Cristian Pătrășconiu. Datoria de memorie: deconstrucția negaționismului de stânga

Ca și în privința memoriei celor două teribile totalitarisme (cu manifestări tragice depline în secolul trecut), și în chestiunea formulelor care neagă realitatea acestor totalitarisme (deci, neagă și consecințele lor practice – traduse prin aceea că niciodată în istoria umanității nu am avut un secol mai sângeros decât a fost secolul 20, cu crimele comunismului de câteva ori mai numeroase decât cele ale nazismului), raporturile sunt inegale. Și anume: în același sens în care memoria generală și subspecia ei, memoria care include judecata etică privitoare la nazism e profund debalansată în beneficiul comunismului (ceea ce, să ne înțelegem, nu face defel ca nazismul să fie mai puțin un rău absolut, o lucrare a ”diavolului în istorie”, așa cum formula, despre comunism, profesorul Vladimir Tismăneanu). Și mai concret: există o bogată literatură care antologhează discursuri despre negaționismul de dreapta și care așează lucrurile / istorie în termenii adecvați și drepți. Aici, cu privire la ceea ce e negaționism de dreapta jucata e corectă, claritatea morală este îndeplinită.

Despre negaționismul de stânga însă lucrurile sunt mult mai complicate. În privința acestei teme, pare să funcționeze, în continuare, de minune și în mainstream principiul (originat în filozofia idealismului german) care spune direct așa: ”dacă realitatea mp contrazice, cu atât mai rău pentru ea”. Este și este profund nedrept – repet, crimele înfăptuite de regimurile politice de extracție comunistă nu au, în întreaga istorie cunoscută a umanității, nici măcar un termen de comparație (cele mai ”modeste” numere indică spre 70 de milioane; media e spre 150 de milioane de oameni uciși de comunisme, unele statistică avansând și numărul de 200 de milioane de oameni care au pierit direct, în urma uneor operațiuni criminale, în regimurile comuniste). Documentarea acestor stări de fapt (teribile) este, la nivel academic, făcută – ea nu  a trecut însă într-o memoria socială, comunitară, în aceeași termeni în care au trecut ororile nazismului și ale derivatelor acestuia. Una dintre cele mai complexe  opere – pentru autorul acestor rânduri, un tom fără rival – este monumentala ”Istorie mondială a comunismului”, istorie în trei volume scrise de francezul Thierry Wolton.

Tot acesta este și autorul uneia dintre cărțile care recuperează imensul handicap de memorie și evaluare etică despre care vorbeam mai sus între crimele extremei drepte și crimele extremei stângi. Cartea se numește ”Negaționismul de stânga” – a apărut în românește la editura Humanitas de foarte puțin timp; dde altdel, și în Franța ea e o apariție foarte recentă (jumătatea anului 2019 – și are și o dedicație specială și simpatică, ”Ale mei, scăpați de Istoria mondială a comunismului”). În zilele celui mai prestigios și mai influent târg de carte din România (Gaudeamus, noiembrie 2019), Thierry Wolton a fost în România pentru a lansa această carte, dimpreună cu volumul al doilea din ediția românească a ”Istoriei mondială a comunismului”; volumul ultim al acestei excepționale trilogii este progamat să apare la anul, tot toamna, tot în preajma târgului de carte ”Gaudeamus” . „Negaționismul înseamnă negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existența camerelor de gazare naziste ori care minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum rămâne cu cei care neagă bilanțul comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele? Se poate vorbi în acest caz de un negaționism de stânga, diferit, așadar, de un negaționism de dreapta? Distincția e arbitrară, ne-ajută doar să nu confundăm tipurile de negare, și trebuie înțeleasă fără nici o conotație politică… Adevărata diferență ține de percepția asupra acestor negaționisme: unul este unanim condamnat în numele adevărului, al istoriei, al moralei, pe când celălalt este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu chiar aprobat în ciuda tuturor evidențelor, în pofida realității istorice și a eticii. Cartea de față are drept subiect tocmai acest negaționism de stânga, care nu-și găsește nici o justificare și despre care se vorbește atât de puțin ori deloc.“ , notează autorul ”Negaționismului…” cu privire la tema în discuție.  Tema, încă o dată: negaționismul. Și nu revizionismul, concept și procedeu cu privire la care Th. Wolton ține să menționeze următoarele în raport cu cel de negaționism: ”nu există adevăr oficial în istorie, fiecare e liberă să interpreteze faptele; în schimb, realitatea a ceea ce s-a petrecut, precum și felul cum s-a petrecut – în ordinea în care au avut loc evenimentele – sunt invariabile. Nerespectând aceste reguli, negaționiștii comit erori intenționate pentru a înșela opinia publică. Procedeele lor nu au nimic de-a face cu revizionismul, care, da, poate aduce modificări modului în care citim istoria atunci când ies la iveală fapte noi. Negaționismul, fie el de stânga sau de dreapta, e nociv și trebuie combătut, în vreme ce revizionismul este o necesitate a istoriei”.

Volumul de față nu este, să spunem neapărat aceasta, o analitică exclusivă a denominațiunii stângiste a fenomenului negaționismului. Este de reamintit, în contextul acestei afirmații, faptul că Th. Wolton e și autorul unei cărți care pune lumina unui sănătos și necruțător spirit critic asupra unui binom care compune ”răul secolului” (al XX-lea) și care e indicat printr-un duet coloristic: ”roșu-brun”. Ei bine, logica de luare în posesie a ”răului secolului” pentru care optează, în cartea mai înainte menționată, Th. Wolton se regăsește și în arhitectura volumului care privilegiază fenomenologia negaționismului de stânga. Cu alte cuvinte, într-un anumită măsură, ea este – scopul fiind vădit acela de a rafina înțelegerea unui fenomen complicat și, moralmente, condamnabil – și despre negaționismul de dreapta. Concept pe care îl analizează, în detaliu, în prima parte a cărții – dimpreună cu, mai ales, formele în care negaționismul de dreapta a ”lucrat” în istoria ultimelor decenii mai ales. Oricâte exemple ar oferi cu privire la formele de negaționism de dreapta și ori de câte ori le-ar punea pe acestea – și ecourile lor în societățile (vestice, în mod preponderent) – în comparație cu formel stângiste ale negaționismului, ceea cea avem ”la finalul zilei” este, consideră, cu argument la purtator, Thierry Wolton o situație de acest tip: ”a nega amploarea exterminării evreilor, a contesta metodele care au fost folosite denotă un antisemitism pe care memoria secolului XX îl condamnă. Altfel stau lucrurile cu realitatea comunismului. Negarea lui își are originea în orbirea voluntară care a însoțit construirea socialismului în secolului trecut. Negaționismul de stânga, urmaș al acestei orbiri, este un fel de reacție autoimună menită să protejeze de orice mustrare de conștiință. Interdicția antisemitismului condamnă negaționismul  de dreapta, în vreme ce respingerea anticomunismului absolvă negaționismul de stânga. Totuși, a aminti bilanțul negativ al comunismului nu înseamnă deloc un partizanat, ci e o datorie morală. A te indigna pentru moartea a zeci de milioane de ființe umane ține de datoria de memorie atât de des invocată de alte cauze”.

Sunt, într-un survol rapid, multe afirmațiile (care urmează, de fapt, pașilor unor foarte solide demonstrații) care pot indigna estabilishment-ul istoric și mediatic care a cultivat, masiv, o tăcere și o conștiință vinovate în privința chestiunii comunismului. Iată numai trei dintre acestea – și, aici, în micul text de față, doar ca provocare cumsecade și ca o invitație la o lectură de profunzime a acestei cărți: 1.”Negaționismul de stânga e anterior tăcerilor de la Nuremberg, după cum o dovedește orbirea voluntară a Occidentului față de crimele comuniste comise începând din 1917 și cu atât mai  mult începând cu anii 1930 staliniști. Tribunalul Militar nu face decât să cauționeze juridic, la nivel internațional, o veche negare”. 2.”Argumentul tipic potrivit căruia comunismul s-a aflat de partea bună a istoriei pentru că a contribuit la lupta antifascistă nu e deloc mai acceptabil decât acela care ar spune că nazismul a fost un lucru bun pentru că a contribuit la lupta împotriva stalinismului”. 3.”În Australia, înghetața Cherry Guevara promite, de exemplu, o ”experiență gustativă aparte” grație ”revoluției cireșelor (…) captive între două straturi de ciocolată”. ”Fie ca gustul lor să vă rămână în amintire!, proclamă sloganul publicitar. În majoritatea democrațiilor, lega condamnă răspândirea sau vânzarea de scrieri ori obiecte naziste. E de discutat dacă o asemenea măsură este întemeiată sau  nu, dar dincolo de asta interdicția pare să demonstreze că e periculos să întreții scânteia răului. Nimănui nu i-ar trece prin minte să aplice un asemenea ucaz și obiectelor care au legătură cu comunismul”.

Nu în ultimul rând, ”Negaționismul de stânga” este o carte care face și care aduce lumină, multă lumină. Problema e: vrem să primim această lumină?

text publicat în premieră în revista Ramuri / decembrie 2019