Cristian Pătrășconiu. Șaormoțiunea cu de toate

Cea mai recentă moțiunea de cenzură dezbătută și votată în Parlamentul României – miercuri, 27 iunie 2018 – nu putea avea altă soartă decît aceea pe care a avut-o. Cu alte cuvinte, la cum a fost pregătită – și în imediat (în zilele în care aceasta a intrat în linie dreaptă) și în săptămânile care au precedat-o -, ea nu putea să fie decît un (nou) rateu.

Elementar:

a mic. Liderul PNL (liberalii fiind partidul care a inițiat moțiunea) a comunicat neinspirat încă de la declanșarea acestui procedeu parlamentar excepțional – cînd mergi să discuți susținere pentru un vot la capătul căruia vrei să cadă un guvern, nu e cel mai inspirat mod de a-i convinge pe potențialii aliați ai acestui demers că, în cazul în care au dubii să voteze împotriva actualului guvern, ei ar putea fi ”lachei ai lui Dragnea” sau ”firimituriști”. Formule de genul acesta sunt, poate, spectaculoase pentru presă; pentru reușita unei negocieri – care presupune multe reglaje fine – ele sunt mai degrabă piedici.

b mic. Când știi că nu ești chiar masculul-alfa al scenei politice, cînd ai între 20 și 30% susținere (deci, departe de 50 % plus unu) și când vrei să dai jos un guvern cu forțe politice foarte puternice în spate, să te autopropui ”premier” dinainte de a fi doborât efectiv guvernul în funcție blochează eventualele alianțe, nu le întăresc și nici nu le sporesc.

c mic.Când supraapreciezi forța unui grup disident din PSD sau când, dimpotrivă, deși ai nevoie urgentă și de acel grup pentru a provoca o criză majoră unui guvern în funcțiune, îl ignori superior – în nici una dintre cele două situații șansele de reușită nu au cum să crească.

d mic. Când, pe durata ultimei jumătăți de an, candența de bun-simț a unei opoziții vitale pentru o Românie cât de cât decentă este dusă de ”stradă” și de social-media (încă departe de echipele de mercenari siniștrii din presa clasică), creditul nu are cum să fie foarte mare.

Să nu se înțeleagă greșit: a fost foarte bine că a existat această moțiune și cei care au inițiat-o nu trebuie condamnați, ci felicitați și încurajați pentru acest demers. Discuția – și ea e decisivă – trebuie dusă nu cu privire la ”ce” trebuia făcut – repet: moțiunea trebuia să existe! -, ci la ”cum”.

Altfel, în viitorul imediat, poate că rămânerea în funcția a echipei Dragnea-Dăncilă reprezintă o șansă uriașă pentru actuala opoziție de a-și limpezi strategia și liniile tactice. E greu de găsit un ”element de contrast” mai bine dotat – în privința cel puțin a unor rezerve imense de incompetență, dar și a altor caracteristici cu semn evident negativ – decât e actualul Guvern al României.

Pe de altă parte, o șansă de acest fel – încă una! – care i se oferă opoziției pentru a se regrupa nu e totuna și cu o șansă și pentru România, acum. Fiindcă pagubele sunt deja imense și ele cresc, într-un mod înfricoșător, de la zi la zi.