Crăciunul și stânga politică

Un articol de Dennis Prager pentru The National Review

Stângismul este o religie seculară care consideră toate celelalte religii imorale și false.

Spre deosebire de adevărații liberali, mulți stângiști luptă împotriva Crăciunului de mai mult de o generație, negând în același timp existența unui astfel de „război” și luându-i în derâdere pe cei ce îi semnalează existența.

Să faci un lucru și în același timp să îi negi existența necesită îndrăzneală incredibilă sau o totală lipsă de conștiință de sine, dovezile care atestă existența acestei lupte fiind de netăgăduit. Stânga politică a determinat școlile din America să schimbe numele vacanței de Crăciun, denumire folosită de-a lungul istoriei americane până acum câteva decenii și abandonat recent de aproape toate școlile care nu au profil teologic cu termenul de „vacanță de iarnă”. Din ce în ce mai puține magazine, companii sau trusturi media urează oamenilor „Crăciun fericit”, fiind preferat termenul neutru de „Sărbători fericite” (în ciuda faptului că marea majoritate a americanilor sărbătoresc Crăciunul). Într-o singură generație, aproape fiecare afacere americană a trecut de la organizarea anuală a unei petreceri de Crăciun la găzduirea petrecerilor de „sărbători”.

Deoarece am mai scris despre falsitatea argumentului conform căruia termenii precum „Crăciun fericit”, „petrecere de Crăciun” sau „vacanță de Crăciun” nu sunt „incluzivi”, nu voi relua aici acest argument (https://www.nationalreview.com/2015/12/say-merry-christmas-not-happy-holidays/). Este suficient să spun că un non-creștin care este ofensat de menționarea Crăciunului dă dovadă de un narcisism nețărmuit și de o răutate șocantă în încercarea de a îi lipsi pe majoritatea americanilor de menționarea publică a sărbătorii lor.

Prefer să încerc să explic cauzele acestui fenomen recent.

Argumentul „incluziunii” este atât de absurd încât eu, ca evreu practicant care nu poate concepe să fii ofensat sau să te simți „neinclus” de o invitație la o petrecere de Crăciun, consider că trebuie să existe și alte rațiuni adiționale pentru încercările stângii politice de a „neutraliza” Crăciunul.

Un astfel de motiv este faptul că stânga vede în creștinism principalul său adversar politic și ideologic, lucru în legătură cu care are dreptate. Singura opoziție organizată la scară largă împotriva stângii vine din partea comunităților creștine tradiționale – protestanți evanghelici, catolici tradiționaliști, mormoni practicanți și evrei ortodocși. Stângismul este o religie seculară care consideră toate celelalte religii imorale și false.

De la Karl Marx la Vladimir Lenin, stânga a considerat mereu religia în general și creștinismul în special ca pe un „opiu al maselor”, un drog care amorțește masele într-o resemnare tacită a propriei condiții asuprite și care le oprește din a se implica activ în revoluția socialistă.

Stânga conștientizează faptul că șansele sale de a dobândi puterea sunt invers proporționale cu credința oamenilor în creștinism (și iudaism). Stânga nu se preocupă cu islamul, pentru că îl percepe ca pe un aliat în răfuiala sa cu civilizația occidentală și pentru că nu ar avea curajul să se confrunte cu el – conflictele cu musulmanii practicanți pot fi fatale, pe când conflictele cu creștinii practicanți nu implică niciun risc personal.

În al doilea rând, stânga percepe creștinismul din America ca pe o parte intrinsecă a identității naționale americane, identitate pe care caută să o submineze în favoarea unei identități de „cetățean global”. Stânga nu se războiește doar cu sărbătoarea Crăciunului, ci și cu oricare altă sărbătoare marcantă pentru identitatea națională – din mai multe motive, dintre care nu toate sunt legate de acțiunea stângii, americanii nu mai sărbătoresc aniversarea lui George Washington, înlocuită cu „Ziua președinților”, o sărbatoare complet lipsită de sens, și nici aniversarea lui Abraham Lincoln, pe care obișnuiam să o sărbătorim atunci când eu eram copil, atunci când tatăl meu sau tatăl său erau copii. Singurul american celebrat public la nivel național este Martin Luther King Jr., acceptat de stânga datorită culorii pielii sale. Altă dovadă a dorinței stângii de a submina sărbători naționale specifice americanilor este lupta pe care o duce împotriva celorlalte două sărbători specific americane: 4 iulie și Ziua Recunoștinței.

Astfel, stânga consideră Ziua Recunoștinței ca pe o fraudă istorică, o celebrare imorală a „genocidului” amerindienilor, lucru care li se predă multor elevi în școlile publice americane. Urările de Ziua Recunoștinței au fost și ele înlocuite cu genericul „sărbători fericite”. În ceea ce privește sărbatoarea națională, 4 iulie, trustul New York Times este vârf de lance în efortul de subminare a zilei de naștere a Americii, militând pentru proclamarea fondării Americii în anul 1619, primul an în care sclavii africani au sosit pe continentul american.

Încă există Ziua Veteranilor și Ziua Eroilor, însă acestea nu sunt sărbători specifice americane, ele existând într-o formă sau alta în majoritatea țărilor.

Crăciunul este problematic pentru stânga fiindcă sărbătorește religia, și fiindcă o face în moduri caracteristic americane (muzica americană de Crăciun, de exemplu).

Al treilea și ultimul motiv pentru care stânga urăște Crăciunul este faptul că stânga este complet lipsită de bucurie și aridă emoțional. Stânga e capabilă să extragă bucuria din orice sau oricine. Am întâlnit în viața mea liberali fericiți și nefericiți, conservatori fericiți și nefericiți, dar nu am întâlnit niciodată un stângist fericit. Cu cât te apropii mai mult de extrema stângă, cu atât descoperi oameni mai furioși și mai nefericiți. Femeile și afroamericanii fericiți au șanse mult mai mari de a fi conservatori decât de a fi de stânga.

Crăciunul este mult prea plin de bucurie pentru stânga, iar „bucuria Crăciunului” nu este un concept de stânga.

Articol original: Christmas and the Left