Cei trei purceluși (fragment). James Finn Garner – Povești corecte politic de adormit copiii

Au fost odată ca niciodată trei purceluşi care trăiau în spiritul respectului reciproc şi în armonie cu mediul înconjurător. Recurgând la materiale indigene, specifice regiunii respective, fiecare îşi construi câte o căsuţă frumoasă. Unul dintre purceluşi îşi ridică o casă din paie, altul, din beţe, iar cel de-al treilea, o casă din chirpici, gunoaie şi iederă căţărătoare, turnate în formă de cărămidă şi arse într-un cuptor de dimensiuni relativ mici. După ce terminară construcţiile, purceluşii, mulţumiţi de munca lor, se instalară să ducă o viaţă liniştită, în pace şi autodeterminare.

Numai că scurta perioadă idilică se spulberă curând ca un vis. Într-o bună zi, îşi făcu apariţia un lup mare şi rău, cu idei expansioniste. La vederea purceluşilor, acesta simţi cum i se face foarte foame, atât în sens fizic, cât şi ideologic. La vederea lupului, purceluşii o rupseră la fugă în casa de paie. Lupul alergă pe urmele lor şi, ajuns lângă prima casă, izbi puternic cu pumnul în uşă şi strigă:

— Purceluşilor, purceluşilor, daţi-mi drumul înăuntru! Însă purceluşii îi răspunseră în cor strigând:

— Tactica ta agresivă nu îi poate înfricoşa pe purceluşii care-şi apără căminul şi cultura.

Numai că lupul nu acceptă nici un refuz, mai cu seamă socotind că acesta îi este dreptul şi, evident, destinul. Astfel încât îşi umflă pieptul şi suflă până când dărâmă casa din paie. Înspăimântaţi, purceluşii fugiră să se ascundă în casa din beţe, cu lupul pe urmele lor. Pe locul pe care se ridicase casa de paie, se instalară alţi lupi care cumpărară terenul şi înfiinţară o plantaţie de banane.

Ajuns în faţa căsuţei din beţe, lupul izbi din nou cu pumnul în uşă şi strigă:

— Purceluşilor, purceluşilor, daţi-mi drumul înăuntru! Iar purceluşii îi răspunseră într-un glas strigând:

— Du-te dracu’ măi, carnivorule! Exploatatorule imperialist ce eşti!

La care lupul chicoti condescendent şi îşi spuse în sinea lui:

— Ce copilăroşi sunt — în felul lor. Păcat că trebuie să dispară — totuşi nimic nu poate sta în calea progresului.

Aşa încât lupul îşi umflă pieptul, suflă şi dărâmă căsuţa din beţe. Purceluşii fugiră să se adăpostească în căsuţa din cărămidă, cu lupul urmându-i îndeaproape. Pe locul unde se înălţa casa din beţe, se instalară alţi lupi care construiră un complex de agrement pentru lupii aflaţi în vacanţă, în care fiecare apartament refăcea în sticlă fibroasă căsuţa de beţe, precum şi o galerie comercială cu suveniruri artizanale, snorkeling şi spectacole cu delfini.

Ajuns în faţa căsuţei de cărămidă, lupul izbi din nou în uşă şi strigă:

— Purceluşilor, purceluşilor, daţi-mi drumul înăuntru!

De această dată, purceluşii îi răspunseră cântând imnuri de solidaritate şi adresând scrisori de protest către Naţiunile Unite.

Deja lupul se cam înfuriase în faţa refuzului repetat al purceluşilor de a vedea situaţia din perspectiva unui carnivor. Aşa încât îşi umflă pieptul şi suflă, şi suflă, şi suflă… după care îşi încleştă mâinile de piept şi căzu răpus de un infarct masiv, provocat de consumul în exces de alimente bogate în grăsimi.

Cei trei purceluşi se bucurară nespus că dreptatea triumfase şi executară un mic dans în jurul cadavrului lupului.

Următorul pas fu eliberarea patriei. Adunară un grup de purceluşi care fuseseră expulzaţi de pe proprietăţile lor.

Această nouă brigadă de porcinistas atacă complexul de vacanţă cu mitraliere şi lansatoare de rachetă şi-i măcelări pe lupii exploatatori cruzi, transmiţând astfel un semnal lipsit de echivoc restului emisferei să nu se mai amestece în treburile lor interne. În continuare, lupii puseră bazele unei democraţii-model de tip socialist, care oferea învăţământ gratuit, asigurări de sănătate şi locuinţe ieftine pentru toată lumea.

Avertisment: Lupul din poveste este rodul unei construcţii metaforice. Nici un lup din viaţa reală nu a fost rănit în cursul scrierii acestei poveşti.

James Finn Garner (n. 1939, Detroit), unul dintre umoriștii percutanți ai literaturii americane, este absolvent al Universității din Michigan. După terminarea studiilor se mută la Chicago, unde diploma nu-i e de mare folos la început. Lucrează ca zugrav, brutar, funcționar într-un depozit și abia într-un târziu prinde un post de editor la o publicație cu profil imobiliar. Totodată, studiază diverse tehnici de improvizație folosite de actori, pe care le exercită în mai multe cluburi de noapte din Chicago. Marile lui succese literare se leagă de trei cărticele pline de o ironie mușcătoare la adresa corectitudinii politice: Politically Correct Bedtime Stories, Once Upon A More Enlightened Timeși Politically Correct Holiday Stories, reunite în volumul Povești corecte politic de adormit copii, apărut la Humanitas. Prima parte a trilogiei a avut vânzări de peste 2,5 milioane de exemplare și a petrecut 64 de săptămâni pe lista de bestseller-uri a New York Times. James Finn Garner devine editor la Chicago Magazine, pentru care semnează lunar rubrica „The Garner Report“. El publică de asemenea în Playboy, New York Times, Wall Street Journal, TV Guide, The Chicago Tribune Magazine, Utne Reader etc. Ultima carte a lui Garner se numește Apocalypse Wow!: A Memoir for the End of Time. Cât despre vorba sa de duh preferată, aceasta vine din vremea mașinilor de scris. Ea îi aparține lui George Santayana și sună astfel: „Cel mai bun prieten al scriitorului este coșul de hârtii“.

James Finn Garner

Povești corecte politic de adormit copiii

Traducere de Felicia Mardale

Humanitas, 2019

 

„Corectitudinea politică este acea boală cu transmitere mintală care desființează diferența și pune în locul ei mediocritatea călduță.“ — RADU PARASCHIVESCU

Adio, pitici. Bun venit, entităţi cu dezavantaj vertical. Adio, femeie şi bărbat. Bun venit, entităţi cu drepturi egale. Adio, trăsături, bun venit, deşert al gândului şi al expresiei. Până la urmă, adio, nuanţă şi stil. Bun venit, uniformitate şi imbecilizare. Ăsta e mesajul pe care-l trimite, to whom it may concern, James Finn Garner. Aşezarea unor poveşti celebre ale copilăriei sub lupa corectitudinii politice semnalează un pericol care circulă, de câtăva vreme, prin toate cercurile: pericolul unei gândiri conformiste şi şablonarde. Al unui limbaj castrat şi castrator. Corectitudinea politică este, pentru James Finn Garner şi pentru cei care gândesc mai departe cu mintea lor, un amestec de îngustime vinovată şi precauţie laşă. Şi chiar dacă tenorii de pe această scenă vor cânta mai departe, pulmonar şi imperativ, „Aria şanselor egale“, publicul le va sesiza falsetul. Împotriva acestui moft devenit flagel, James Finn Garner îşi ia un aliat de preţ: umorul. Poveşti corecte politic de adormit copiii e o carte veselă despre o tristeţe iscată, ca în atâtea rânduri ale istoriei, de răul pe care-l fac oamenii pretinzând că fac bine. Căci în clipa când o femeie nu mai e superbă, ci „dispune de o frumuseţe peste medie“, e limpede că s-a stricat ceva în plămada acestei lumi.

MARGINALIA mulțumește editurii Humanitas pentru permisiunea de a reproduce acest fragment.