Ciprian Apetrei. Cultura franceză a libertății. In memoriam Samuel Paty

O misiune pedagogică tare dificilă la reluarea școlii. Omagiu pentru Samuel Paty. Ce înseamnă libertatea de expresie, la școală? Un concept folosit de multă lume, dar prea puțin înțeles.

Este o triadă a evolutivei cognitive, pe care trebuie să o pricepem. Educație-cultură-identitate. În această ordine. Dacă nu avem aceeași paradigmă culturală, vom folosi în educație concepte cu sensuri diferite și degeaba sperăm să avem o identitate comună.

Aici este marea problemă a Franței, de fapt. Lipsa unei identități commune clare. Este departe de a se rezolva, pentru că se vorbește foarte puțin despre asta. Textele propuse de minister la omagiu nu le spun nimic elevilor. Scrisoarea către institutori a lui Jean Jaures nu ne ajută să înțelegem cum de avem atâția teroriști.

Ne-au avertizat foștii musulmani, ca Zineb El Rhazoui sau Waleed Al-Husseini, care s-au refugiat în Franța. Ne-au spus că cei care îi caută să îi omoare vor face asta cu toată lumea. Statul francez îi protejează, pe cât poate. În numele libertății. Dar același Stat i-a lăsat în libertate și pe cei care vor să îl distrugă. În acest paradox al libertății găsim o mare parte a impasului identitar al Franței de azi.

Dacă nu avem aceeași înțelegere a libertății, nu putem vorbi despre egalitate. Dacă copiii primesc o educație parentală, familială, religioasă, asociativă care le interzice libertatea în sensul francez al expresiei, educația publică ulterioară este foarte puțin eficientă. Dacă ai libertatea de a te purta oricum cu o femeie sau un necredincios, nu îi vei privi niciodată ca egali. Iar libertatea de care ei se bucură o vei vedea ca pe un atac la adresa ta. De aici imposibilitatea fraternității.

Aici cultura libertății se întoarce împotriva celor care o practică cinstit. De aici necesitatea de a nu fi tolerant cu cei intoleranți. Iar cei care au susținut contrariul, în numele unei diversități fără noimă, le-au creat teroriștilor spații protejate de indocrinare a copiilor de ieri. Tinerii gata să ucidă astăzi.

Dacă ei așa cred că își câștigă locul în Paradis, nu prea ai ce să le faci. În zona de valori personale este aproape imposibil de umblat. Freud numește asta supraeul, partea inconștientului unde se regăsesc valorile și interdicțiile primite din educația timpurie, care ne cenzurează sau nu pulsiunile din “zona întunecată” . O zona pe care o cunoaștem foarte puțin și o controlăm și mai puțin. Fără o dezvoltare armonioasă aici, putem deveni oricând fiare.

Voltaire numea fanatismul o boală a rațiunii, aproape imposibil de vindecat. Trebuie prevenită prin educație.

Dar cum să educi un copil în spiritul libertății la școală, dacă el are o altă educație, mai puternică, în altă parte?

Ultimii teroriști care au lovit în Franța au același profil: tineri cu creierul spălat, gata să ucidă pentru a ajunge mai repede în Paradis. Cel care l-a omorât pe profesorul Paty își căuta o țintă, profesorul a fost o alegere printre altele. Totul a fost în neregulă acolo: părintele care s-a crezut liber să instige public la violență împotriva profesorului, care s-a simțit liber să se ducă să ceară socoteală la școală, predicatorul islamist care s-a simțit liber să îl însoțească, deși nu avea nici o competență și știa că este fișat de poliție. Toată această serie de libertăți este aberantă. Acum sunt la închisoare și locurile de educație alternativă au început să fie închise. Musulmanii care fac parte din cultura franceză le-au indicat de mult. Sunt primii care refuză identitatea islamistă pentru copiii lor. Au tot spus că aceștia nu trebuie lăsati liberi să își predice ura. On se faire avoir, vous allez voir.

Rousseau spunea, acum trei sute de ani, că educația religioasă nu este potrivită pentu copii. Pentru că aceștia nu pot înțelege misterele religioase și nu vor putea ieși din paradigma învățată de timpuriu niciodată. Practic nu vor fi niciodată cu adevărat liberi, la maturitate. Urgența salvării sufletului îi face un teren fertil pentru o intoleranță ucigătoare, care îi poate împinge oricând la acțiune. Pare un text scris astăzi, nu?

În spațiul cultural creștin s-a rezolvat asta, nu se mai învață copiii să fie agresivi cu ereticii, sectarii și necredincioșii, cum ar fi evreii. Există o confluență a culturii religioase și cea republicană a libertății. Într-un fel, laicitatea a câştigat. Dovadă că glumele despre creștini nu produc victime. Nici măcar cele de un prost gust absolut din Charlie. Neutralitatea religioasă, respectarea pașnică a Celuilalt și umor, fără nici o restricție, acestea sunt ingredientele culturii franceze ale libertății. Care sper să poată fi practicată în pace de acum încolo

Vă invit să citiţi o replică foarte potrivită scrisă în limba română de Jean-Michel Bérard, un francez care cunoaşte foarte bine România:

Sunt pe deplin de acord cu analiza autorului despre capcana pe care propriile noastre valori o pot reprezenta pentru noi francezii, atunci când le acordăm celor care nu le împărtășesc, și care totuși trăiesc pe solul nostru. De asemenea, observ că discursul politicienilor de la noi evocă cât mai des Republica și valorile sale, și tot mai rar… Franța.

Cu toate acestea în primul rând este ea, Franța, care este atacată pentru ceea ce reprezintă. Franța nu este doar o zonă geografică în care locuiesc francezii. Este și o construcție mentală: există doar dacă femei și bărbați care trăiesc acolo se recunosc ca francezi, ca parte din lunga sa istorie.

Aș fi mai nuanțat în ceea ce privește emanciparea pe care o reprezentă laicitatea, cel puțin așa cum se practică în prezent în țara noastră. Concepută inițial pentru a separa politica de religie și pentru a relega religia în sfera privată, a fost din păcate însoțită de o deculturare dramatică. Atât de mult încât poezia lui Victor Hugo, de exemplu, devine grea de descifrat astăzi pentru școlari.

Putem să ne înțelegem istoria, geografia, peisajele, artele, pictura, sculptura, muzica, literatura, într-un cuvânt tot ceea ce face identitatea noastră ca francezi, dacă ne ignorăm rădăcinile creștine?

Eu cred că nu. Iar laicitatea așa cum e aplicată azi nu le poate înlocui, mai ales atunci când este confundată cu ateismul – și este din ce în ce mai mult cazul – că acest husar negru care îl ceruse primarului comunei să să dea jos crucea plasată la intrarea cimitirului, pentru că îi jignea vederea de cetățean laic. Semnul cel mai rău nu este că un prost face un astfel de recurs, dar că a fost necesar să se pronunțe Consiliul de stat, pentru ceea ce relevă de fapt din bunul simț.

Este revelator al unei țări fără rădăcini.  Natură urăște golul și, dacă Creștinismul se stinge treptat în Franța, Islamul este o religie care este dimpotrivă, cuceritoare…