• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Gabriel Mursa. Cecitatea lui Tucidide și lungul drum către civilizație
Gabriel Mursa. Cecitatea lui Tucidide și lungul drum către civilizație
Home
Politică

Gabriel Mursa. Cecitatea lui Tucidide și lungul drum către civilizație

August 12th, 2018 [ Gabriel Mursa ] [ Gabriel Mursa ] Politică comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Atunci când descria războiul peloponesiac drept cel mai important eveniment din istoria umanității, Tucidide făcea, probabil, fără să-și dea seama, o afirmație a cărei importanță nu este nici măcar astăzi pe deplin înțeleasă. După cum bine știm, acum două milenii și jumătate, Grecia, a cărei cultură a reprezentat creuzetul civilizației occidentale, a fost scena unui eveniment cu totul excepțional, o dispută sângeroasă și prelungită între cele mai influente și mai reprezentative cetăți ale lumii elenice, respectiv, Sparta și Atena. În fapt, în Elada acelor vremuri se loveau, pentru prima oară deschis la scara istoriei și fără menajamente, două plăci tectonice, două lumi.  Una era arhaică, războinică, totalitară, autarhică, gregară, tribală, monocoloră și primitivă, condusă de disprețul față de om ca persoană individuală, de xenofobie (ura față de străini), organizată pe principii militariste, adică pe forță și coerciție,  și oligarhice. Merită menționat, în treacăt, că spartanii, în ciuda maniilor lor puritaniste, glorificau furtul, hoția și alte asemenea ”virtuți”, dacă interesele publice o cereau. Pe de altă parte, Atena reprezenta arhetipul unei lumi noi, pluraliste, democratice (cu stângăciile inerente oricărui început ce presupune pași în necunoscut), cosmopolite, liberale, invididualiste, ce respecta proprietatea personală și dorința de îmbogățire, blândă față de străini, tolerantă, deschisă față de comerțul exterior. În această încleștare epică, se ciocneau, în realitate,  tribalismul și ceea ce astăzi numim Marea Societate (A. Smith) sau Societatea Deschisă (K. Popper).

Așadar, evenimentele dramatice descrise de celebrul istoric grec nu se rezumau, nici pe departe, la un simplu conflict politic între două cetăți, la  o dispută pentru influență, resurse și glorie. Totuși, ar trebui să fim îngăduitori cu ”eroarea” sau cecitatea lui Tucidide, cu incapacitatea lui de a sesiza cu precizie simbolistica evenimentelor pe care le relata, altfel, formidabil, și în care fusese implicat în mod direct. Fiecăruia dintre noi i se întâmplă să fie implicat în fapte, împrejurări sau faceri, al căror sens poate fi intuit, creionat sumar, dar a căror logică ultimă rămâne, finalmente, insondabilă, impenetrabilă.

Această incapacitate de a sesiza întotdeauna cu acuratețe ceea ce se întâmplă cu adevărat provine din reflexul înnăscut al creierului uman de a personifica. Astfel, Binele se confundă cu Făt-Frumos, iar Răul cu Zmeul, Balaurul. Creierul face acest lucru din rațiuni foarte precise: pentru a simplifica, pentru a identifica, pentru a face înțeles. Omului comun i-a fost întotdeauna dificil să înțeleagă noțiuni, lucruri abstracte, simboluri, el având o propensiune naturală pentru un lucru ”material”, tangibil, concret, cu forme clare, evidente. Tocmai acest lucru face diferența între poetul, pictorul, savantul de geniu și insul ordinar. Având în vedere că ființa umană are un aparat mintal extraordinar de identificare a altor corpuri umane, în special, a feței, ea își folosește această abilitate pentru a simplifica și a înțelege foarte rapid care este ruda sau străinul, prietenul sau dușmanul, cunoscutul sau necunoscutul etc.

Totuși, acest reflex, în mod indubitabil, extrem de prețios pentru supraviețuire, prezintă dezavantajul că judecata rapidă poate fi, uneori, eronată. Așadar, reflexul personificării ne poate împiedica să înțelegem logica imanentă a lucrurilor, a evenimentelor a faptelor. De aceea, la scara istoriei, semnificația ultimă a disputei dintre partide, cetăți, țări sau alianțe de țări poate fi ușor pierdută din vedere prin reflexul întruchipării în persoană, al personificării. Astfel, avem propensiunea de a ascunde lucrurile dându-le nume precum Sparta, Atena, Cruciada, Inchiziția, Stalin, Hitler, Est, Vest,  Războiul Rece, Partidul Național-Socialist etc.

Din nefericire, istoria recentă a României nu scapă de pericolul unor asemenea evaluări sumare, care, prin personificare, tind să ascundă esența lucrurilor. Deși putem fi prada ușoară a maniheismului naiv, trebuie s-o spunem clar: ceea ce vedem că se derulează în special în ultimii doi ani pe scena politică și socială autohtonă nu reprezintă o confruntare între o ”elită” cleptocrată ce face scut în jurul unui ”combinator”  născut, în mod cu totul întâmplător, în cel mai sărac județ al țării, după buna tradiție a modelului politic de inspirație siciliană, și o majoritate sătulă să mai tolereze ifosele unui Erdogan indigen, care își camuflează virginitatea social-democrată, adică a insului pretins ”sărac și cinstit”, cu proprietăți și conturi prin paradisuri fiscale. Nu avem de-a face cu disputa între două partide, unul al săracilor, condus de milionari, și altul al antreprenorilor, îmbogățiți în proporție covârșitoare din ”învârteli” cu statul. Așadar, conflictul, cu accente sângeroase de la ultima manifestare față în față, derulat în piețele marilor orașe autohtone, în special, în capitală, nu-i are ca actori principali pe autopretinsul sultan de Teleorman și adversarii săi care jinduiesc la borcanul cu miere al politicii. România, aidoma vechii Elade din timpul lui Tucidide, este scena unei dispute, care, uneori, capătă accente dramatice, între două lumi, aflate într-un conflict al cărui deznodământ se află, cu siguranță, dincolo de orizontul vieții fiecăruia dintre noi. Evident, este vorba de conflictul dintre lumea civilizată, nouă, care și-a dobândit fizionomia prin respectarea universală și fără excepții a regulilor, prin respectul față de individ, proprietate, libertate și, deloc paradoxal, prin reducerea rolului jucat de politicieni, administratorii vremelnici ai puterii publice, în viața socială, prin constrângeri constituționale, și lumea veche, primitivă, cu instinctele ei tribale, egalitariste, specifice hoardei.

În România, există o lume nouă, o societate deschisă, liberală, modernă, urbanizată, civilizată, cosmpolită în sensul bun al cuvântului. Cu alte cuvinte, există oameni care cred în valorile unui sistem social modern, fondat pe pluralism, democrație, toleranță de orice tip, libertate, xenofilie, în domnia legii,  care cred mai curând în guvernarea prin instituții, decât în cea prin oameni.  În România există oameni cărora le repugnă egalitarismul, mesianismul, soluțiile miraculoase, populismul, care acceptă competiția, care respectă proprietatea altora, care își asumă riscuri moderate în activitățile curente și viața pe cont propriu și resping paternalismul. Însă, din păcate, în acest colț al Terrei, ce a reprezentat multă vreme o parte a zonei-tampon între Vest și Est, pe unde trece linia tectonică între civilizația deja instaurată și lumea arhaică, adică între cele două lumi care se confruntă încă din vremea lui Tucidide, ceea ce numim societate deschisă nu și-a găsit, deocamdată, numărul critic de adepți. Reflexele, pornirile, apucăturile lumii vechi domină încă subconștientul vieții sociale autohtone. De aceea, n-ar trebui să ne mire că cei mai mulți dintre concetățenii noștri se află încă în ”partida” ce disprețuiește, în fond, societatea civilizată, liberă și pluralistă. România poartă încă amprenta vestigiilor unei societăți agrariene, vetuste, intolerante, xenofobe, paternaliste, aflate în așteptarea mesianismului magic. Sigur, nimeni nu mai strigă astăzi ”Nu ne vindem țara!”, însă ostilitatea față de multinaționale, spre exemplu, pe care reprezentanții politici ai majorității și majoritatea însăși nici măcar nu se sinchisesc să și-o mai cenzureze, nu reprezintă altceva decât reacția-reflex a xenofobiei, trăsătură definitorie a societăților tribale, închise. Câți români resping cu adevărat nepotismul, altfel, o trăsătură a lumii arhaice, în care legătura de sânge, de clan era sacră și constituia criteriul ultim ce regla relațiile sociale, în dauna competenței, spre exemplu? Câți români susțin fără rezerve proprietatea privată, dacă partidul majoritar își păstrează neclintită popularitatea, deși singura lui politică sistematică din ultimii ani este de a-i proteja pe hoți, hoția reprezentând cea mai evidentă formă de violare a proprietății? Câți români respectă în realitate statul de drept, dacă o instituție înființată de câțiva ani, singura care, în istoria noastră altfel foarte permisivă față de încălcarea regulilor, a dat rezultate sistematice în lupta cu fărădelegea,  a ajuns să fie stigmatizată de oameni care nu au furat niciodată din avutul public? Nu-i de-a dreptul stupefiant ca o țară ce pretinde, prin constituție, că nimeni nu se află deasupra legii să fie condusă de un ins dovedit, cel puțin o dată, ca fiind infractor? Cum se face ca o țară pretins occidentală să accepte să fie condusă un infractor, iar ca o inițiativă cetățenească intitulată ”Fără penali în funcții publice” să gâfâie serios pentru strângerea unui număr relativ mic de semnături?

Pare să existe un singur răspuns pentru acest șir (care, din păcate, ar putea fi nesfârșit) de întrebări: vrem să înaintăm spre o societate civilizată, dar ne împiedicăm de forța gravitațională a unei societăți primitive, cu alte valori și virtuți. În România, problema structurală nu este PSD-ul sau liderul ei, ci pesedismul; or, pesedismul este o mentalitate, o stare de spirit, care, din păcate, domină, deoarece sălășluiește în toate ungherele societății. Probabil, doze mai mici sau mai mari se află în fiecare dintre noi. Cu siguranță, este majoritar în toate partidele politice mari din țară. Drept dovadă, diferențele de mentalitate dintre electoratul de stânga și cel (pretins și autointitulat) de dreapta din țara noastră sunt nesemnificative. De aceea, pesedismul guvernează România de foarte multă vreme, chiar dacă evenimentele din 1989 promiteau schimbări radicale. PSD-ul este cel mai popular și mai influent partid din România (chiar atunci când se afla în opoziție – vă rog să vă reamintiți ciclul electoral în care PNL-ul a rezistat cu proptele social-democrate, deși avea sub 20% reprezentare parlamentară!), deoarece a exploatat cu măiestrie această mentalitate dominantă în lumea românească, mentalitate bazată pe reflexele remanente ale societății închise, care, în ciuda trecerii timpului refuză să moară. Evident, trecerea timpului pare să reducă gradul de influență a acestor vestigii, dar ea nu a condus încă la prevalența virtuților și valorilor societății deschise, a civilizației.

Ceea ce am văzut în ultimii doi ani în societatea românească nu este altceva decât reluarea unui conflict, deja milenar, care s-a manifestat și se manifestă aproape oriunde în lumea largă. Pe de o parte, avem lumea arhaică: tribală, egalitaristă, autoritaristă, bazată pe forță, antiliberală, ghidată de voința vremelnică a unor oameni și nu pe înțelepciunea dobândită în timp a regulilor, instituțiilor, o lume în care se supraviețuiește din pomana ”tătucului”, una în care ”frecatul” pe spate al șefului, nu meritul sau calitățile personale, îți asigură o porție de hrană în plus, așa cum se întâmplă în grupurile de primate. Această lume, un cadravru în putrefacție, ce adună în jurul ei suficienți necrofagi îmbătați de miasme, moare în fiecare zi câte puțin, dar nu dispare pur și simplu, ci dispare treptat în funcție de vigoarea crescândă a celeilalte lumi, a lumii civilizate, în esență liberală, care se naște greu, în fiecare zi câte puțin.

Să nu ne facem iluzii! Drumul către civilizație, adică lumea fondată pe libertate și pluralism, a fost întotdeauna extrem de anevoios și a presupus și presupune un efort îndelungat din partea celor care și-au dorit și își doresc să renunțe la autarhism, primitivism, barbarie. Adversarul lumii civilizate nu este un aventurier politic, ce va fi uitat pentru totdeauna după ce va fi petrecut câțiva ani prin temnițe, un partid politic, ci reflexele unei societăți primitive pe care aceștia le întruchipează. Această lume fetidă va dispărea când virtuțile societății civilizate vor intra în zestrea genetică a fiecărui cetățean, când acesta se va fi debarasat de tentația revenirii la barbarism, când majoritatea va fi guvernată de principiile civilizației. Pentru că vineri, în Piața Victoriei, s-au ciocnit omul civilizat și barbarul!

  • Tags
  • combinație
  • drum
  • lung
  • Politica
  • reabilitare
  • scut

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Cristian Pătrășconiu. Interviu DENIS DELETANT: ”România e un virus benefic pentru mine”
Previous article Cristian Pătrășconiu. Mitingul Diasporei. PSD, un PRM mai mare și la vedere
[ Gabriel Mursa ]

[ Gabriel Mursa ]

Related Posts

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie
February 21st, 2021

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie

Cum au reușit catolicii americani să facă din America un loc sigur pentru integrism
February 13th, 2021

Cum au reușit catolicii americani să facă din America un loc sigur pentru integrism

Time publică un articol incredibil despre „cabala” și „campania din umbră” care l-au ajutat pe Biden să câștige
February 9th, 2021

Time publică un articol incredibil despre „cabala” și „campania din umbră” care l-au ajutat pe Biden să câștige

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist Cultură

Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist

Mar 4th, 2021
Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice Economie

Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice

Mar 4th, 2021
D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept Debate

D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept

Mar 4th, 2021
Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate Cultura

Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate

Mar 3rd, 2021
A fi sau a nu fi liber Debate

A fi sau a nu fi liber

Mar 3rd, 2021
C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid Cultura

C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid

Mar 3rd, 2021
Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis Cultură

Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis

Mar 3rd, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I) ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I)

Mar 3rd, 2021
Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional Debate

Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional

Mar 3rd, 2021
10 august 2018: capăt de drum Opinii

10 august 2018: capăt de drum

Mar 3rd, 2021
Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează Debate

Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează

Mar 2nd, 2021
De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală Filozofie

De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală

Mar 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga Cultură

Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga

Mar 1st, 2021
T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze Opinii

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Mar 1st, 2021
Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români Opinii

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români

Mar 1st, 2021
Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă Opinii

Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă

Mar 1st, 2021
Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale Societate

Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale

Mar 1st, 2021
Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea Cultură

Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea

Feb 28th, 2021
Tenebrosul drum al unei minți tinere Educație

Tenebrosul drum al unei minți tinere

Feb 28th, 2021
(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida Cultura

(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida

Feb 28th, 2021
Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech Opinii

Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech

Feb 28th, 2021
Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila Filozofie

Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila

Feb 28th, 2021
Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit. Debate

Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit.

Feb 28th, 2021
Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986) Opinii

Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986)

Feb 28th, 2021
Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti” Opinii

Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti”

Feb 28th, 2021
Noica și marxismul. O explorare Filozofie

Noica și marxismul. O explorare

Feb 27th, 2021
Chesterton și sensul educației Educație

Chesterton și sensul educației

Feb 27th, 2021
Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate Opinii

Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate

Feb 27th, 2021
Adevărul moral și conservatorismul constituțional Societate

Adevărul moral și conservatorismul constituțional

Feb 26th, 2021
Dumnezeul filozofilor Cultură

Dumnezeul filozofilor

Feb 26th, 2021
Minunile limbajului obișnuit Filozofie

Minunile limbajului obișnuit

Feb 25th, 2021
Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ Debate

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Feb 25th, 2021
Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze Opinii

Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze

Feb 25th, 2021
Eric Voegelin ca maestru învățător Cultură

Eric Voegelin ca maestru învățător

Feb 25th, 2021
Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth Cultură

Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth

Feb 25th, 2021
Când totul este permis Cultură

Când totul este permis

Feb 24th, 2021
Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon Cultură

Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon

Feb 23rd, 2021
Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare Economie

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

Feb 23rd, 2021
Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3) Debate

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)

Feb 23rd, 2021
Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul” ALTFEL

Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul”

Feb 23rd, 2021
Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa Debate

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa

Feb 23rd, 2021
Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare Debate

Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare

Feb 23rd, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.