Ciprian-Sorin Constantinescu. Este loc pentru toți sub soare

CONTRIBUTOR

Charles Taylor este un important filosof al religiei din Canada și profesor emerit la Universitatea McGill din Montreal, foarte cunoscut mai ales pentru critica sa adresată înțelegerii comune a termenilor de „modernizare” și de „laicitate” (secularism). Taylor vine cu o înțelegere alternativă a laicității, una care să includă diversitatea viziunilor religioase și care să asigure faptul că fiecare voce din societate este ascultată și are un loc la masa dezbaterilor publice. O astfel de viziune poate fi forma de laicitate necesară unei societăți precum România, o laicitate care poate construi încredere între părți adverse și poate asigura dezvoltarea formei liberale a democrației, așa cum au înțeles-o Locke, Madison et al.

Taylor definește laicitatea folosindu-se de cele trei idealuri ale Revoluției franceze: libertate, egalitate, fraternitate. Libertatea presupune un stat care asigură fiecărui individ dreptul de a practica o religie sau credință religioasă sau de a nu practica niciuna. Egalitatea presupune faptul că toți cetățenii beneficiază de un tratament egal, statul fiind neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee. Fraternitatea presupune (în opoziție cu modelul francez de laicitate) participarea activă (și egală!) a tuturor vocilor religioase, non-religioase sau anti-religioase din societate în formularea contractului social sau în dezbaterea publică. Taylor afirmă că o societate cu adevărat laică nu poate să impună un Weltanschauung (o viziune asupra lumii) anume la nivel de politică de stat, ci trebuie să acomodeze toate Weltanschauungurile diferite din societate în așa fel încât să se asigure atât o voce egală tuturor, cât și posibilitatea de a se dezvolta prin prisma propriei viziuni a lumii.

Practic, statul trebuie să asigure prin laicitate existența păcii sociale și posibilitatea de a lucra împreună în așa fel încât atât societatea, cât și indivizii să se dezvolte și să atingă fericirea. Dar pacea socială nu poate să fie produsă doar de stat – ea trebuie să fie „co-produsă” atât de stat, cât și de beneficiarii ei – cetățenii. Din acest motiv, Taylor consideră importantă și desfacerea bulelor, înțelegerea de către cetățeni a diversității Weltanschauungurilor și construirea încrederii între aceștia. Pentru Taylor, o societate poate funcționa numai în măsura în care există încredere între cetățeni, încredere care nu poate exista decât prin participarea activă a statului și cooperarea tuturor indivizilor de provin din viziuni ale lumii diferite.

Pentru a traduce filosofia lui Taylor într-o societate precum România, în anul de grație 2018, când partizanii votului DA sunt siguri că progresiștii plănuiesc o dictatură marxistă, iar partizanii boicotului sunt convinși că aripa conservatoare a societății vrea o teocrație pe model „The Handmaid’s Tale”, poziția moderată, cu adevărat liberală și cu adevărat democrată, e următoarea:

Cine vrea să-și facă familie tradițională și să ducă o viață pe care o consideră creștină, e liber să o facă. Cine vrea să-și facă familie netradițională și să ducă o viață care nu e conformă așteptărilor sociale, e liber să o facă. Fiecare trebuie să aibă dreptul să atingă propria împlinire materială și spirituală – adică să ajungă la fericire – în maniera pe care o consideră corectă față de sine, fără a le dicta altora cum să trăiască sau în ce să creadă. Cine vrea să fie ateu, să fie. Cine vrea să fie creștin, să fie. Faptul că unul e creștin nu il face mai român decât unul care e ateu. Faptul că unul e cu familia netradițională nu-l face mai puțin român decât unul care e cu familia tradițională.

De fapt, în asta se rezumă diferența morală de bază dintre poziția boicotului și poziția votului DA. Cei care votează DA nu cred că există loc în societate decât pentru Weltanschauungul (viziunea asupra lumii) lor, care în mod automat exclude orice alt Weltanschauung alternativ. De asta e o poziție împotriva libertății. O poziție care cere statului să favorizeze o viziune asupra lumii în defavoarea alteia e o poziție de forță, cu iz totalitar.

Trebuie să lucrăm cu grabă la a construi o societate unde e loc pentru toți. E loc pentru fiecare să-și ducă viața așa cum consideră, fără să-i oprească pe alții din a-și duce viețile așa cum consideră. Poziția imorală e a celor care votează DA, care spun că ei vor să-și ducă viața dictând-o pe a tuturor.

Veți spune că un votant DA îi lasă pe oameni să facă ce vor în dormitor. Dar și un regim autoritar îi lasă pe oameni să facă ce vor în dormitor. Libertatea înseamnă să-i lăsăm pe oameni să-și ducă viața așa cum vor și în spatiul public (spațiul comun al tuturor cetățenilor), sub tratament egal și imparțial. Nu înseamnă, dragi cititori, că vom avea depravați sexual pe străzi. Depravarea sexuală în public este interzisă pentru toți, deci nu vom avea așa ceva din partea “LGBT” doar dacă va fi legalizată și pentru ceilalți – ceea ce nu va fi. Iar a te ține de mână și a-ți săruta partenerul în public – deși poate nu e confortabilă vederii multora (inclusiv mie) – nu e depravare sexuală.

Repet: în societatea democratică și pluralistă, scopul filosofiei statale e aceea ca statul să nu intervină acolo unde e vorba de un om care își aplică propria filosofie de viață în propria-i viață. Problemele apar când începe să le-o impună altora. Momentan, n-am auzit încă nici de homosexuali care i-au forțat pe alții să fie, nici de organizații care forțează femeile să avorteze, nici de dictaturi marxiste care forțează copiii să se sexualizeze, iar în Occident (sau cel puțin în Canada și Franța, asupra cărora mă pot exprima) nu există o conspirație statală să impună oamenilor ateismul și depravarea sexuală. Practic, educația liberală din școli doar le transmite oamenilor că este perfect acceptabil să fie creștini sau atei, heterosexuali sau non-heterosexuali, atât timp cât au respect pentru ceilalți. Că există extremiști de stânga, asta e altă poveste. Dar nu e politica statului, și în niciun caz nu formează un consens la nivel de societate.

Aceasta este și problema referendumului, de altfel. Referendumul nu este doar despre o definiție din Constituție: referendumul este despre impunerea unui Weltanschauung în societate, la nivel de politică de stat, la nivel de contract social. Or, dacă cineva încearcă să impună un Weltanschauung în contractul social, contractul social este rupt, este invalid și ilegitim, și oamenii care sunt afectați au dreptul să reacționeze spre apărarea propriului Weltanschauung. Aceeași filosofie trebuie aplicată de un om cu adevărat moderat și dacă, prin absurd, o dictatură „sexo-marxistă” le-ar interzice oamenilor să-și ducă viețile după o morală profund religioasă.

Ciprian Sorin Constantinescu studiază dreptul și științele politice la Science Po Paris și McGill University (Montreal). Este interesat de sistemele constituționale europene, filosofia politică și politicile de urbanism.

Acest articol folosește concepte explicate în: Taylor, Charles. “The Polysemy of the Secular.” Social Research, vol. 76, no. 4, 2009, pp. 1143–1166. JSTOR, JSTOR, www.jstor.org/stable/40972206.