Cristian Pătrășconiu. Școala Memoriei

Sighetul – Memorialul care se află în acest oraș – e un loc al memoriei care îmi provoacă, de fiecare dată, o emoție foarte puternică.

Cred, inspirat și de acest loc, că e just să gîndim (și) așa: România nu este – putem da argumente numeroase în acest sens – o țară în care vocația de a construi să cunoască dimensiuni și realizări constante ieșite din comun.

De asemenea, cred că s-ar putea scrie o întreagă literatură valoroasă, consistentă despre ambiguitatea și uneori chiar inadecvarea cu care sunt primite veștile bune în țara noastră.

Anul acest, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet serbează 25 de ani de existență.

Un sfert de secol!

Această instituția este punerea în practică a unui uriaș efort de construcție. De asemenea, Memorialul Sighet este una dintre veștile bune colosale (și cotidiene) ale României de astăzi.

Sunt în aceste zile la Sighet, la acest moment jubiliar. Și mă consider un om privilegiat.

Simt o mare emoție și am un mare respect pentru ce e aici.

Și, nu e deloc un efect retoric, sunt încrezător. Viitorul este deschis.

Dintr-un loc în care în  fiecare perete al închisorii e întipărită atît de multă suferință, așadar, dintr-un loc în care a fost cândva o teribilă închisoare (aici au fost uciși și/sau schingiuți mulți dintre reprezentanții elitelor autentice de la noi de dinaintea comunismului), gândul cel mai puternic pe care îl am e că viitorul e deschis și că nu are cum să fie altfel.

P.S. Vă rog să priviți cu atenție imaginea de mai jos. E făcută la amiaza zilei de 14 iulie 2018. Peretele din planul general este al Tribunalului de la Sighet. Locul în care au fost judecați și condamnați, total aberant, mulți oameni de mare valoare din România. La cîțiva zeci de metri, uciși mulți dintre ei. Pe acest perete a crescut ceva, în ultima vreme, ca o cruce. Nu a fost desenată de nimeni și e probabil că a ieșit din perete în urma istoricului din ultimele decenii ale comunismului (cînd închisoarea a devenit și un fel de depozit de sare). Dar e, vedem împreună, o cruce și e realmente impresionantă…