Cum și-a salvat Jordan Peterson viața folosind propriul „Antidot la haosul din jurul nostru”

Un articol de Dan Sanchez pentru Foundation for Economic Education

Jordan Peterson a prescris atât pentru el, cât și pentru publicul său, o viață plină de sens și responsabilitate ca un antidot pentru haos și disperare.

Jordan Peterson a trecut prin iad.

La jumătatea anului 2019, Peterson a dispărut din viața publică pentru a se lupta cu probleme grave de sănătate provenind de la o dependeță fizică de sedative prescrise.

Fiica sa Mikhaila a descris experiența prin care acesta a trecut ca fiind „un adevarat iad”.

Acum două săptămâni, Peterson a revenit pe YouTube pentru a anunța că s-a recuperat îndeajuns pentru a putea reveni la producerea de conținut nou pentru canalul său.

„Sunt în viață și am planuri pentru viitor”, raportează el.

Peterson este gata și să împărtășească ce a învățat din această experiență.

„Am învățat câteva lucruri în timpul acelei încercări, presupun”, a spus el, „sau, cel puțin, pot să vă spun ce m-a ținut pe linia de plutire în timpul a ceea ce a fost cu siguranță cea mai grea perioadă a vieții mele.”

Fiecare dintre noi poate extrage o lecție din modul în care Jordan Peterson a biruit infernul cu spiritul intact. Dar întâi să trasăm pe scurt parcursul lui, după cum a fost relatat de el și de Mikhaila într-un video din iunie.

Descensus ad Inferos

Declinul lui Peterson a început în aprilie 2019, când soția lui, Tammy, a fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal.

În acel moment, Peterson a trăit pe propria piele ceva ce a dezbătut în mod exhaustiv în cărțile și prelegerile sale: prăbușirea ordinii și apariția haosului.

În cartea sa ajunsă bestseller, 12 Reguli de viață: Un antidot la haosul din jurul nostru, Peterson a descris ordinea ca pe un „teritoriu explorat”: ceea ce știm și la ce ne așteptăm de la viața noastră. „Ordinea”, de exemplu „este stabilitatea unei căsnicii”.

Într-adevăr, căsnicia lui Jordan și a lui Tammy era o mare sursă de ordine și stabilitate în viața lui. În secțiunea de mulțumiri din 12 Reguli, Peterson a scris că soția sa Tammy „…a fost un adevărat pilon de sinceritate, stabilitate, suport, ajutor practic, organizare și răbdare…”

Dar apoi a fost informat că pilonul era pe cale să se dărâme.

„Haosul”, a scris Peterson, „este noul loc și noul timp care apar atunci când tragedia lovește brusc…”

„Este noul și imprevizibilul care apar deodată în mijlocul familiarului.”

„Este locul în care ajungi atunci când lucrurile se destramă…”

Și, când lucrurile se destramă, noi suntem mai susceptibili să ne descentrăm. După cum a scris Peterson într-o carte mult mai timpurie, Maps of Meaning, „când lumea rămâne cunoscută și familiară…emoțiile noastre rămân sub control. Însă, când lumea se transformă dintr-o dată în ceva nou, emoțiile noastre se dereglează…”

În fața unor vești atât de zguduitoare, anxietatea lui Peterson a crescut îngrijorător. El lua deja de mult timp benzodiazepine prescrise pentru anxietate. După diagnosticul soției sale, doctorul său i-a mărit doza, însă acest lucru părea doar să înrăutățească situația. Peterson și-a dat seama că a dezvoltat o dependență fizică periculoasă.

Tammy și-a sfidat diagnosticul, recuperându-se la scurt timp după aceea, însă încercarea la care era supus Jordan era abia la început.

Doctorul său l-a pus să încerce să renunțe dintr-o dată, schimbând medicamentele. Dar acest lucru a făcut ca nivelul lui de anxietate să crească. A încercat să reducă doza, dar și asta era de nesuportat. Cel mai rău a fost dezvoltarea unei condiții numite acatizie, pe care Peterson a asemănat-o cu înțeparea continuă cu un instrument electric pe toată durata orelor în care era treaz. Această condiție l-a ținut într-o mișcare constantă, căci întinsul, așezatul și statul pe loc în picioare erau de nesuportat.

Apoi, Jordan, împreună cu Mikhaila și soțul ei, au început o căutare îndelungată, la început în America de Nord, iar mai apoi în Europa de Est, pentru ajutor medical în vederea tratării dependenței de benzodiazepine și recuperării după daunele neurologice suferite.

În diferite momente, Peterson a suferit de delir, halucinații, distorsiuni temporale și deficiențe fizice precum incapacitatea de a urca scările sau de a se așeza în pat.

„Nu este o exagerare”, povestește Peterson, „să afirm că întreruperea administrării de benodiazepine a avut consecințe mai groaznice decât moartea.”

„Nu îți vine să spui așa ceva cu ușurință,” a continuat el, „dar au fost multe instanțe în care ar fi fost preferabil, din câte îmi dădeam eu seama, să nu fi fost acolo mai degrabă decât să trec prin ceea ce treceam.”

Există motive întemeiate să nu respingem mărturia lui Peterson ca fiind o exagerare. De exemplu, o cercetare publicată în 2017 în American Journal of Preventative Medicine a descoperit o legătură între bolile fizice majore și riscul de sinucidere.

Cum a reușit atunci Peterson să îndure o suferință atât de acută? Filosofia lui de viață ar putea să aibă ceva de a face cu asta.

 Despre suferință și supraviețuire

„Viața înseamnă suferință”, a scris Peterson în cele 12 Reguli. „Nu există un adevăr mai fundamental și mai irefutabil.”

„Ce ar trebui făcut în privința asta?” a întrebat el. „Cel mai simplu, mai evident și mai direct răspuns? Urmăriți plăcerea. Dați ascultare impulsurilor. Trăiți în moment.”

Dar Peterson a refuzat noțiunea că a căuta fericirea este scopul potrivit în viață, citându-l pe Aleksandr Soljenițîn, un supraviețuitor și cronicar al sistemului sovietic de gulaguri, care a scris „…că «ideologia jalnică» care susține că «ființele umane sunt create pentru fericire» a fost o ideologie «năruită de prima lovitură a bâtei supraveghetorilor din gulag».”[1]

„Într-o criză,” a explicat Peterson, „suferința inevitabilă la care ne supune viața poate să facă rapid derizorie ideea că fericirea este scopul potrivit pentru individ… este necesar un sens mai profund.”

„Este foarte bine să crezi că scopul vieții este fericirea”, a elaborat Peterson într-un interviu pentru The Guardian, „dar ce se întâmplă când ești nefericit? Fericirea e un efect secundar minunat. Când apare, acceptă-l cu grație. Dar este efemer și imprevizibil. Nu este ceva din care să-ți faci un scop – pentru că nu este un scop în sine. Și dacă fericirea este scopul vieții, ce se întâmplă când ești nefericit? Atunci ai eșuat. Și poate fi un eșec care duce la suicid. Fericirea este ca vata de zahăr. Pur și simplu nu va fi îndeajuns.”

Într-un interviu cu Dr. Oz, Peterson a spus despre fericire: „este o barcă mică într-un ocean foarte zbuciumat.”

Și într-adevăr, după cum a relatat Peterson, nu fericirea a fost cea care l-a ajutat să treacă prin criza sa de sănătate. „Motivul pentru care am supraviețuit”, a spus el, „în mod cert nu a fost faptul că îmi iubeam viața.”

Așadar care a fost motivul? Ce fel de scop în viață este destul de puternic pentru a ține piept copleșitorului grad de suferință care ne poate doborî în vreme de criză și haos? Ce „sens mai profund” va sprijini spiritul uman printr-o călătoria lungă și dificilă prin infern: printr-o boală severă sau o sentință la gulag?

Pentru Peterson și Soljenițîn, răspunsul este responsabilitatea.

După cum a explicat Peterson, Soljenițîn a îmbrățișat responsabilitatea radicală, supraviețuind astfel gulagului cu spiritul nu doar intact, ci triumfător.

Iar Peterson își atribuie propria supraviețuire atașamentului lui față de familie („Motivul [pentru care am supraviețuit] este faptul că am avut o familie de care eram foarte atașat…”) și dedicarea față de muncă („Munca mea…a fost de asemenea foarte utilă, pentru că mă puteam susține producând și răscolind prin gânduri care erau utile, în pofida angoasei mele…și lipsei mele de speranță în viitor.”).

În mod incredibil, Peterson a reușit să continue să lucreze la următoarea sa carte în mare parte din parcursul desfășurării problemelor sale de sănătate.

„Responsabilitatea este ceea ce îi oferă vieții un sens”, a spus Peterson în timpul unei prelegeri. Și, după cum demostrează prin propriile acțiuni, o viață cu sens este una care poate înfrunta o cantitate mare de suferință.

Ciclu complet

Peterson atribuie supraviețuirea lui și suportului oferit de familia sa, pe care el l-a descris ca „depășind cu mult datoria lor”. Fata și ginerele său au fost de ajutor în mod special, luând frâiele căutării și obținerii unui tratament medical pentru el, chiar dacă această căutare i-a dus în Rusia în mijlocul iernii. „Nu aveam de gând să mă dau bătută”, a răspuns Mikhaila după ce Jordan, înghițindu-și lacrimile de emoție, i-a mulțumit pentru ajutor.

A fost cu atât mai emoționant deoarece Peterson a dedicat un capitol întreg din 12 Reguli pentru a spune povestea bătăliei de o viață a Mikhailei cu artrita reumatică juvenilă.

Familia Peterson a mutat munți pentru a o ajuta pe Mikhaila, fiind atenți să nu-i stârpească propria forță încurajând neputința. Iar responsabilitatea pe care Jordan și-a asumat-o acum mult timp i-a întors favorul; fiica pe care a crescut-o și a îngrijit-o și-a asumat la rându-i sarcina de a-i salva viața.

„Mi-am văzut fata adolescentă”, a scris Peterson, „supraviețuind cu spiritul intact distrugerii șoldului și a gleznei și doi ani de durere continuă și intensă. L-am privit pe fratele ei mai mic sacrificând voluntar și fără resentimente multe oportunități de prietenii și angajamente sociale pentru a sta alături de ea pe parcursul suferinței sale. Cu iubire, încurajare și caracterul intact, o ființă umană poate rezista mai mult decât ne putem imagina.”

Mărturisirea propriilor greșeli

Una dintre metodele prin care Soljenițîn a îmbrățișat responsabilitatea radicală a fost descoperirea înăuntrul propriului suflet a oricărei rămășițe de vină pe care o ducea pentru producerea propriei situații.

Peterson și-a imitat eroul și în această privință.

„Este destul de șocant pentru mine de fapt”, a recunoscut el față de fiica sa, „că nu am știut, – în pofida specializării mele profesionale – că nu am avut nici cea mai vagă idee cât de catastrofal poate fi consumul de benzodiazepine.”

Mikhaila a atras atenția publicului că el nu este un psihiatru, ci un psiholog. Iar psihologii sfătuiesc, dar nu prescriu medicamente.

Însă Peterson a refuzat să se absolve de vină, spunând că „Este util să ținem pasul cu literatura relevantă.”

Peterson caută să își răscumpere greșelile și suferința prin încurajarea conștientizării pericolelor care vin odată cu utilizarea benzodiazepinelor. A dat dovadă de responsabilitate și atunci când a adresat direct o critică care i-a fost adusă în mod repetat:

„Care este vechea zicală «medicule, vindecă-te singur», nu-i așa? Am scris o carte de self-help. Sunt psiholog. Mulți se întreabă «De ce nu am prevăzut asta?», «De ce nu am fost mai precaut?» Și cred că sunt întrebări rezonabile. (…) Următoarea întrebare este: de ce ar trebui oamenii să ia orice spun în serios din cauza lucrurilor prin care am trecut? Și presupun că ceea ce aș spune este că dacă vei aștepta să înveți de la oamenii care nu fac greșeli sau cărora nu li se întâmplă tragedii, o să aștepți un timp îndelungat pentru a învăța ceva. Și al doilea lucru pe care l-aș spune ar fi că nu am sugerat niciodată în scrierile sau prelegerile mele altceva decât că sunt unul dintre oamenii care ar avea nevoie să învețe aceste lecții. Deci m-am inclus în categoria oamenilor care au nevoie de îmbunătățiri morale.”

Și nu spune acest lucru doar după ce faptul a fost consumat. Cu mult înaintea bolii sale, le-a spus celor de la The Guardian:

„De asemenea, [12 Reguli de viață: Un antidot la haosul din jurul nostru] nu este scrisă doar pentru ceilalți oameni. Este un avertisment pentru mine. Și eu îmi spun: «Ai grijă, acțiunile au mereu consecințe.»”

Medicule, vindecă-te singur? Acolo unde a contat cel mai mult, dr. Peterson chiar s-a vindecat singur.

A prescris, atât pentru el, cât și pentru publicul lui, o viață cu sens și responsabilitate ca antidot pentru haos și disperare. Această rețetă i-a salvat viața. Într-o zi, poate o va salva și pe a ta sau a mea.

[1]“…that the ‘pitiful ideology’ holding that ‘human beings are created for happiness’ was an ideology ‘done in by the first blow of the work assigner’s cudgel.’”

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Albu Iarina, studentă la Facultatea de Litere, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Articol original: How Jordan Peterson’s ‘Antidote to Chaos’ Saved His Own Life