroasă și obsesivă, în barurile și varieteurile elegante și luxoase ale marilor orașe, la expozițiile internaționale, pe bulevarde, prelegerile destinate celor însetați de cunoaștere, pe marile terenuri de sport – toate aceste bucurii, la care mii de oameni se îmbulzesc și se străduie, deși mi-ar fi și mie accesibile, totuși îmi rămân de neînțeles, nu le pot împărtăși. Iar tot ceea ce mi se întâmplă în rarele mele ceasuri de bucurie, tot ceea ce pentru mine înseamnă voluptate, eveniment, extaz și înălțare, toate acestea oamenii le cunosc și le caută, și le îndrăgesc cel mult în cărți, căci în viață le consideră drept o nebunie. ”

„Trupește, omul este unitar, dar sufletește niciodată.”

„Lupul nostru de stepă crede și el că poartă în pieptul lui două suflete (lup și om), simțind că, în felul acesta, pieptul i s-a îngustat îngrijorător de mult. Pieptul, trupul este întotdeauna unul singur, dar sufletele care sălășluiesc într-însul nu sunt nici două, nici cinci, ci nenumărate; omul este ca o ceapă compusă din sute de învelișuri, ca o țesătură compusă din multe fire. În Asia antică lucrul acesta era cunoscut și știut cu exactitate, iar în yoga budhistă a fost inventată o tehnică precisă, al cărei scop era dezvăluirea ideii fixe despre personalitate. Jocul omenirii este complex și plin de umor: ideea obsesivă pe care India s-a ostenit timp de o mie de ani s-o destrame este identică cu aceea pe care Occidentul s-a străduit la fel de mult să o acrediteze și să o consolideze. ”

„Singurătatea însemna independență, iar eu mi-o dorisem și mi-o câștigasem în decursul multor ani”

„Pe bătrânii care au murit deja îi nedreptățim dacă îi luăm în serios. Nouă, nemuritorilor, nu ne place să luăm nimic în serios, nouă ne place să glumim. Seriozitatea, tinere, este o chestiune de timp; nu pot să-ți dezvălui decât că ea provine dintr-o supraestimare a timpului. Și eu am exagerat odinioară importanța timpului, de aceea mă hotărâsem să trăiesc o sută de ani. Dar vezi tu, în eternitate, timpul nu există; eternitatea nu este decât o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă. ”

„— Stupid mai sună cuvintele de genul «fiară» sau «animal de pradă»! N-ar trebui să se vorbească astfel despre animale. De multe ori ele sunt fioroase, dar sunt mult mai la locul lor decât oamenii.

— Ce înseamnă «la locul lor»? Ce vrei să spui cu asta?

— Păi uită-te și tu la un animal, la o pisică, un câine, o pasăre sau chiar la unul dintre animalele acelea mari și frumoase de la grădina zoologică, la o pumă sau o girafă! Este imposibil să nu observi că toate sunt la locul lor, că absolut nici un animal nu se simte stingherit, nu există niciunul care să n-aibă habar ce are de făcut sau cum trebuie să se comporte. Niciunul dintre ele nu vrea să te lingușească, niciunul nu vrea să te impresioneze. Nu joacă teatru. Sunt exact așa cum sunt ele, întocmai ca pietrele și florile sau ca stelele de pe cer. Înțelegi?”

Herman Hesse, Lupul de stepă, Editura Rao, 2016.