Cazul profesorului Pinker. O încercare de a discredita prin asociere unul dintre cei mai importanți cercetători în lingvistică și psihologie evoluționistă

Un articol de Conor Friedersdorf, publicat în The Atlantic

Sute de universitari din lumea lingvisticii au semnat în luna iulie o scrisoare deschisă prin care îl criticau pe Steven Pinker, unul dintre cei mai de seamă cercetători în domeniu, pentru șase tweeturi și un pasaj extras dintr-un bestseller de-al său. Oricare le-ar fi fost intențiile, este destul de clar faptul că nu aveau cum să reușească vreodată să-l intimideze pe faimosul profesor titular (tenured) de la Harvard. Cu toate acestea, prin gestul lor au reușit să le transmită un mesaj cadrelor didactice mai puțin cunoscute din învățământul universitar, conform căruia susținerea în mod public a anumitor opinii ar putea duce la sancțiuni disciplinare.

Teama ce s-a produs, în special în rândul lingviștilor care nu ocupau poziții permanente în învățământul universitar, nu ar fi fost un motiv de îngrijorare dacă postările în cauză ar fi dat dovadă într-adevăr de un flagrant limbaj necorespunzător; dacă ar fi conținut, spre exemplu, insulte rasiste sau bigotism. Dar sutele de universitari care l-au atacat pe Pinker nu încercau pur și simplu să reafirme anumite tabuuri sensibile, acceptate în mod general. Ei doreau să restrângă în mod radical limitele discursului și ale cercetării tolerabile. O privire mai atentă asupra scrisorii dezvăluie crezurile ideologice și probele politice specifice pe care cel puțin sute de lingviști se simt acum liniștiți să le impună în mod liber colegilor lor.

Un prim lucru ce trebuie menționat este faptul că în scrisoare se recunoaște că denunțarea lui Pinker și propunerea înaintată către Societatea de Lingvistică din America ca acesta să fie eliminat de pe lista ei de „distinși universitari și experți în media” nu se întemeiază pe nicio afirmație cu privire la competențele profesionale ale profesorului. Semnatarii scrisorii nu sunt preocupați de “contribuțiile sale academice ca lingvist, psiholog și cercetător în domeniul științelor cognitive”.

Atunci care este problema lor cu Pinker? Nemulțumirile lor sunt surpinse în patru pasaje.

PRIMUL PASAJ

(Deși nu există nicio îndoială în privința lor) Am lăsat la o parte aspectele legate de tendința doctorului Pinker de a se apropia de ceea ce The Guardian a numit renașterea “rasismului științific”, faptul că acesta l-a încurajat în mod public pe David Brooks (care s-a dovedit a fi un partizan al ”esențialismului de gen” – “gender essentialism”), mărturia pe care a depus-o la procesul Jeffrey Epstein (pe care dr. Pinker acum o regretă) și, nu în ultimul rând, atitudinile lui suspecte din trecut referitoare la viol și feminism.

În primul punct al acuzației, semnatarii nu îl învinuiesc pe Pinker de “rasism științific”, asumându-și datoria de a dovedi această afirmație așa cum era firesc să o facă. Ei susțin doar că Pinker tinde să se apropie de ceea ce un ziar numea “renașterea rasismului științific”. Acestea sunt aceleași tactici subtile de învinovățire prin asociere, ce pot degenera în abuzuri, pe care și extrema dreaptă le-a folosit pentru a defăima diverși universitari, legându-i de comunism sau islamism.

Scrisoarea face trimitere la un tweet al cercetătorului în care se precizează următoarele: “The Bell Curve: Deși nu sunt de acord cu autorul în privința aspectelor ce țin de rasă, cred totuși că dezbaterea publică despre carte a fost una nedreaptă” – cu alte cuvinte, un tweet care mai degrabă ar respinge decât să valideze partea textului pe care criticii au considerat-o rasistă. De asemenea, scrisoarea face referire și la un articol din 2006 scris de Pinker și publicat în revista The New Republic. În respectivul articol, profesorul de la Harvard analiza lucrările a trei cercetători de la Universitatea din Utah care susțineau într-un articol științific publicat în Journal of Biosocial Science, că “evreii de rit așkenaz au un avantaj genetic în ceea ce privește inteligența, acesta fiind obținut în urma selecției naturale pentru succesul în ocupațiile din sfera intermedierii (împrumuturi, vânzări, gestionarea proprietăților), selecție ce s-a desfășurat în primul mileniu al existenței lor în Europa de Nord, de la 800 e.n până la 1600 e.n.”.

Pinker a examinat în articolul său atât dovezile care susțineau ipotezele cercetătorilor, cât și pe cele care le contraziceau, fără a ajunge, în cele din urmă, la o concluzie certă. De asemenea, el a atras atenția asupra posibilelor efecte negative ale unei astfel de cercetări, indicând totodată problemele ce s-ar ivi dacă ea ar fi interzisă. A făcut toate acestea într-un context pe care l-a înțeles după cum urmează:

Ideea unei inteligențe înnăscute a evreilor este cu siguranță mult mai bună decât infama generalizare alternativă, care susține faptul că există o conspirație evreiască la nivel mondial. Atenția acordată talentelor necesare nișei intermediarilor (fie ele biologice sau culturale) ar putea avantaja și alte minorități ce s-au ocupat de intermedieri (armenii, libanezii, membrii poporului igbo, chinezii de peste mări sau indienii nerezidenți), minorități care au fost, de asemenea, persecutate în mod violent din cauza succesului lor economic. Și totuși, pericolele sunt reale.

Aceste afirmații par destul de îndepărtate de favorizarea unei “renașteri a rasismului științific”.

Cel de-al doilea punct al acuzației, ce se referă la David Brooks, este interesant sub două aspecte: în primul rând, deoarece semnatarii lasă să se înțeleagă faptul că sprijinirea în mod public a cronicarului de centru de la New York Times (care este, de asemenea, și un autor de bestselleruri) ar depăși limitele acceptabile ale comportamentului lingviștilor cu o bună reputație și, în al doilea rând, deoarece semnatarii confundă aprobarea unui articol dintr-un ziar cu sprijinirea în mod public a cronicarului.

În continuare, semnatarii sugerează că un lingvist care furnizează o analiză textuală a unei legi penale – acesta fiind serviciul pe care Pinker i l-a oferit lui Epstein, pare-se că la cererea expresă a colegului său de la Harvard, Alan Dershowitz – poate fi, prin urmare, discreditat din cauza faptelor penale ale inculpatului.

Ultimul punct al acuzației, despre atitudinile suspecte ale lui Pinker în ceea ce privește violul și feminismul, evidențiază criticile formulate de feminista Kate Manne referitoare la comentariile profesorului asupra frecvenței statistice a faptelor penale motivate de ură împotriva femeilor (o întrebare empirică, de altfel) și asupra motivelor ce stau în spatele violului: dacă acesta este legat exclusiv de dorința de putere sau, parțial, și de cea de sex (un subiect tratat deseori în cadrul dezbaterilor academice).

În concluzie, acest prim pasaj al scrisorii transmite lingviștilor următoarele mesaje: evitați orice atitudine ce ar putea fi catalogată drept “o tendință de a vă apropia” de anumite credințe problematice, evitați să faceți trimiteri în tweeturile personale la activitatea oricărui cronicar care are diverse opinii controversate (sau veți risca să fiți asociați cu ele), evitați să oferiți analize de specialitate în procesele penale în care acuzatul este învinuit de infracțiuni odioase și, nu în ultimul rând, nu vă îndepărtați sub nicio formă de doctrina feministă. Deja semnatarii au sugerat o viziune extrem de limitată și deosebit de ideologizată asupra comportamentului acceptabil și au făcut asta chiar înainte de a-și începe critica principală.

AL DOILEA PASAJ

Ceea ce încercăm să arătăm aici este faptul că dr. Pinker, ca figură publică, are tendința de a amuți vocile persoanelor care suferă de pe urma violenței motivate de rasism sau sexism –  tendință ce s-a manifestat în special la scurt timp după desfășurarea protestelor împotriva sistemului care a cauzat aceste situații. În continuare, vom expune șase situații relevante pentru prezentarea modului în care comportamentul doctorului Pinker este în directă contradicție cu principiile Societății de Lingvistică din America.

Aceste “șase situații relevante” care ilustrează comportamentul aparent necorespunzător al profesorului de la Harvard nu sunt altceva decât niște tweeturi de-ale sale și un pasaj extras din bestsellerul lui, Better Angels of Our Nature.

În acest scenariu, un universitar poate fi găsit vinovat de “amuțirea vocilor persoanelor care suferă de pe urma violenței motivate de rasism sau sexism”, nu ca urmare a suprimării propriu-zise a discursului cuiva, ci doar pe baza publicării opiniilor sale. Mai mult decât atât, semnatarii lasă să se înțeleagă faptul că universitarii pot încălca standardele profesionale dacă vorbesc la momentul nepotrivit, mai precis “la scurt timp după desfășurarea protestelor împotriva sistemului care a cauzat aceste situații”.

Observați, de asemenea, modul în care pasajul portretizează „persoanele care suferă de pe urma violenței motivate de rasism sau sexism” ca pe o entitate unică, ce împărtășește opiniile deosebit de specifice ale semnatarilor. Un tweet scris de Pinker și considerat a fi problematic afirmă următoarele: “Nu desființați poliția”. Aceste vorbe exprimă, de fapt, un punct de vedere susținut de majoritatea cetățenilor din fiecare grup demografic al Americii. Oameni de toate rasele și genurile aprobă părerile exprimate de lingvist – printre care se numără următoarele: faptul că atacul armat în masă de la Universitatea din California, Santa Barbara a fost o anomalie din punct de vedere statistic, faptul că prea mulți oameni negri și albi sunt uciși de poliție și, nu în ultimul rând, faptul că atât acțiunile exagerate ale poliției, cât și lipsa acestor măsuri pot genera probleme.

AL TREILEA PASAJ

Pe data de 3 iunie 2020, în timpul protestelor istorice Black Lives Matter împotriva polițiștilor rasiști care i-au ucis pe George Floyd, Breonna Taylor și pe mulți alții, dr. Pinker a ales să își însușească în mod public lucrările unui cercetător de culoare din domeniul științelor sociale pentru a-și promova programul deflaționist.

În scrisoare era atașată imaginea unui tweet publicat de Pinker în luna iunie:

„Decanul Facultății de Științe Sociale de la Harvard, Lawrence Bobo, a realizat cercetările pe care le-am citat, acestea referindu-se la declinul rasismului din SUA. Aici el reflectează (cu un optimism prudent) asupra relațiilor dintre rase în contextul uciderii unor persoane negre de către polițiști.”

Conform acestor opinii ale semnatarilor, un lingvist poate încălca standardele profesionale prin citarea studiilor unui universitar negru; practica esențială a citării fiind catalogată în mod intenționat drept “însușire a unor lucrări”.

În continuare, semnatarii afirmă că Pinker “a răstălmăcit” ideile respectivului decan. Aceasta este o afirmație care ar putea afecta atât reputația, cât și statutul unui universitar, dar semnatarii scrisorii nu o demonstrează. După spusele lor, decanul în cauză “și-a exprimat în linii mari speranța că protestele ar putea genera schimbări reale, speranță ce este în acord cu credința sa în bunătatea fundamentală a naturii umane”. Chiar dacă aceasta ar fi o descriere precisă a intențiilor lui Lawrance Bobo, ea nu demonstrează faptul că Pinker i-a răstălmăcit ideile.

AL PATRULEA PASAJ

Pe data de 14 iunie 2020, dr. Pinker a folosit expresia codată “ infracționalitate/violență urbană” în două tweeturi publice (deși niciuna dintre sursele citate de el nu a utilizat-o)… Cuvântul “urban”, folosit în mod codat, semnalează o atitudine favorabilă ascunsă și, mai mult decât atât, una pentru care cineva nu poate fi tras la răspundere, față de ideea care susține că oamenii de culoare sunt inferiori și, deseori, chiar infractori.

Aici sunt cele două tweeturi ale lui Pinker:

“Nu desființați poliția. Patrick Sharkey, cercetător în domeniul violenței urbane și declinului ei, a scris: “Polițiștii previn violența. Cu toate acestea, ei nu sunt singurii care pot face acest lucru.”

 

Un alt expert în infracționalitate urbană, Ron Brunson, subliniază:

“Protestele se concentrează asupra măsurilor exagerate ale poliției. Dar și lipsa oricăror măsuri este mortală.”

 

A spune că Pinker s-a îndepărtat de limbajul folosit de sursele sale sau, în general, de cel asociat cu acestea, este o minciună. În 2018, Patrick Sharkey a publicat un articol de opinie intitulat “Două lecții ale declinului infracționalității urbane” în cotidianul New York Times. Pe coperta cărții lui Sharkey, Uneasy Peace: The Great Crime Decline, the Renewal of City Life, and the Next War on Violence, se afla următorul comentariu al lui Richard Florida, teoreticianul studiilor urbane: “Sharkey, cel mai important tânar cercetător în domeniul infracționalității urbane și al sărăciei concentrate[1], oferă o excelentă analiză a cauzelor marelui declin al infracționalității urbane care a readus la viață orașele noastre. El prezintă totodată măsurile ce trebuie luate pentru a ne asigura că aceste orașe rămân niște spații sigure, mult mai bune și mai echitabile.”

Atunci când The New Yorker l-a citat pe Sharkey, acesta a folosit, de asemenea, sintagma “infracționalitate urbană”. Rod Brunson a utilizat și el expresia respectivă în articolul său. Nimic din tweeturile directe scrise de Pinker nu “semnalează” o atitudine favorabilă față de ideea că oamenii de culoare sunt inferiori. Mai mult decât atât, sintagma “infracționalitate urbană” nu este deloc suspectă în contextele în care e asociată cu diverși cercetători ce studiază și publică despre infracționalitatea din orașe. Așa cum însuși Pinker a observat ulterior: “Expresiile codate[2] reprezintă o tehnică exegetică fascinantă prin care poți pretinde că oricine a spus orice, întrucât se pot găsi cu ușurință presupuse sensuri ale unor cuvinte din discursul său, sensuri care nu s-ar deduce în mod normal din conținutul propriu-zis al discursului persoanei în cauză.”

Nicio persoană implicată în viața publică nu ar putea să evite tipul de limbaj considerat a fi problematic după standardele semnatarilor. Recunosc că nu am abordat toate nemulțumirile din scrisoare. Câteva dintre ele fac parte, într-adevăr, din categoria criticilor legitime. Dacă aș fi fost editorul cărții The Better Angels of Our Nature, l-aș fi sfâtuit pe Pinker să nu îl descrie pe Bernie Goetz, care a împușcat patru cetățeni în 1984, ca pe un bărbat „destul de manierat”. Însă nu este nevoie să fim de partea lui Pinker sau împotriva detractorilor săi pentru a dezaproba metodele semnatarilor: studierea tuturor tweeturilor publicate pe parcursul mai multor ani, evidențierea unora dintre acestea și interpretarea lor într-un mod nepotrivit, învinovățirea prin asociere și, nu în ultimul rând, impunerea anumitor crezuri – lucru incompatibil cu libertatea academică (de asemenea, semnatarii au comis și diverse erori factuale, după cum au observat cei de la Mother Jones).

De ce sute de universitari au semnat scrisoarea și s-au străduit din răsputeri să-l elimine pe Pinker de pe lista de ”distinși universitari și experți în media” a Societății de Lingvistică din America? Explicația pe care aceștia o oferă este greu de crezut. “Adesea, lingviștii de pe lista respectivă sunt văzuți atât ca principalele autorități din domeniu, cât și ca surse de informare demne de încredere”, au scris ei. “ Persoanele care nu sunt specializate în domeniu și membrii presei se îndreaptă spre aceștia pentru a obține declarații oficiale. Credem că, prin urmare, ei au o imensă responsabilitate care decurge din onoarea, credibilitatea și vizibilitatea ce le-au fost acordate prin distinsa lor numire”. Cu toate acestea, prestigiul lui Pinker nu se datorează faptului că apare pe acea listă, iar vizibilitatea sa din sfera publică o depășește cu mult pe cea a colegilor săi.

Shaun Cammack, masterand al Universității din Chicago, a susținut că, în ciuda scopurilor declarate, semnatarii trimiteau un mesaj universitarilor lipsiți de putere:

Scrisoarea nu este, de fapt, despre Pinker. Aceasta îndeplinește o funcție extrem de specifică: aceea de a-i descuraja pe universitarii și pe studenții mai puțin cunoscuți să pună sub semnul întrebării consensul ideologic. Textul transmite, nu în puține cuvinte, următoarele: “Nu contează dacă ești Steven f***ing Pinker. Atâta vreme cât nu ești de acord cu prescripțiile  noastre ideologice, nu ai ce căuta aici”.

În realitate, textul este orientat spre tine – universitarul necunoscut, tânărul lingvist, proaspătul absolvent. Și cred că, în acest scop particular de descurajare a opoziției, scrisoarea va avea, fără îndoială, succes… Tu nu ești Steven Pinker, iar Noam Chomsky și ceilalți nu te vor apăra atunci când vei fi sancționat pentru exprimarea unei opinii controversate. Nu pentru că ei nu cred în libertatea de exprimare, ci din simplul fapt că nici măcar nu vor fi auzit de cazul tău. Nu vor exista articole care să-i critice pe cei ce te cenzurează. Anularea ta va fi un simplu episod nesemnificativ, iar comunitatea academică își va continua netulburată existența în lipsa ta.

Charleen Adams – cercetător postdoctoral la Școala de Sănătate Publică T.H. Chan de la Harvard, cu un master în lingvistică aplicată – a catalogat solicitările semnatarilor drept “autoritare” și le-a asemănăt cu ritualurile prin care o mulțime caută să se purifice. John McWhorter, profesor de lingvistică la Universitatea din Columbia și colaborator al publicației The Atlantic, a scris pe Twitter: “O organizație dedicată crecetării în lingvistică trebuie să pedepsească un strălucit cercetător din domeniu pentru că, în contextul uciderii lui George Floyd, opțiunile sale politice nu sunt suficient de orientate spre stânga? Oameni buni, este timpul să punem capăt acestei doctrine.”

Pentru mine, motivațiile din spatele scrisorii – oricât de bine intenționate sau maligne, altruiste sau orientate spre putere, cvasi-religioase sau rationale, contează mult mai puțin decât informațiile despre comunitatea academică pe care ni le dezvăluie acest atac. Dorința de a restrânge în mod radical limitele discursului acceptabil nu se concretizează într-o propunere izolată. Din contră, ea se prezintă sub forma unui proiect pe care sute de oameni dintr-un domeniu de studiu îl susțin în mod liber. În timp ce profesorii titulari vor putea respinge noile idei despre tipul de discurs nepermis -idei ce tind să aibă din ce în ce mai mulți adepți- cadrele didactice care nu ocupă poziții permanente în învățământul universitar și tinerii lingviști vor fi cei care se vor simți constânși să le accepte.

NOTE:

[1] concentrated poverty (pentru mai multe detalii, accesați: https://www.cbpp.org/sites/default/files/atoms/files/11-3-15hous2.pdf)

[2] dog-whistling (pentru mai multe detalii, accesați: https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/dog-whistle)

Articol original: The Chilling Effect of an Attack on a Scholar

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Oana Maria Voiculescu