Știm deja ”protocolul” de care uzează cei care au descoperit, brusc, toxicitatea altor protocoale. Sau, ca să nu folosim acest termen, știm deja ”pattern”-ul, foaia de parcurs.
Precedentul cel mai relevant îl avem în cazul Koveși, în speța demiterii acesteia. Acolo, nu mai departe decît acum cîteva luni (nu multe), formal, lucrurile au început cu o evaluare. Sau, pe limba dlui Tudorel Toader, cu o ”ievaluare”. Care au fost consecințele acestui proces, am aflat la cîteva săptămâni după ce ”ievaluarea” fusese bifată: cel mai eficient om de la vîrful justiției autohtone ai ultimilor ani a trebuit să plece din fruntea unei instituții care, în lumea bună, este dată drept exemplu de excelență.
Cu o ”ievaluare” începe și asaltul de gherilă pe care PSD-ALDE îl vor da pentru ca al doilea om foatte important din sistemuld e justiției – important în tabăra ”băieților buni” – să fie îndepărtat din funcție.
Pentru sesiunea de toamnă a acestui an, Ministrul Justiției a anunțat zilele trecute, pe Facebook (căci dânsul e cool, nu-i așa?), că verifică activitatea Procurorului General.
Ca un făcut, una dintre marile știri ale zilei prime din această săptămână e despre cum șeful avocaților lui D Trump, Rudolph Giulliani îi scrie, din senin (sau, poate, mai ales ca urmare a unui PR bine plasat!; tema e, sper, deja un subiect de investigație de presă), lui Iohannis că unele protocoale – alea la care se referă și Tudorel Toader, și Tăriceanu, și Dragna șamd – ”subminează statul de drept”.
În chestiunea procesului de ”ievaluare”, știm care e ținta dorită de T. Toader și de cei care îl păpușază. Nu e loc de nici o iluzie. Cum se spune: nici o faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită.
Ce nu știm (încă!) e dacă dl Iohannis are de gînd să ajungă pînă acolo încât să fie nevoit, pentru a doua oară, să reacționeze numai prin purtătoarea sa de cuvînt, așa cum a fost situația legată de momentul imediat următor îndepărtării dnei Koveși din fruntea DNA.