Am avut marea sansa de a il avea, pentru o scurta perioada de timp, profesor pe Andrei Plesu. Cred ca a fost ultimul an cand a predat la Facultatea de filosofie. Cursul era de filosofia religiilor. Cel mai mare amfiteatru era mereu arhiplin. Veneau studenti de la toate facultatile din Bucuresti sa il asculte.
Pe atunci facultatea era la etajul celei de drept, in centru, langa Opera. Eram putini studenti, linistea cladirii monumentale, ca un palat al studiului, devenea harmalaie doar in serile in care avea curs Andrei Plesu.
Se statea pe scari, pe geamuri, in picioare. Era un spectacol cognitiv, o splendoare. O minte sclipitoare, un profesor care a implinit “porunca” lui Pascal: “Travaillons donc à bien penser : voilà le principe de la morale.” Cat pricepea publicul, cat nu pricepea, dar ii era clar ca asista la ceva deosebit. Cu ceva plecau acasa, macar cu dragul de a citi, daca din carti se pot tese astfel de spectacole de cuvinte. Altfel, cursul era dificil si presupunea multe lecturi. La seminar, unde trebuia sa prezinti cate ceva, tinut foarte exigent de catre Teodor Baconschi, erau mult mai putini participanti.
Singurii care veneau cu alt scop erau cativa zapaciti de la Ascor. Ajungeau cu ceva timp inainte, ocupau locuri in centrul amfiteatrului si asteptau finalul ca sa protesteze. Tot cursul vanau greseli, abateri de la ceea ce era, in capul lor, dogma ortodoxa. Gaseau din plin, intr-un curs care plimba auditoriul prin spatiile mistice din toata lumea larga. Si prin toata istoria.
La final, profesorul, extrem de politicos, primea intrebari din partea studentilor. Unul din acest grup se ridica si, invariabil, ii facea un rechizitoriu. Nu aveau nimic de intrebat. Pentru ei drumul cunoasterii se terminase. Erau tineri dar nu mai aveau nimic de invatat. Veneau la scoala doar ca sa certe profesorul. Plesu le raspundea cu bunavointa si umor, fara sa fie vexat. Pentru ei ramanea insa “eretic”.
Trece timpul, cum ni se pare ca trec toate. Pentru “progresistii” contemporani, bransati la ceea ce cred ei ca sunt reperele culturii de azi, Andrei Plesu este “habotnic”, “obscurantist”, “ortodox cam fundamentalist”. Nu este deloc in acord cu dogma lor.
Pentru unii “conservatori” puri si duri, este “marxist cultural”, vandut vremurilor ateizante care omoara civilizatia cea buna.
Un eretic pe toata linia. Oricum s-ar ascunde, va fi demascat.
La fel si in politica. a fost si este cand vandut comunistilor, cand basist, cand oportunist, cand “schilod sufleteste”. Sintagma i-a chinuit mintea lui Base dupa ce Andrei Plesu a ras de el, cand a pozat in iubitor de sculptura. Dar si dupa asta a ramas basist pentru antenisti. Degeaba se ascunde.
Studentii vigilenti de demult par sa fi ocupat tot spatiul public. Dialogul devine inclestare intre tabere. Esti de-al nostru sau de-al lor?
Daca esti dilematic, o iei in freza de la toata lumea. Asta este cel mai rau. Fugi de lupta. Inseamna ca esti cu ceilalti, dar te ascunzi. Esti sub acoperire. Paralel chiar. Esti vandut si perfid. Dar vei fi demascat. Se va urla la tine: las’ ca te stim noi, baaaa, cine esti. Si cine te plateste.
Cand vezi ca starnesti antipatii si suparatilor de stanga, si de dreapta, si de centru, poti sa te premiezi cu un pahar de vin bun. Inseamna ca gandesti cu propriul cap. Si ai curajul propriilor opinii.
Adica esti, precum profesorul de mai sus, filosof.
“Travaillons donc à bien penser : voilà le principe de la morale.”