O pilda creștină spune ca pomul se cunoaște după roade. Epictet, ceva mai devreme, a formulat într-un fel mai amuzant: Oaia trebuie sa se laude cu cat lapte da, nu cu cata iarba a mancat.
Zilele acestea am observat ca prin spațiul “luminat” si “progresist” romanesc este plin de oi care au păscut doar iarba pura din Câmpiile Élysées. In nici un caz nutreț ca “prostii” si “retrograzii” locali.
Atâtea exerciții de demonizare si desființare a Celuilalt nu m-as fi gândit ca este posibil sa vad. Ochi împăienjeniți de ura care privesc pumnul care scrie. Deși ar vrea sa lovească, de fapt. Pe ceilalți, care nu sunt ca noi.
Opinia diferita este motiv de desființare de prietenii. Nu se iau prizonieri. La războiul ideologic ca la războiul ideologic. Nu ești ca mine, te duc la abator.
Dacă acesta este laptele pe care il dau, la nimic nu a folosit iarba, oricât fi fost de aleasa.