Câteva fragmente din „Război și pace”, de Lev Nikolaevici Tolstoi

„În tăcere, prințul Vasili îl luă pe Pierre de braț și se adresă Annei Pavlovna:

«Domesticește-mi ursul acesta, spuse el. Uite-l, de o lună de zile stă la mine și de-abia azi îl văd ieșind în lume pentru întâia dată. Nimic nu e mai necesar unui tânăr decât societatea femeilor inteligente.»”

„(Prințul Nikolai Andreevici Bolkonski) Avea obiceiul să spună că viciile omenești nu au decât două cauze: trândăvia și superstiția, și că numai două sunt virtuțile: acțiunea și rațiunea. Se ocupa personal de creșterea fiicei lui și, pentru a dezvolta în ea amândouă aceste virtuți, îi dădea lecții de algebră și geometrie și-i organizase întreaga viață, astfel încât să fie necontenit ocupată. El însuși era necontenit ocupat cu redactarea memoriilor sale și-l preocupau soluțiile problemelor de matematică superioară; când nu dădea la strung tabachere, își găsea de lucru în grădină sau supraveghea lucrările de construcție de pe moșia lui, care nu mai încetau niciodată. Și, pentru că cea mai de seamă condiție a acțiunii este rânduiala, în felul lui de viață, rânduiala era dusă până la cel mai înalt grad al preciziunii. Se așeza la masă întotdeauna cu aceleași gesturi și nu numai la aceeași oră, dar chiar în același minut al zilei. Era aspru și neiertător de exigent cu toți cei dimprejur, de la fiica lui și până la servitori, și de aceea, fără să fie câtuși de puțin crud, era temut și respectat cum n-ar fi izbutit să fie nici cel mai crud om. Deși era în retragere și, deci, n-avea acum niciun amestec în afacerile statului, fiecare nou conducător al guberniei în care se afla moșia sa considera de datoria lui să se anunțe la el în vizită de prezentare și să aștepte în anticameră, așa cum făceau arhitectul, grădinarul, sau chiar și prințesa Maria, ca el să iasă la ora știută din birou. Și fiecare din acești demnitari încercau același simțământ de respect și chiar de teamă când se deschidea ușa neobișnuit de înaltă a cabinetului și apărea, cu desueta lui perucă pudrată, bătrânelul acesta mărunt, cu mâinile mici și uscate, cu sprâncenele stufoase și încărunțite, care adesea, când el se încrunta, îi ascundeau cu totul strălucirea ochilor inteligenți și încă tineri.”

„[…] ochii prințesei Maria erau mari, adânci și strălucitori (ca și când din ei ar fi țâșnit adeseori văpăi de lumină caldă); erau atât de frumoși, încât adesea, în ciuda urâțeniei chipului ei, în ansamblul lui, ochii aceștia făceau o impresie mai puternică decât frumusețea adevărată.”

„Ca la oricare alt om, fața ei capătă altă expresie, nefirească, artificială, urâtă, de fiecare dată ce se privea în oglindă.”

„Vorbea ca și cum ar fi voit să câștige timpul pe care-l pierduse tăcând cine știe câtă vreme.”

„Chemarea mea e alta, își zicea în sinea ei prințesa Maria, chemarea mea e să fiu fericită de fericirea altora, rostul meu pe lume e ca, prin dragoste de oameni și sacrificiu de sine, să fac pe alții fericiți.”

„Ce bine ar fi să știm unde să ne căutăm ajutor în viața aceasta și la ce să ne așteptăm, trecând pragul de acolo, dincolo de mormânt. Cât de liniștit și de fericit aș fi eu dac-aș putea spune acum: Doamne, miluiește-mă!…Dar cui, cui să-i spun asta? Oare puterea aceea nedefinită, necuprinsă de mintea noastră, căreia nu numai că nu-i pot adresa rugăciuni, dar pe care nici măcar nu o pot exprima în cuvinte, acel mare tot sau nimic, își spunea el singur sieși, oare acesta să fie Dumnezeu din talismanul pe care mi l-a atârnat la gât prințesa Maria? Nimic, nimic nu e sigur, afară de nimicnicia tuturor lucrurilor pe care le pot cuprinde cu mintea și de măreția tuturor celor pe care nu le cuprind, dar care sunt singurele de mare însemnătate!”

„În tot acest timp, viața de toate zilele, viața cea adevărată a oamenilor, cu grijile lor reale – sănătatea și boala, munca și odihna – cu aspirațiile lor spre gândire, știință, poezie ori muzică și cu iubirile, prieteniile, aversiunile și pasiunile lor, își urma ca întotdeauna drumul, independent și în afară de orice preocupări privind alianța sau inamiciția politică a lui Napoleon Bonaparte cu Rusia și în afară de orice reformă posibilă.”

Lev Tolstoi, Război și Pace, vol. I, traducere din limba rusă de Ion Frunzetti și Nicolae Parocescu, București, Editura Art, 2018.