Câteva fragmente din „Studii despre iubire”, de José Ortega y Gasset

„Nu poți merge către Dumnezeul iubit cu picioarele trupești, dar, cu toate acestea, a-o iubi înseamnă a merge către El. În actul de a iubi părăsim liniștea și repausul din lăuntrul nostru și emigrăm către obiect. Iar această stare perpetuă de emigrare înseamnă a iubi.” (p. 13)

„În «starea de grație»- fie ea mistică sau erotică -, viața își pierde ponderalitatea și acreala… Astfel, pentru mistic și pentru îndrăgostitul satisfăcut, totul e frumos și plăcut. Explicația este că, reîncepând, după etapa sa de absorbire, să privească lucrurile, le vede nu în ele însele, ci reflectate în ceea ce există în exclusivitate pentru el: Dumnezeu sau ființa iubită. Și ceea ce le lipsește în materie de gratie e adăugat splendid de oglinda în care le contemplă.”

„Delectarea “stării de gratie”, oriunde s-ar prezenta ea, se bazează, așadar, pe faptul că ești în afara lumii și în afara ta însuți. Literal, chiar asta înseamnă “extaz”: a fi în afara ta și a lumii.” (pp. 54 – 55)

„Cel mai adesea, omul iubește de mai multe ori în viață. Faptul acesta ocazionează o mulțime de probleme teoretice, pe cele practice pe care va trebui să le soluționeze, pe cont propriu, îndrăgostitul însuși. […] Ideală, perfectă și de dorit ar fi oare dragostea unică?” (p. 74)

„După dragoste poți, într-adevăr, să-l cunoști pe îndrăgostit, dar nu după obiectul iubit. Fiecare persoană iubește cu deplinătatea spiritului său, cu suficientă forța pentru a pune în cel iubit toată delicatețea și finețea de care ar avea nevoie sufletul îndrăgostitului (sau propriul său suflet), așa cum lanterna magică sau cinematograful așază pe pânză linia și culoarea care există în ele, așa cum Don Quijote în Aldonza Lorenzo și Nelson în Lady Hamilton (căprioară din peisajul de la începutul secolului al XIX-lea) au pus cele trebuincioase pentru ca sufletele lor să se prosternează înaintea celor două femei”. (p. 79)

José Ortega y Gasset, Studii despre iubire, trad. Sorin Mărculescu, 2012.