Costel Stavarache: Sărăcia coeficientului Gini

Există puține confuzii mai răspândite decât cea între sărăcie și inegalitate. Aceasta e cea mai vizibilă în folosirea indicelui Gini sau în invocarea acelui 1% care deține cutare procent din avuție. E o idee circulată și în media românească[1]. E o confuzie care servește politicilor redistributive.

Gini măsoară inegalitatea veniturilor. Un Gini 0 înseamnă egalitate perfectă. Aici toți au același venit. Un Gini 1 înseamnă inegalitate perfectă, situația când o persoană deține totul și ceilalți nimic[2]. Gini captează inegalitatea, sărăcia relativă, nu absolută[3]. Acesta nu ne spune care e nivelul venitului celor săraci sau calitatea vieții lor. Din faptul că Bill Gates e mult mai bogat decât mine nu înseamnă că sunt sărac în mod absolut[4]. Inegalitatea nu e același lucru cu sărăcia iar sărăcia absolută nu e același lucru cu sărăcia relativă. Și un milionar e mai sărac relativ la un miliardar, însă nu e sărac în mod absolut.

Dacă avem două comunități formate din 10 oameni, unde e mai bine să trăiești: în una în care fiecare câștigă 1 euro pe zi (egalitate perfectă, Gini 0) sau una în care 5 oameni câștigă 10 euro/zi, 3 câștigă 50 euro/zi iar 2 câștigă 100 euro/zi?[5]. Unde e mai bine să trăiești, într-o țară cu o distribuție mai egală, dar mai săracă, ca Pakistan (Gini 0,296) sau una cu o distribuție mai inegală ca Hong Kong (Gini 0, 537), dar mai bogată?[6].

În China, a crescut semnificativ Gini, inegalitatea[7], însă 635 de milioane chinezi au ieșit din sărăcie în ultimii 30 de ani[8]. URSS avea un Gini 0,26 prin anii ’80[9]. România avea în ’89 un Gini mai bun 0,23[10] ca azi când e peste 0,30. Înseamnă că înainte era mai bine? Similar, în societățile pre-industriale aveam egalitate în sărăcie[11].

Există cărturari comuniști care invocă procentul de 1% care controlează cutare procent din avuție, soluția fiind redistribuția. Problema e că în sistemele lor favorite, nu 1% controlează acel procent din avuție, ci 1, adică un singur individ, controlează tot. Având în vedere caracterul dictatorial al acestor sisteme, unde un lider nu deține doar mijloacele de producție, ci și oamenii, ca în sclavie, corect e poate să spunem că avem ceva apropiat de un Gini = 1, de inegalitate perfectă. În astfel de sisteme operează o voință unică. Ura față de 1% apare și în socialismul democratic. Acesta e interesat de protecția tuturor minorităților posibile, nu și de protecția minorității oamenilor bogați.

Avuția nu rămâne aceeași dacă trec pe politici socialiste. Antreprenorii și muncitorii nu vor mai munci la fel de mult[12]. Outputul depinde de distribuție. Pentru că e permisă distribuția inegală acesta a crescut foarte mult[13]. Plăcinta economică nu mai e aceeași pe politici redistributive[14]. Socialiștii ignoră că aceasta nu e fixă, ci depinde de instituții. Apoi prin redistribuție nu crește semnificativ averea celor săraci[15]. Socialismul doar împarte sărăcia.

În capitalism și bogații și săracii devin mai bogați[16]. Săracii o duc mai bine în țări bogate[17]. Prin piața liberă cresc salariile prin creșterea cererii de muncă și scad prețurile prin creșterea ofertei de bunuri și servicii. Într-un fel câștigă o persoană care merge cu ziua în România, în alt fel cineva care face același lucru în America. În țările mai libere, venitul celor mai săraci 10% e peste 10 mii de dolari, în cele mai puțin libere e sub o mie[18].

Gini nu ne spune cum a rezultat o inegalitate de venit, dacă ea e produsă de piață sau de stat[19]. Pe piață există forțe egalizatoare și forțe inegalizatoare ale venitului. Inegalitatea poate avea cauze naturale. Oamenii sunt diferiți, au talente diferite. Unii muncesc mai mult, alții mai puțin[20]. Oamenii sunt diferiți ca abilități, motivație, talent antreprenorial sau circumstanțe de viață[21]. Există diferențe în abilitatea de a inova, de a-ți asuma riscuri, de a organiza etc. De aceea, unii autori preferă să folosească expresia „diferențe economice” mai degrabă decât „inegalitate economică”[22].

În schimb, dispersarea profitului sau tendința de egalizare a salariilor per ramură sunt forțe egalizatoare.

Cele două forțe, de egalizare și de diferențiere, nu se manifestă succesiv, ci simultan. De aceea e greu să tragi concluzia că piața duce la mai multă egalitate sau la mai multă inegalitate. Unii autori speculează că într-o piață mai liberă mulți bogătani ar fi mai puțin bogați iar persoane modeste ar fi mai bogate[23]. În plus, există analize potrivit cărora țările mai libere au și un Gini mai bun[24]. Statele mai libere au un Gini mai bun[25] mai cu seamă dacă includem în analiză majoritatea țărilor, nu doar câteva care să ne confirme așteptările[26].

…..

Pretenția socialistă e că statul poate corecta distribuția inegală rezultată din inegalități naturale. În realitate, inegalitățile naturale se manifestă și la câștigarea de bani din politică, nu doar pe piață. Într-un fel câștigă Dragnea bani din relația cu statul, în altul persoanele aduse la mitingul PSD. Susținătorii partidelor socialiste nu primesc, de obicei, decât niște firimituri și, în general, nu există onoare între hoți.

Socialismul vrea să pară progresist, orientat spre viitor. În realitate, e centrat pe redistribuția resurselor existente, nu pe creșterea lor sau pe inovație. Acesta mai degrabă ar redistribui vechile telefoane Nokia decât să încurajeze instituții care duc la apariția Iphone.

Intregul articol aici: In Dodii.