Cum au declanșat trei pandemii anterioare schimbări masive în societate

Un articol pentru The Conversation de Andrew Latham, professor de științe politice la Macalester College

Înainte de luna martie a acestui an, puțini oameni credeau că boala ar putea fi un factor semnificativ în istoria umană.

Trei ciume anterioare ar putea da câteva indicii despre modul în care COVID-19 ar putea îndoi arcul istoriei. Precum afirm în cursul meu „Plagues, Pandemics and Politics” („Ciume, pandemii și politică”), pandemiile tind să afecteze umanitatea în trei moduri.

În primul rând, pot modifica profund viziunea fundamentală a unei societăți asupra lumii. În al doilea rând, ele pot răsturna structuri economice de bază. Și, în cele din urmă, pot influența luptele de putere între națiuni.

Boala stimulează apariția Occidentului creștin

Ciuma Antonină și geamăna ei, Ciuma lui Ciprian – ambele fiind cauzate de o tulpină de variolă – au devastat Imperiul Roman între 165 și 262 d.Hr. S-a estimat că rata combinată a mortalității cauzate de pandemie era undeva la un sfert până la o treime din populația imperiului.

Rata este îngrozitoare, dar numărul deceselor ne spune doar o parte din poveste. Acest lucru a declanșat, de asemenea, o transformare profundă în cultura religioasă a Imperiului Roman.

În ajunul Ciumei Antonine, imperiul era păgân. O mare parte a populației venera mai mulți zei și spirite și credea că râurile, copacii, câmpurile și clădirile aveau fiecare spiritul lor.

Creștinismul, o religie monoteistă care avea puține în comun cu păgânismul, avea doar 40.000 de adepți, nu mai mult de 0,07% din populația imperiului.

Cu toate acestea, într-o generație de la sfârșitul Ciumei lui Ciprian, creștinismul devenise religia dominantă în imperiu.

Cum au afectat aceste pandemii gemene această transformare religioasă profundă?

În lucrarea sa fundamentală The Rise of Christianity, Rodney Stark susține că aceste două pandemii au făcut din creștinism un sistem de credințe mult mai atractiv.

În timp ce boala era efectiv incurabilă, îngrijiri paliative rudimentare – furnizarea de alimente și apă, de exemplu – puteau stimula recuperarea celor prea slabi pentru a se îngriji singuri. Motivați de caritatea creștină și de o etică a îngrijirii bolnavilor – și facilitate de rețelele sociale și caritabile extinse în jurul cărora era organizată biserica timpurie – comunitățile creștine ale imperiului erau dispuse și capabile să ofere acest tip de îngrijire.

Romanii păgâni, în schimb, au ales fie să fugă de focarele de ciumă, fie să se autoizoleze în speranța că vor fi cruțați de infecții.

Acest lucru a avut două efecte.

În primul rând, creștinii au supraviețuit ravagiilor acestor plăgi cu rate mai mari decât vecinii lor păgâni și au dezvoltat mai repede niveluri ridicate de imunitate. Văzând că mai mulți dintre compatrioții lor creștini au supraviețuit peste ciumă – și au atribuit acest lucru fie favorii divine, fie beneficiilor îngrijirii oferite de creștini – mulți păgâni au fost atrași de comunitatea creștină și de sistemul de credințe care a stat la baza ei. În același timp, îngrijirea păgânilor bolnavi le-a oferit creștinilor oportunități fără precedent de evanghelizare.

În al doilea rând, Stark susține că, deoarece aceste două ciume au afectat în mod disproporționat femeile tinere și gravide, rata mai mică a mortalității în rândul creștinilor s-a tradus într-o rată a natalității mai mare.

Efectul net al tuturor acestor lucruri a fost acela că, în aproximativ un secol, un imperiu în mod esențial păgân s-a aflat pe cale de a deveni majoritar creștin.

Ciuma lui Iustinian și căderea Romei

Ciuma lui Iustinian, numită după împăratul roman care a domnit din 527-565 d.Hr, a sosit în Imperiul Roman în 542 d.Hr și nu a dispărut decât în ​​755 d.Hr. În cele două secole de recurență, a ucis aproximativ 25% până la 50% din populație – între 25 și 100 de milioane de oameni.

Această pierdere masivă de vieți umane a afectat economia, declanșând o criză financiară care a epuizat cuferele statului și a handicapat armata cândva puternică a imperiului.

În est, principalul rival geopolitic al Romei, Persia sasanidă, a fost, de asemenea, devastat de ciumă și, prin urmare, nu a fost capabilă să exploateze slăbiciunea Imperiului Roman. Dar forțele califatului islamic Rashidun din Arabia – care fusese mult timp îngrădit de romani și sasanieni – au fost în mare parte neafectate de ciumă. Motivele pentru acest lucru nu sunt bine înțelese azi, dar probabil au o legătură cu izolarea relativă a califatului de marile centre urbane.

Înainte de pandemie, lumea mediteraneană fusese relativ unificată de comerț, politică, religie și cultură. Ceea ce a reieșit a fost un trio fracturat de civilizații care luptau pentru putere și influență: una islamică în bazinul estic și sudic al Mediteranei; una greacă în nord-estul Mediteranei; și una europeană între Marea Mediterană de vest și Marea Nordului.

Această ultimă civilizație – ceea ce numim acum Europa medievală – a fost definită de un sistem economic nou, distinctiv.

Înainte de ciumă, economia europeană se baza pe sclavie. După ciumă, scăderea semnificativă a rezervelor de sclavi i-a obligat pe proprietarii de terenuri să acorde parcele muncitorilor nominal „liberi” – iobagi care lucrau terenurile stăpânului și care căpătau în schimb protecție militară și anumite drepturi legale din partea stăpânului.

Semințele feudalismului au fost plantate.

Moartea neagră a Evului Mediu

Moartea neagră a izbucnit în Europa în 1347, ucigând între o treime și o jumătate din totalul populației europene de 80 de milioane de oameni. Dar a ucis mai mult decât oamenii. Până la epuizarea pandemiei la începutul anilor 1350, răsărise deja o lume distinct modernă – o  lume definită de muncă liberă, inovație tehnologică și o clasă de mijloc în creștere.

Înainte de apariția bacteriei Yersinia pestis în 1347, Europa de Vest era o societate feudală suprapopulată. Munca era ieftină, iobagii aveau o putere de negociere redusă, mobilitatea socială era împiedicată și existau puține stimulente pentru creșterea productivității.

Dar pierderea atâtor vieți a zguduit o societate osificată.

Lipsa forței de muncă le-a dat țăranilor mai multă putere de negociere. În economia agrară, acesta a încurajat, de asemenea, adoptarea pe scară largă a tehnologiilor noi și existente – plugul de fier, sistemul de rotație în trei câmpuri și fertilizarea cu gunoi de grajd, toate acestea crescând semnificativ productivitatea. Dincolo de mediul rural, criza aceasta a avut ca rezultat inventarea unor dispozitive care economisesc timp și forță de muncă, cum ar fi tipografia, pompe de apă pentru scurgerea minelor și arme cu praf de pușcă.

La rândul lor, eliberarea de obligațiile feudale și dorința de a urca pe scara socială i-au încurajat pe mulți țărani să se mute în orașe și să se angajeze în meserii și meșteșuguri. Cei mai de succes au devenit mai bogați și au constituit o nouă clasă de mijloc. Acum își puteau permite mai multe bunuri de lux care nu puteau fi obținute decât dincolo de frontierele Europei, iar acest lucru a stimulat atât comerțul pe distanță lungă, cât și navele cu trei catarge mai eficiente, necesare pentru angajarea în acel comerț.

Creșterea bogăției noii clasei de mijloc a stimulat de asemenea patronajul artelor, a științei, a literaturii și a filozofiei. Rezultatul a fost o explozie de creativitate culturală și intelectuală – ceea ce numim acum Renașterea.

Viitorul nostru prezent

Aceste fapte nu sunt un argument pentru ideea că pandemia COVID-19, încă în desfășurare, va avea în mod similar rezultate extraordinar de dramatice. Rata mortalității COVID-19 nu este cu nimic asemănătoare cu cea a ciumelor discutate și, prin urmare, consecințele pot să nu fie la fel de seismice.

Dar există câteva indicii că ar putea fi.

Vor spulbera eforturile ineficace ale societăților deschise din Occident de a face față virusului credința în democrația liberală deja șovăitoare, creând un spațiu în care alte ideologii să evolueze și să metastazeze?

În mod similar, COVID-19 ar putea accelera o schimbare geopolitică în echilibrul de putere dintre SUA și China care este deja în curs. În timpul pandemiei, China a preluat conducerea globală în furnizarea de asistență medicală altor țări ca parte a inițiativei sale „Health Silk Road”/„Drumul Mătăsii Sănătății”. Unii susțin că eșecul Americii de a conduce și succesul relativ al Chinei ar putea foarte bine să dinamizeze ascensiunea Chinei către o poziție de lider global.

În cele din urmă, COVID-19 pare să accelereze dezlegarea unor modele și practici de muncă de multă vreme stabilite, cu repercusiuni care ar putea afecta viitorul turnurilor de birouri, al marilor orașe și al transportului în masă, pentru a numi doar câteva dintre acestea. Implicațiile acestei evoluții și ale dezvoltărilor economice care o acompaniază se pot dovedi la fel de profund transformatoare ca cele declanșate de Moartea neagră în 1347.

Articol original: How 3 prior pandemics triggered massive societal shifts

Traducere realizată pentru Marginalia de A.I. Scridon.