Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov

„Era de ajuns să ridice capul și să privească spre cer, ca să înțeleagă că noaptea pierise fără putință de întoarcere. […] Poetul simțea năvălind asupra lui, nestăvilită, o nouă zi.”

„Ce doriți tov…șopti administratorul, înnebunit, dar dându-și în cele din urmă seama că cuvântul «tovarăși» nu li se potrivește defel bandiților care atacă un om într-un W.C. public, horcăi: cetă… se gândi că nici acest cuvânt nu-i de ei, și primi o a treia lovitură, nu știu nici e de la care din cei doi, dar atât de cumplită, încât sângele îi țâșni din nas peste cămașă.”

„Stăteau de vorbă, ca și când nu ne-am fi despărțit decât ieri, parcă ne cunoșteam de ani și ani. […] Și în scurt timp femeia aceasta a devenit soția mea de taină.”

„Poftiți în salon, spuse juna cu firescul unei persoane îmbrăcate omenește.”

„M-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama deodată că iubisem toată viață mea această femeie!”

„Dragostea răsărise în calea noastră așa cum din pământ răsare într-o ulicioară un ucigaș – ne-a lovit pe amândoi deodată!”

„Trebuia să-l uite cu orice preț, da, să-l uite! Dar el nu se lăsa uitat, asta era durerea ei!”

„Eu am invitat-o (la bal)! Și, luați, vă rog, aminte, nici unul nu s-a îmbolnăvit și nici unul n-a refuzat să vină!”

„După tonul tău s-ar zice că nu recunoști nici existența umbrelor, nici a răului. Ia fii bun și te gândește puțin la următoarea întrebare: ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, și cum ar fi arătat pământul dacă l-ar fi părăsit umbrele? Că doar obiectele și oamenii dau naștere umbrelor. Uite, acolo e umbra aruncată de spada mea. Copacii și făpturile vii aruncă și ele umbră. Nu ai vrea cumva să jumulești globul pământesc, măturând de pe fața lui toți copacii și tot ce este viu, numai dintr-un capriciu al tău, din dorința de a te desfăta cu lumina nudă? Ești un nătâng!”

Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, traducere din limba rusă de Natalia Radovici, București, Litera, 2019.