Cristi Dănileț. Independența justiției și OUG nr. 7/2019

Independența justiției, valoare a democrației

Societatea modernă se bazează pe democrație, statul de drept, drepturile fundamentale ale omului. Una dintre condițiile statului de drept este separația puterilor în stat, care presupune ca Legislativul, Executivul și Judiciarul să fie distincte, putând să colaboreze instituțional, dar nu să interfereze. De aceea, Parlamentul adoptă legi pe care Judiciarul nu poate refuza să le aplice, iar Judiciarul adoptă ordonanțe/rechizitorii (procurorii) sau hotărâri (judecătorii) pe care Parlamentul sau Guvernul nu le poate anula.

O garanție a exercitării de către judecători și procurori a atribuțiilor judiciare este independența justiției. Aceasta presupune ca magistrații să nu fie supuși vreunei forme de presiune, imixtiune, amenințare sau intimidare din partea celorlalte puteri publice sau din partea grupurilor de interese. Ca acest lucru să devină realitate, cariera lor trebuie securizată în raport cu politicul. Astfel s-a născut organismul de autoguvernare numit Consiliul Superior al Magistraturii, menită să ia decizii de la recrutare până la sancționare sau pensionarea magistraților. E destul ca numirea și, mai ales, revocarea din funcție să fie făcută cu implicarea politicului, ca independența justiției să fie afectată. Un magistrat care va ști că a sa carieră depinde de politic nu va îndrăzni să instrumenteze cazuri împotriva oamenilor din partid.

Modificarea legilor justiției:

Legile justiției nr. 3030, 304 și 317 au fost adoptate în anii 2004-2005 sub presiunea aderării la Uniunea Europeană. Au îndeplinit toate standardele europene din acea vreme. Devenind independenți, magistrații au început să cerceteze și să soluționeze cazuri cu oameni situați până atunci deasupra legii. Lupta anticorupție din România a început să producă rezultatele așteptate odată cu finalizarea unui dosar al fostului premier. După sute de condamnări ale unor politicieni din organele locale și centrale ale statului a început lupta împotriva anticorupției: prin modificări legislative succesive politicul a luat înapoi ceea ce cedase în 2004.

Cele mai serioase modificări au fost operate în anul 2012 când Inspecția judiciară a devenit autonomă și s-a mărit numărul abaterilor disciplinare pentru magistrați și în 2018 când legile justiției au fost modificate masiv. Dezbaterile de anul trecut au fost intense, au generat 15 decizii ale CCR și au presupus câte două trimiteri spre dezbatere în Parlament. Împotriva modificărilor propuse se pronunțaseră majoritatea adunărilor generale ale parchetelor și instanțelor, CSM dăduse aviz negativ de două ori, Departamentului de Stat al SUA atenționase România, GRECO emisese un raport negativ, Comisia de la Veneția avusese o opinie negativă, Comisia Europeană adoptase un raport extrem de critic în cadrul MCV. Într-un final, legile justiției au fost modificate anul trecut prin Legile nr. 207, 234, 242 din iulie și octombrie 2018.

Imediat după intrarea în vigoare a acestor modificări, legile justiției au fost din nou modificate prin OUG nr. 77, 90 și 92 din octombrie 2018. În acest an, legile justiției au fost modificate, din nou, prin OUG nr. 7 publicată pe 20.02.2019 la ora 22:00.

OUG nr. 7/2019

OUG 7 este vulnerabilă din start din cauza modului în care a apărut, nu doar din cauza conținului. Astfel, Comisia Europeană atrăsese atenția asupra încetării practicilor de a modifica legile justiției prin OUG. Cu excepția chestiunilor legate de admiterea la INM și cerute chiar de CSM, nu exista nicio urgență care să o justifice. Ministrul Justiției nu a avut o cooperare loială cu CSM: a solicitat avizul luni, 18.02.2019 și OUG nr. 7 a fost adoptată în ședința Guvernului din marți, 19.02.2019.

Pe fond, modificările aduse de OUG nr. 7/2019 sunt următoarele:

– Noile modificări afectează sistemul de recrutare a noilor magistrați (singura modificare care se impunea, față de prevederile aberante de anul trecut, revenindu-se astfel la situația dinainte de modificările din 2018), de promovare la instanțe și parchete, de promovare la ICCJ;

– Conform ordonanței, noua secție specială va avea conducerea desemnată de entități politice (ministrul justiției propune, Președintele statului numește), deși Legea 207/2018 a dat această competență CSM, aspect validat de CCR prin decizia nr. 33/2018. Or, aceasta înseamnă că OUG nr. 7 contracarează o măsură dată de Parlament, ceea ce contravine deciziei CCR nr. 1221/2008 reconfirmată prin decizia CCR nr. 64/2017;

– Conform noii ordonanțe judecătorii care au fost procurori pot fi numiți în funcțiile de conducere de la vârful Ministerului Public creând o situație nemaiîntâlnită. Pe de o parte, această modificare încalcă principiul separației carierelor dintre judecători și procurori, consacrat prin decizia CCR nr. 64/2017. Pe de altă parte, aceasta constituie un precedent ca în viitor, pentru a se înlătura orice discriminare, să se legifereze dreptul procurorilor care au fost judecători de a conduce instanțele, tocmai pentru a se respecta decizia CCR nr. 866/2006;

– Noua ordonanță prevede că funcțiile de conducere de la vârful Ministerului Public nu se vor putea ocupa cu delegare: aceasta va crea sincope în managementul parchetelor cât timp procedura de numire a unui procuror într-o astfel de funcție nu va fi încheiată la timp;

– Noua ordonanță prevede că mandatul procurorilor de la vârful sistemului care ocupă funcția prin delegare încetează de drept în 45 zile. Se încalcă în acest fel Decizia CCR nr. 375/2005 care nu permite legiuitorului scurtarea mandatelor în curs pentru cei care ocupă funcții de conducere, precum și Decizia CCR nr. 588/2017 care prevede necesitatea unei securizări a raporturilor de serviciu ale magistraților, condițiile de încetare a mandatului neputând fi modificate în mod arbitrar;
– Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, deși face parte din PICCJ, este exceptată de la controlul ierarhic, ceea ce încalcă flagrant recenta Decizie CCR nr. 33/2018. Mai mult, desemnarea conducerii acestei secții a avut loc în condiții discutabile, întrucât potrivit legii propunerile trebuiau să vină din partea unei comisii alcătuită din trei judecători și un procuror, membri CSM – or, pe de o parte, se încalcă principiul separației carierelor dintre judecători și procurori tocmai consacrat prin modificările de anul trecut, pe de altă parte, membrul procuror nu fusese desemnat de către CSM în comisia care a făcut propunerile pentru actuala conducere a Secției;

– Magistrații vor putea fi eliberați din funcție la constatarea pierderii bunei reputații; legea nu definește „buna reputație” (deși operează în alte privințe cu termeni precum „reputație profesională” și „reputație morală”) și nu oferă criterii pentru stabilirea acesteia, ceea ce creează suspiciunea unei mari subiectivități în aprecieri din partea Inspecției Judiciare și a CSM. Aceasta încalcă considerentele Deciziei CCR nr. 196/2013 iar, prin caracterul mult prea general și eliptic al noii condiții de „bună reputație”, afectează previzibilitatea legii, așa cum a fost teoretizată de CEDO (a se vedea Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, sau Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 5). În același timp este de remarcat că Inspecția judiciară nu mai prezintă garanții de independență, atât timp cât conducerea ei a fost desemnată de Guvern prin OUG nr. 77/2018;

– Colegiile de conducere sunt puse în situația de a nu mai putea activa: de multe ori se iau hotărâri care vizează managementul de instanță în situații neacoperite de lege sau regulament. Or, noua ordonanță interzice în mod expres acest lucru.

Protestul magistraților

Magistrații au decis să protesteze împotriva acestei ordonanțe: scrisori, comunicate, banderole albe, ieșiri în fața tribunalelor, suspendarea activității.

Cu privire la întreruperea activității, țin să precizez că nu este vorba de grevă. Legea interzice magistraților să facă grevă. Legea spune că greva se face pentru pretenții salariale sau privind condițiile de muncă și că nu se poate face grevă în scopuri politice. Dar nu orice blocare a activității este grevă.

Astfel, libertatea de exprimare și de adunare sunt drepturi constituționale. Una din formele de manifestare ale acestora este protestul. La rândul lui, protestul se poate desfășura în mai multe modalități. Una este suspendarea activității. Suspendarea din partea noastră însă nu este grevă pentru că noi nu avem revendicări salariale sau în legătură cu munca, nu reproșăm ceva angajatorului. Ci pretindem încetarea activității politice de afectare a independenței justiției și luarea de măsuri politice prin abrogarea unor acte normative. La aceasta ne obligă chiar statutul nostru prin art. 7 din Codul deontologic al magistraților. Acțiunea noastră nu intră, așadar, sub incidența legii dialogului social nr. 62/2011 care reglementează conflictele de muncă și interzice greva magistraților, militarilor, polițiștilor. Insist: în aceste zile magistrații nu au vreun conflict cu angajatorul pentru a face grevă, ci este un conflict intre autoritatile centrale ale statului. Reamintesc că în 2009 toți magistrații am suspendat activitatea timp de o luna și s-a argumentat la fel: când celelalte puteri încalecă justitia, magistrații au obligația să reacționeze inclusiv într-un mod radical, extrem.