Ciprian Apetrei. 15 septembrie, 94 de ani de la incercarea URSS de a rupe Basarabia de Romania

In anul Centenarului francofon, sa ne amintim si de francezii care nu ne-au fost prieteni, ci dimpotriva. Pe 15 Septembrie 1924 se declansa “revolta” de la Tatarbunar, din Bugeac, atunci parte a Romaniei.

O insurectie sovietica care incerca sa provoace o instalare a unui guvern comunist in Basarabia. Speranta lor era sa canalizeze nemultumirile taranilor din acea zona multietnica.

Tezele sovietice din epoca ne suna si astazi cunoscut. Este ceea ce spune Dodon de fiecare data: Romania este forta de ocupatie in Basarabia si moldovenii sunt un popor distinct de romani.

Revolta armata a venit dupa esuarea negocierilor dintre Romania si URSS, care nu a recunoscut niciodata Unirea de la 1918. Reteta a fost cea care a functionat in Cuba: o mica armata a intrat clandestin in tara prin surprindere, si-au creat o  baza operationala si au incercat sa atraga populatia de partea lor. Nu au reusit decat primele doua operatiuni, fiind sprijiniti de catre granicerii sovietici.

Impotriva lor au luptat etncii germani si romani din zona. Interventia rapida a Armatei romane a stins apoi revolta in cateva zile. Actiunea a fost considerata terorista si a dus la interzicerea Partidului comunist roman. Socialistii din Romania au condamnat si ei rebeliunea, considerand ca agentii provocatori ai Internationalei a III-a s-au folosit de vietile taranilor pentru a fonda o “ridicola Republica sovietica moldoveneasca”.

Unde sunt francezii, insa? Ei acum intra in scena. De partea sovieticilor. Romain Rolland, Louis Aragon si Henri Barbusse, printre alti ‘telectuali din lumea larga, considera ca revolta a fost a unor oropsiti ai sortii, stransi cu jugul capitalist si nationalist de catre Romania. Le prindea bine o revolta taraneasca care sa le confirme lupta de clasa. Plus atasamentul fierbinte la URSS.

Aragon a ramas, de exemplu, stalinist pana la sfarsitul vietii. Suparandu-si multi prieteni si colegi de lupta contra exploatatorilor, care trecusera intre timp la maoism.

Barbusse a condus grupul de oameni de litere si stiinte din lumea democratica care au venit sa asiste la procesul “revoltatilor”, in marea lor majoritate tarani naivi ucrainieini, rusi si gagauzi,care crezusera ca vine armata sovietica sa ii ajute. Asa fusesera mintiti de catre agentii sovietici. Majoritatea au fost achitati. Restul au primit pedepse mici.

Un fapt semnificativ pentru ceea ce avea sa urmeze cand Basarabia a fost anexata de URSS. Unul din cei doi lideri ai rebeliunii l-a abandonat pe celalalt, cand fugeau de armata romana, dupa ce i-a furat banii. Pe care acesta ii furase de la tarani. Cam asa se recrutau cadrele de nadejde si pe atunci.

Francezii de care vorbeam la inceput au dus o campanie furibunda de presa impotriva Romaniei si in favoarea URSS. Barbusse a scris si o carte despre toate acestea, “Calaii” se numeste. Nu au scris pe gratis. Erau toti platiti bine, in valuta capitalista, de catre sovietici. Si cu banii rosii traiau in Franta libera.

Nimanui nu i-a pasat de mortea oamenilor nevinovati. Primii dintre ei fiind primarul, sotia sa si jandarmii din sat, asasinati de catre agentii sovietici. Nici a taranilor din ambele tabere. Revolutia merita oricate victime. Teroarea sovietica era la inceput, dar bazele erau deja bine puse.

Aragon avea sa scrie peste cativa ani un imn al Securitatii ucigase sovietice: ” Cânt hegemonia violentă a proletariatului asupra burgheziei/ Cu scopul nimicirii ei. / Strălucirea împuşcăturilor adaugă priveliştii/ O veselie încă necunoscută./ Sunt executaţi ingineri şi medici./ Moarte celor care primejduiesc cuceririle revoluţiei din octombrie,/ Moarte celor care sabotează planul cincinal“.

Dupa esecul revoltei de la Tatarbunar, URSS a infiintat in RS Ucrainiana o asa zisa “Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca”, cu capitala în orașul Balta.

Tatarbunar era atunci in Basarabia, zona Bugeac. Care a trecut dupa cel de-al doilea razboi mondial in componenta Republicii Socialiste Ucrainiene, regiunea Odesa. Acum, aproape rămasă fără români, este văzuta ca un potential focar de rebeliune rusa. Dupa alta “revolta” a unor grupuri inarmate, care, n’est-ce pas, chers camarades, voiau doar sa “elibereze” populatia oprimata. Cea terminată cu succes, în Crimeea.

Sa nu uitam.