Câteva fragmente din ,,Despre prietenie”, de Seneca

,,Dacă însă socotești prieten pe cineva în care nu te încrezi ca în tine insuți, greșești amarnic și nu ai înțeles îndeajuns valoarea adevăratei prietenii. Vorbește îndelung despre toate cu un prieten, dar mai întâi lămurește-te tu însuți asupra lui: după ce a apărut prietenia, trebuie să te încrezi; mai înainte, trebuie să cumpănești prietenia. Își amestecă îndatoririle, resturnându-le ordinea, cei care […] după ce și-au dăruit sentimentele, cumpănesc judecata și, după ce și-au cumpănit judecata, își retrag sentimentele. Gândește-te îndelung dacă cineva este demn de prietenia ta. Odată ce ai decis așa, primește-l din tot sufletul; vorbește cu el la fel de deschis precum cu tine insuți. Ba chiar mai mult!

Trăiește in ala fel încât să nu ai secrete nici măcar față de dușmanii tăi.

Dar, pentru că apar unele împrejurări care sunt de obicei ținute în taină, împarte cu prietenul tău toate grijile, toate gândurile tale. Dacă îl socotești de încredere, chiar îl vei face să fie așa: căci au fost unii care, de teama de a nu fi trădați, au deschis calea trădării și, cu bănuiala greșelii, au făcut ca greșeala să fie justificată. Ce motiv aș avea ca, în prezența prietenului meu, să-mi rețin vreo vorbă? Ce motiv aș avea ca, în prezența lui, să nu mă consider singur?

Unii povestesc oricui ce ar trebui încredințat numai prietenilor și își descarcă în urechile oricui se nimerește tot ce ii apasă; alții, dimpotrivă, se tem ca nu cumva chiar cei mai dragi lor să le afle din tainele și, dacă le-ar sta în putință, nu s-ar încrede nici în ei înșiși și și-ar împinge în fundul sufletului orice taină. Nu este bine nici într-un fel, nici în celălalt: fiecare este deopotrivă o greșeală, și să te încrezi în toți, și să nu te încrezi în nimeni, numai că – aș spune eu – una este o greșeală mai bună, cealaltă, mai sigură.

Tot așa, alte două soiuri de oameni merită să fie blamate: și cei ce sunt veșnic neliniștiți, și cei care au o liniște imperturbabilă. Căci să te bucuri de agitație nu este semnul energiei, ci al ciocnirilor dintr-o minte hăituită; iar să socotești că orice mișcare este un chin nu înseamnă liniște, ci slăbiciune și lâncezeală. Să-ți rămână în suflet, așadar, vorba pe care am citit-o în Pomponius: «Unii s-au ascuns în străfunduri până-ntr-atât încât cred că e prins de vârtej orice se află la lumina zilei». Cele două stări trebuie să se îmbine: omul înclinat spre meditație se cuvine să acționeze, iar omul de acțiune se cuvine să mediteze. Stai la sfat cu natura: ea îți va spune că a făcut și ziua, și noaptea.” (p. 7-10)

“Grăbește-te să vii la mine, dar mai înainte grăbește-te spre tine.” (p. 33)

“Nimeni nu poate trăi fericit dacă este atent numai la sine, dacă întoarce totul în propriul său folos: se cuvinesă trăiești pentru altul dacă vrei să trăiești pentru tine.” (p. 36)

Prietenul se cuvine să îl avem în suflet: sufletul nu este niciodată prea departe și în fiecare zi vede ce dorește.(pag. 46)

Seneca, Despre prietenie, Editura Seneca Lucius Annaeus, 2018, București