Ciprian Apetrei. Cronică de film. Pedeapsa domnului Puiu.

Următorul film românesc premiat la Cannes se va numi Pedeapsa domnului Puiu. Regia va aparține unui specialist în filme denuntatoare, cu morală clară și sănătoasă, care arată cu degetul către personajele negative.

Cadrul va fi o bucătărie confort III, cu igrasie și linoleum rupt.

Numitul Puiu, fost regizor, în propriul rol, va mânca timp de trei ore ciorbă cu masca pe față. În acest timp va fi insultat, de la o distanță sigură, de către un personaj colectiv al presei angajate, numit generic Cel mai Terifiant Privitor.

În câteva cadre devenite deja de referință, CTP doar îl fixează cu privirea, în timp ce fălcile i se inclesteaza într-un sunet sinistru, care a impus că filmul să fie interzis minorilor.

Prin bucătărie vor mai trece cetățeni indignați, din toate categoriile sociale, care vor aruncă cu diverse obiecte spre el. Din când în când, un chelner cu costum slinos și măreață pe reverul hainei îl va întreba dacă mai dorește pâinică.

Pe fundal se aud, la televizor, comunicatele guvernului care îndeamnă populația să respecte măsurile specifice perioadei. Când se anunță pedepsele, volumul se mărește și pe ecran defilează secvențe din documentare vechi, alb negru, care nu au nici un sens.

Pe geamul garsonierei se văd câțiva cetățeni tatuați, care joacă barbut la bustul gol, păziți de jandarmi echipați până în dinți. Din când în când apare Salam să le cânte, la unii de jale că au pierdut, la alții de șmecherie că au câștigat. Pleacă scuipat și plin de valută.

În ultima scenă, un gândac de bucătărie i se cățără în farfurie. Iar actorul își pune farfuria în cap și iese așa pe stradă, sub privirile dezaprobatoare ale vecinilor săi, ieșiți la geam în maieuri, care, dintr-o dată, au toți măști cu chipul lui CTP.

O capodoperă artistică. Și un demers civic extraordinar.