• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Adela Toplean. Curat-murdar, în România
Adela Toplean. Curat-murdar, în România
Home
Societate

Adela Toplean. Curat-murdar, în România

December 1st, 2018 [ Adela Toplean ] [ Adela Toplean ] ALTFEL, Cultura, Societate comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

De 1 Decembrie, vă propun un mic text despre sensibilitatea morală a românilor.

Când viciul e patologie, iar valoarea morală e ideal psihologic, devine oare Dumnezeu inutil? În Occident, poate că da. În România, însă, nu.

În România nu te poți hotărî dacă să trimiți înnărăvitul la spovedanie, la terapie sau să semneze vreo petiție. Până să te hotărăști, îl ții de bun. Iar el, la rându-i, te ține de prost.  Îi spui fumătorului că nu poți suferi fumul de țigară, iar el îți aruncă fumul în ochi. Te ia peste picior. Te face dobitoc. Sau, mai rău, progresist. Dacă îi ceri vanitoasei argumente pentru dieta cu lichide,  te ia și ea peste picior. Îți spune că ești înapoiată. Dacă îi spui mamei eroine că nu se cade să-ți faci din copil un idol, te ia la bătaie (caz real). Dacă îi spui baștanului diagnosticat cu cancer de colon să nu mai mănânce cârnați și să se dea jos din Audi Q7, te scuipă (caz real). Prost e cine merge pe jos, prost e veganul, prost e cine mănâncă carne, prost e cine intră – iar cine rămâne e prost de două ori! – la închisoare, prost e cine plătește locul de parcare, prost e cine muncește, prost e cine nu fură, prost e cine nu copiază la bac, legile toate, scrise și nescrise  – indiferent cine și în ce scop le face – sunt pentru proști.

Acum un an și ceva, peste o sută de studenți, în încercarea de a prinde loc la un curs opțional pe care și-l doreau (și la care locurile erau limitate), editau în ascuns documentul final și se ștergeau între ei de pe listele finale.  Era, nu-i așa, dreptul lor să prindă un loc la cursul dorit…  Scandalul a escaladat, haosul a devenit de nestăvilit în primul rând pentru că păgubiții erau mereu alții. Părinți și studenți nemulțumiți au sunat profesori în miez de noapte, în plin weekend. S-au formulat amenințări (unele anonime), s-au auzit înjurături, cursul râvnit a devenit un fel de țară în care curge lapte și miere. La război, scrupulele nu contează. Într-un final, cei mai pricepuți la IT au învins:  așa-zisa listă finală fusese mânărită în timp real, sub cele patru perechi de ochi ale “comisiei” înființate special pentru a supraveghea buna desfășurare a înscrierilor pe un document Google. A urmat un ultim val de mesaje prin care cadrul didactic era rugat de părinții suspecților să păstreze, totuși, anonimitatea “copiilor” implicați pentru a-i feri de furia colegilor.

Alt caz, altă generație: îmi amintesc de o discuție pe care am avut-o cu câțiva ani în urmă despre închisorile comuniste, cu doi oameni simpli și cumsecade, de vreo 60 de ani. Le povesteam despre tragedia încarcerării intelectualilor și a preoților, a tuturor celor care au refuzat să colaboreze cu sistemul. Le-am vorbit, îmi aduc bine-aminte, și de cazul Steinhardt. La final, unul dintre cei doi s-a ridicat de pe scaun oftând și a conchis împăciuitor “ceva-ceva tot a făcut el, altfel nu l-ar fi închis.” Omul nu era parșiv, doar leneș și confuz. N-avea niciun chef să se lase antrenat într-un joc periculos, lipsit de echivocitate în care vinovatul chiar e vinovat și nevinovatul chiar nevinovat.

Să nu-mi spuneți că sunt cazuri izolate, să nu-mi spuneți că nu se poate generaliza, să nu-mi spuneți că n-am cifre, că eșantionul nu e reprezentativ – să nu-mi spuneți nimic din toate acestea, că mă supăr.

Problema e reală și e profundă.

Pe glia nelucrată a lipsei de prințipuri, năravurile și virtuțile înfloresc și mor.

În România nici conștiința publică și nici cea privată nu sunt suficient de rânduite pentru a secreta – spontan – niște criterii de circumscriere și de cântărire a vreunei virtuți. Crini și ciulini peste tot, dar nici urmă de mână de lucru; și nicio revistă de botanică.

Niciun viciu nu e cu adevărat taxat și nicio virtute nu e cu adevărat admirată, deși  (încă) facem caz de morală. Niciun discurs pro-viciu sau anti-viciu nu “prinde” și nu ne mișcă cu adevărat. Românul – tânăr sau bătrân – arareori are reacții prompte și asumate în marginea unor probleme morale. Dacă, totuși, le are, e (pe bună dreptate) suspectat de demagogie. Avem convingerea fermă că toată lumea se preface. În virtutea mecanismului proiecției, “știm” bine că celălalt e impostor, fandosit sau prost. Dăm, deci, de pământ cu cel virtuos și-l recuperăm pe cel înnărăvit nu din convingere, ci din viclenie, din sentimentalism, din vinovată confuzie, din dezinteres, din pură bășcălie. De fapt, la noi viciul e totuna cu virtutea nu fiindcă cele două ar intra într-o sofisticată tensiune dialectică, ci fiindcă se face mișto de ambele.

Românul nu crede și nici n-a crezut vreodată că năravul (numiți-l viciu secular, păcat, defect genetic etc.) trebuie cu adevărat sancționat. Sancționăm doar acele vicii care contrazic propriile interese. Facem, la nevoie, valuri: “Vai, dar se poate așa ceva?! Unde vă sunt principiile?” Ne facem, la nevoie, că nu pricepem: “Da’ ce-a făcut așa grav? Cutare bea și el un păhărel. Cutare mai ciupește și el… Famelie mare…” În rest, orice se poate reabilita, orice se poate vota, orice se poate pupa în bot. Gambleri, curvari, hoți, criminali, puturoși, vanitoși și avari – îi tolerăm pe toți dacă trebuie. Firește că, dacă trebuie, îi omorâm cu pietre. Închidem ochii sau asmuțim câinii.

Cum este oare cu putință așa ceva? Ne lipsește ceva? N-avem standarde morale? N-avem criterii? Ba avem, și încă multe. Și toate ne sunt de trebuință: construct social sau socio-biologie,  Sfântul Mucenic Trifon, Cuviosul Moise Arapul, psihopatologie, genetică moleculară, sforăială ideologică – invocăm de toate, oricând, numai să rezolvăm “problema”. Avem, deci, cu ce.

Ne lipsește, însă, “motorul” interior. Mințile și inimile noastre nu au aderență reală la mecanismul moral, nu avem niște motive personale, ale noastre și numai ale noastre – care să ne mâne într-o direcție sau alta. Nu există, cu alte cuvinte, disponibilitate reală, profundă de a sancționa un rău și de a răsplăti un bine.

Ce se alege, atunci, de faimoasa noastră toleranță? Este românul tolerant?

Mâna virtuoasă spală mâna vicioasă și invers din motive care n-au nimic în comun cu prezența sau absența instinctului moral, ci din convingerea sinceră că distincția în sine n-are nicio importanță pentru bunul mers al lumii. Cum comenta briliant Alexandru Dragomir, “nu există o morală pentru că nu s-a simțit nevoia moralei”.

Ceea ce pare la prima vedere toleranță, e, de fapt, incapacitatea de a-ți asuma în mod spontan un angajament moral autentic. Românul știe cum să se scuture de toate responsabilitățile și de toate constrângerile. În primul rând, reducând morala la registrul miștoului. Acesta este, la români, adevăratul act de toleranță!

Într-un fel,  românul e “rău bolnav”. Ai zice că e plin de păcate și plin de boli. Ai zice, deci, că ar trebui să se simtă de două ori mai năpăstuit.  În realitate, el nu se simte nici rău, nici bolnav. Se simte foarte bine. Se simte superior. Perfect îndreptățit să te ia de prost, să se victimizeze, să te disprețuiască, să-ți ceară voturi. Nici morala tradițională – fără să fi fost suspendată – nu-l mai atinge. Nici grilele de justificare ideologică populare în Occident nu-i par, însă, mai breze. În inima lui, românul știe că și progresistul occidental e tot prostul lui. Dacă vă imaginați că există o unitate de intenții și opinii care îi leagă, frățește, pe progresiștii de-aici de progresiștii “de dincolo”, vă înșelați amarnic. Circumscrierea devianțelor, deformărilor, scăderilor și strâmbătăților umane poate să pară unitară la nivel de script, dar niciodată la nivel de intenție. Occidentalul disculpant e în primul rând vanitos, românul disculpant e în primul rând șmecher și ipocrit, așa că dispune discreționar și adesea obtuz de o narativă pe care n-o prea înțelege fiindcă n-a inventat-o el.

Nici penitență nu mai facem ca lumea, dar nici cultură terapeutică nu avem. Rău-bolnavul umblă schimonosit pe străzi: cu o mână cerșește, cu cealaltă te bate, iar din gură îți livrează lecții de virtuozitate ortodoxă:  “să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa”. Cere, de asemenea, scutire de educație fizică pentru copil și cere concediu medical când are chef să plece lunea și marțea la munte. Așa înțelege el biologizarea viciului. Cunosc niște corporatiști care beau fiecare câte un litru de votcă pe zi, apoi fac schimb de link-uri despre sindromul burnout. Așa înțeleg ei să psihologizeze viciul. Știu pe unele care țin cursuri de feminism, dar în timpul lor liber practică intens amorul ibovnicesc. Narativa adulterului și narativa feminismului sunt, evident, incomensurabile. Dar de ce să complic discuția? E mult mai simplu să spun că România e țara unde amanta și nevasta se țin, reciproc, de proaste.

Și a propos de adulter, nu cred că avem nici extravaganțe ori senzualități debordante. La decadentism nu ne pricepem. Nici pe acesta nu l-am “inventat” noi, așa că mimăm și aici, stângaci, Occidentul. Suntem prea conformiști și prea complexați ca să ne rafinăm propriile stridențe dionisiace. N-avem, cum s-ar zice, cine știe ce imaginație orgiastică. Românul nu e hedonist, ci neserios.

Înnărăvitul autohton nu se spală, deci, în nicio apă ca lumea. E un nespălat. Curat-murdar.

Astăzi, când viciul și virtutea au devenit niște mofturi, când orice îndârjire etică sfârșește inevitabil în ridicol, iar lumea e pe cale să se cufunde în plictis moral, parcă mi-e dor de mari vinovați, de mari sfinți, de oameni care au ceva de pierdut. Am devenit atât de debili, că ne-am pierdut atât interesul pentru autonomia morală, cât și apetitul pentru imoralitate.

——

Fragmentele de mai sus, modificate pe alocuri, provin dintr-un text mult mai vast publicat pe platforma Contributors. Textul integral poate fi accesat aici: http://www.contributors.ro/cultura/lume-rea-lume-bolnava/)

  • Tags
  • corectitudine politică
  • morală
  • religie
  • Romania
  • societate

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Ce le-a făcut comunismul artizanilor Marii Uniri: Emanuil Cateli, Teodor Neaga, Ștefan Botnariuc
Previous article Ce le-a făcut comunismul artizanilor Marii Uniri: Ion Pelivan și Ion Ignatiuc
[ Adela Toplean ]

[ Adela Toplean ]

Related Posts

Un naș cu inima cât un tren
April 12th, 2021

Un naș cu inima cât un tren

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos  V. Războiul
April 5th, 2021

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos V. Războiul

Ce exprimă muzica?
April 4th, 2021

Ce exprimă muzica?

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin Cultură

Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin

Apr 13th, 2021
Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă Debate

Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă

Apr 13th, 2021
Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza) Debate

Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza)

Apr 13th, 2021
Imaginația și voința: ești ceea ce privești Debate

Imaginația și voința: ești ceea ce privești

Apr 13th, 2021
Un naș cu inima cât un tren ALTFEL

Un naș cu inima cât un tren

Apr 12th, 2021
Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor Cultură

Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor

Apr 12th, 2021
Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini” Cultură

Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini”

Apr 12th, 2021
Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor Debate

Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor

Apr 12th, 2021
Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția? Debate

Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția?

Apr 11th, 2021
Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu Literatură

Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu

Apr 10th, 2021
Despre o anume modestie a fericirii Opinii

Despre o anume modestie a fericirii

Apr 10th, 2021
O ortodoxie blândă Cultură

O ortodoxie blândă

Apr 9th, 2021
Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide Cultură

Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide

Apr 9th, 2021
Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne Cultură

Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne

Apr 8th, 2021
„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel Cultură

„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel

Apr 7th, 2021
C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia Cultură

C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia

Apr 7th, 2021
Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului Cultură

Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului

Apr 6th, 2021
Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie Uncategorized

Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie

Apr 6th, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos  V. Războiul ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos V. Războiul

Apr 5th, 2021
Daniel Uncu. Două constructe smintite Opinii

Daniel Uncu. Două constructe smintite

Apr 5th, 2021
Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin Cultură

Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin

Apr 5th, 2021
Ce ne facem cu limbajul poetic? Cultură

Ce ne facem cu limbajul poetic?

Apr 5th, 2021
Feminitatea prin ochii lui Balzac Cultură

Feminitatea prin ochii lui Balzac

Apr 5th, 2021
Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare Debate

Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare

Apr 4th, 2021
Ce exprimă muzica? Cultura

Ce exprimă muzica?

Apr 4th, 2021
D. P. Aligică: Recomandare la recomandare Debate

D. P. Aligică: Recomandare la recomandare

Apr 3rd, 2021
Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov Literatură

Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Apr 3rd, 2021
Credința din perspectivă fenomenologică Filozofie

Credința din perspectivă fenomenologică

Apr 3rd, 2021
Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis Cultură

Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis

Apr 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse Cultură

Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse

Apr 2nd, 2021
„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România? Cultură

„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România?

Apr 1st, 2021
De ce au muzicienii nevoie de filozofie Cultură

De ce au muzicienii nevoie de filozofie

Apr 1st, 2021
Câteva idei despre matematică și logică, de Bertrand Russell Cultură

Câteva idei despre matematică și logică, de Bertrand Russell

Mar 31st, 2021
Este renașterea cazuisticii despre cazuistică? Filozofie

Este renașterea cazuisticii despre cazuistică?

Mar 31st, 2021
Pandemie, isterie şi politica prudenţei Opinii

Pandemie, isterie şi politica prudenţei

Mar 31st, 2021
Daniela Marinescu: Ode to Oblivion sau despre cum să faci un film de succes in 2020 ALTFEL

Daniela Marinescu: Ode to Oblivion sau despre cum să faci un film de succes in 2020

Mar 31st, 2021
Gertrude Stein, o femeie cu o pasiune copleșitoare pentru artă Artă

Gertrude Stein, o femeie cu o pasiune copleșitoare pentru artă

Mar 30th, 2021
Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice Debate

Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice

Mar 30th, 2021
Câteva fragmente din „Narcis și Gură de Aur”, de Herman Hesse Literatură

Câteva fragmente din „Narcis și Gură de Aur”, de Herman Hesse

Mar 29th, 2021
Guvernul încalcă dreptul la proprietate privată al românilor Debate

Guvernul încalcă dreptul la proprietate privată al românilor

Mar 29th, 2021
Silviu Man. Cei patru care au speriat Capernaumul ALTFEL

Silviu Man. Cei patru care au speriat Capernaumul

Mar 29th, 2021
Teodor Baconschi. Vaccin, creștinism, negaționism Opinii

Teodor Baconschi. Vaccin, creștinism, negaționism

Mar 29th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.