Cristian Pătrășconiu. Demisia de onoare? De la acești oameni?

Nu se poate să nu fi sesizat recurența, cum ar spune sociologii și analiștii politici, unor formule care sunt spuse / scrise în ceea ce apare în spațiul public de la noi. Repetiția este, și acest câmp, un adjuvant pentru memorie sau măcar pentru limpezirea unui mesaj sau a altuia.

Una dintre cele mai recente recurențe e făcută cu referire directă la Dragnea și la casta politică pe care acesta o protejează. Ea implică o sintagmă – ”demisia de onoare” – și expunde o dorință: ca liderul PSD să își dea demisia; fie doar el, fie împreună cu dna Viorica Dăncilă, aceasta din urmă un premier care strălucește prin mediocritate dar și prin hărnicia și obediența puse în slujba multor cauze foarte suspecte.

Mergem puțin la DEX? Pentru că, în cazul de față, chiar ne e de mare folos. Ce găsim la prima definiție pentru cuvîntul ”oboare”? Iată: s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. Și, mai departe, acolo unde sunt inventariate primele două sensuri ale unei locuțiuni adjectivale derivate: De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva.

Clar ca lumina zilei, da? Sau, mă rog, ”ca Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, nu?

Ei bine, în aceste condiții, dacă luăm o foaie de hîrtie, dacă pe ea trasăm două coloane și dacă pe una dintre ele înșirăm sensurile de mai sus ale cuvîntului ”onoare” (plus ale majorității derivatelor acestuia), iar pe a doua scriem numele celor cărora li se cere ca, în numele onoarei, să părăsească o funcție, ce avem?

Fără nici cea mai mică piruetă stilistică: avem o contradicție imensă. Între dl Dragnea și ideea de onoare, de demnitate, de cinste, de onestite avem o contradicție. Între cei care gîndesc și spun despre semenii lor că sunt niște ”șobolani” ( așa cum, bună dimineața CNCD!, spuneau și naziștii despre oameni…) sau că sunt niște ”maimuțe” și ideea de onoare, de demnitate, de cinste, de onestitate, de bun-simț avem, iarăși, o imensă contradicție. Ce onoare poate avea cineva pentru care apărarea cauzei infractorilor de vîrf din această țară este GPS-ul politic suprem?

Și atunci, chiar e posibilă o demisie de onoare de la oameni care nu au așa ceva? Nu e mai realist să li se ceară, simplu, demisia? Cât mai rapidă!