Cristian Pătrășconiu. Jean-Claude Juncker – #decâtuncârcel – vrea respect

E firesc să îi respectăm, a priori, pe politicieni. Sunt oameni și ei – și omul, ne învață bine un mare filosof, trebuie să fie scop, nu mijloc.

E firesc, așadar, ca liderul actual al Comisiei Europene să pretindă respect. Și, mă grăbesc să spun, e la fel de firesc să îl merite – dar prin faptele sale. Fapte recente, foarte recente: președintele Comisiei Europene a spus de curând, în marja unor tiruri relativ blânde de întrebări ale presei că vrea să fie respectat și că nu e cazul ca presa să fie foarte preocupată de mersul său mai neobișnuit de la cel mai recent summit al NATO. Citatul, ceva mai lung, include și această parte: „Este minunat să văd cât de mulţi se pricep la problemele mele medicale. Am citit ce a spus lumea. Da, am avut un cârcel la picior. Eram la reuniunea NATO, dar erau acolo lucruri mult mai importante decât starea mea de sănătate“.

Așadar, #decâtuncârcel. Detaliul decisiv e că, odată cu această declarație, problema dlui. Juncker nu se închide, ci e și mai bine subliniată. Fiindcă, la foarte scurt timp după bizarele imagini de la cel mai recent summit NATO, explicațiile oficiale, deloc negate de subiectul lor principal, erau că dl. Juncker a avut un mers a la cetățeanul turmentat pentru că ar fi suferit, în realitate, de sciatică.

Să îi dorim, înainte de orice, sănătate multă președintelui Comisiei Europene! Dar să nu insiste să ne mintă cu atâta naturalețe și, ca bonus, să pretindă și respect pentru explicațiile sale puerile.

Unu la mână: există antecedente într-o direcție deloc respectabilă în ce-l privește pe dl. Juncker. (a se vedea imaginile de acum vreo 3 ani când liderii mai multor țări europene și-au luat din senin câteva serii de palme de la un domnu Juncker suspect de jovial și de împleticit!).

Doi la mână, mai ales:  UE se confruntă cu una dintre crizele sale interne cele mai dure și mai complicate și, în plus, are în jurul său actanți politici majori care își afirmă tot mai des instincte de prădători. De aceea – și distinct de gafa  teribilă a unui lider de dreapta de a merge să „sfințească“ statuia lui Marx la bicentenarul nașterii sale, donată de China! – UE ar avea nevoie în fruntea sa de oameni cu mintea limpede, cu autoritate, curaj și viziune. Dacă dl. Juncker nu poate, dacă se tot împiedică de un „cârcel“, poate că e bine să dea curs unui slogan celebru: keep walking! Ceva mai departe de o funcție care, se vede de la o poștă, este o pălărie mult prea mare pentru personajul politic pe care e în stare să îl ducă dl. Juncker.

Notă: acest text a fost publicat, inițial, în edițiile de print și online ale revistei Newsweek, în cadrul parteneriatului pe care Marginalia îl are cu această publicație.