Ioan Stanomir. Concordia naţională şi ambiţiile regimului Dragnea

Centenarul pare să fi devenit ocazia ideală pentru etalarea ambiţiilor de concordie naţională ale regimului Dragnea. Ţinta majorităţii actuale este aceea de a oferi României, la un secol de la Unire ,şansa unui nou început, sub semnul liniştii şi al păcii sociale. Clauzele acestui contract prezentat naţiunii de domnul Dragnea şi de acolitul său, neobositul geniu economic Darius Vâlcov, sunt cât se poate de generoase: de la amnistie/ graţiere până la amnistia fiscală, regimul Dragnea îşi etalează umanismul, cu generozitatea ipocrită a unui suveran fanariot ori a unui despot de lumea a treia. Concordia naţională ar consfinţi triumful României domnului Dragnea, acea Românie pentru care egalitatea în faţa legii şi respectul moralei publice sunt simple detalii ridicole. În România Centenarului, avocaţii dreptăţii sunt cei condamnaţi de justiţie. Degradarea etică este fără precedent.

Cu siguranţă, nu ne putem aştepta ca domnii Dragnea şi Vâlcov să fi citit Declaraţia de la Alba- Iulia. Între domniile- lor şi cei care au gândit acel document vizionar, orice linie de continuitate este întreruptă. În faţa generaţiilor de luptători pentru Unire, în faţa martirilor de la Sighet, în faţa unor Iuliu Maniu ori Iuliu Hossu, evocarea lui Liviu Dragnea ar fi indecentă. Dar în Declaraţia pe care suntem obligaţi să o recitim, acum, se simte vibraţia valorilor incompatibile cu ordinea cleptocratică a fesenismului. Promisiunea de la Alba- Iulia este acee a democraţiei şi a demnităţii umane, a pluralismului şi a identităţii occidentale. Abjecţia etică a vremurilor de astăzi nu se poate împăca cu datoria de a onora memoria înaintaşilor.

Concordia naţională fondată pe traficul de influenţă şi pe abuzul de putere este piatra de temelie a tiraniei care sfidează pe cei ce cred în nevoia decenţei colective. Regimul Dragnea depăşeşte, prin vocaţia sa destructivă,tot ceea ce România a cunoscut, politic, în istoria ei de după aderarea europeană. impostura este dublată de curajul afişării propriei turpitudini. România Centenarului este o patrie capturată de o elită lacomă, ce manipulează suveranitatea naţională, zi după zi.

Politica nu poate fi un domeniu al perfecţiunii angelice şi nu putem aspira la înălţarea unui edificiu utopic din care tarele umane să fie alungate. Dar, în egală măsură, suntem îndreptăţiţi să cerem de la guvernământ un standard minim de decenţă care să permită dezvoltarea vieţilor noastre în libertate. Ori regimul Dragnea încalcă, prin toate actele sale, această cerinţă elementară şi nenegociabilă. Regimul Dragnea nu poate spera la un ev al concordiei naţionale, căci simpla sa prezenţă ameninţă fundamentele ordinii noastre occidentale. Împăcarea nu se poate realiza prin capitularea noastră în faţa celor care ne uzurpă libertatea. Ar însemna să ne acceptăm, senini, sclavia.

Speranţa coabitării cu domnul Dragnea şi colegii săi este una iluzorie şi Preşedintele Republicii ar comite o eroare dacă ar merge pe acest drum. Singura modalitate prin care şeful de stat poate să îşi onoreze mandatul este opoziţia tenace şi imaginativă, având ca ţintă dislocarea acestui regim.

Rezistenţa nu înseamnă lipsă de realism sau delir utopic. Rezistenţa înseamnă curajul de a imagina coaliţii care să pună capăt acestei guvernări şi perseverenţa în asumarea valorilor unui proiect de viitor întemeiat pe normalitatea occidentală. Nu concordia mincinoasă, ci înlăturarea regimului Dragnea este soluţia spre care trebuie să ne îndreptăm.