Premierul României, cel mai agramat premier al României dintre toți cei pe care i-am avut după 1989, cel mai proxy premier din această serie (adevăratul guvern se cheamă Dragnea, nu Dăncilă!), a fost la Bruxelles.
Ne-am amuzat, așa cum o facem adesea – cînd dna Dăncilă vorbește în limba română sau cînd e pe cale să facă luxații de ambele mîini încercând să articuleze în engleză.
În realitate, vizita domniei sale a fost catastrofală. Gafele antologice s-au ținut lanț, reaua-credință în ceea ce a spus acolo omul numărul 3 în statul român a fost evidentă, dezinformarea pe care a practicat-o cu nonșalanță – toate, separat și împreună, dau imaginea unei deplasări catastrofale.
Aceasta, cu puține luni înainte ca România să preia, automat, algoritmic, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Va fi o ”afacere diplomatică” în care premierul pe care îl va avea România la acea dată va juca un rol esențial în arhitectura acestui organism foarte important, parte activă și cu inputuri esențiale în triunghiul instituțional al Uniunii Europene: Parlament-Consiliu-Comisie.
Revenind: la Bruxelles, dna Dăncilă a fost un monument de neadecvare și a avut o prestația jalnică. S-a văzut aceasta și în foarte multe relatări ale diverselor publicații de limbă română. Rețelele sociale au mustit de reacții, critic-oneste, în spiritul adevărului a ceea ce a făcut dna Dăncilă la Bruxelles. Un mic inventar, aici!
Nu au făcut-o însă cei care, parlamentar, politic, alcătuiesc acum Opoziția. Reacțiile de la aceasta, rarissime, au fost firave și lipsite de imaginație.
În termeni fotbalistici, odată cu prestația jalnică a dnei Dăncilă la Bruxelles, Opoziția de la noi a avut poartă goală în față. De mai multe ori.
Tot în fotbal se mai spune și altceva: că ”ocaziile ratate se răzbună”.
Hagi, care nu e politician, ci un fost fotbalist uriaș, spunea, la rîndul său: ”ai, n-ai mingea, tragi la poartă”. Pe undeva, avea dreptate; trebuie să tragi la poartă dacă vrei să marchezi și, a propos de Opoziție, dacă vrei să ajungi la Putere.