D. P. Aligica despre ELOGIUL FRONTIERELOR. MIC TRATAT DE TEORIE POLITICĂ de Andrei Vieru

Noua carte a lui Andrei Vieru incepe fara retineri si ezitari diplomatic-retoric-strategice. Pune din capul locului cartile pe masa:

„In ciuda afirmațiilor Hannei Arendt, ideologiile totalitare nu sunt absolut coerente, ci absolut incoerente. Incoerența absolută a corectitudinii politice este, în acest sens, un indiciu limpede — deși, evident, nu singurul — al caracterului totalitar al acestei ideologii. O caracteristică dominantă a ideologiilor totalitare este și raza lor de aplicabilitate, necesarmente globală. Ambițiile planetare ale comunismului, ale nazismului, ale ecologismului, ale islamului, ale multiculturalismului și ale corectitudinii politice constituie și ele indicii clare ale caracterului totalitar al acestor ideologii. Nici măcar liberalismul, cu aspirațiile sale globale, nu este la adăpost de tendințe de alunecare spre ideologii de tip totalitar. Ca dovadă că astăzi mai toată lumea se revendică de la liberalism, în frunte cu promotorii corectitudinii politice…”

Am certitudinea ca noua carte a lui Andrei Vieru va fi o aparitie cu totul remarcabila si bulversanta in contextul publicistic romanesc: Ceea ce pe vremea cand publicistica inca nu fusese detronata de retelele sociale se numea in jargonul publicistic „un eveniment editorial”.

La ora la care va fi sub tipar –undeva spre sfarsitul verii, cred- multe dintre ideile prezente in acest tur de forta, vor fi devenit un pic mai familiare si palpabile publicului romanesc: Criza virusului a aruncat in aer certitudinile formulaice si sabloanele corecte intelectual si politic care –pana la criza- defineau „consensul” confortabil si datator de aparent status cultural si superioritate morala.

Realitatea factuala si logica (de la care porneste si cu care se termina demersul lui Andrei Vieru) au vorbit din nou, dupa o lunga punere in paranteze postmoderne si corect politice… Evolutiile au facilitat astfel viitoarea receptare publica a cartii lui Vieru…

Sa ii dam din nou cuvantul:

„Noțiunea de frontieră este, în acest eseu, centrală, așa cum i-o indică și titlul. Așa cum cred că o voi fi demonstrat-o pe întreg parcursul acestei cărți, abolirea frontierelor dintre țări și dintre concepte poate fi anvizajată ca una dintre definițiile înseși ale totalitarismului. Știm, în plan teoretic, că libertatea însăși este o frontieră: acesta e statutul ei ontologic. Și știm la fel de bine, în plan practic, că libertatea politică s-a născut în urma unei succesiuni de închideri, de separări, de îngrădiri și nu a unei succesiuni de deschideri, adică a vreunei întreprinderi de demolare sistematică a frontierelor: vorbesc, evident, de separarea puterii religioase de cea vremelnică, de separarea puterilor în stat, de separarea sferei publice de cea privată, etc. etc.”

Am avut privilegiul sa fiu martorul transformarii si elaborarii, timp de cativa ani, a ideilor din spatele acestui proiect, pana au devenit o prima varianta a actualului manuscris, trimis recent de Andrei Vieru Editurii Humanitas. Sunt asadar familiar cu cat de stranii si contra-curent dominant sunau la vremea respectiva.

Am fost si raman in admiratie fata de cat efort si curaj iti trebuie sa gandesti aceste lucruri si mai ales sa o faci in contra-curentului, gata sa fii stigmatizat si ostracizat oricand de „lumea buna” a asa numitei „turme de ganditori independenti”, manata de linia oficiala, statutar si social validata. Sa reusesti sa te mentii pe propriile picioare, urmand propria logica, propria intuitie etica si propriul bun simt, in contra opiniilor dominante, afirmate cu o vehementa, insidiozitate si aroganta agresiva fara precendent istoric. (Cazurile anterioare de ideocratie totalitara nu au beneficiat niciodata de instrumentele tehnologice si bruiajul manipulatoriu al totalitarismului contemporan. Intr-un sens si Comunistul si National Socialismul erau mult mai transparente, directe si ineficace in penetrare sociala si pshihologica, in raport cu echivalentele lor contemporane).

Spune Vieru:

„În această carte, regimul totalitar își capătă, în sfârșit, definiția corectă: regimul totalitar este regimul tuturor. Exact așa cum totalitatea este un caz particular de majoritate, iar toți un caz particular al lui mulți, democrația totalitară — concept introdus de Jacob Talmon — este deci, așa cum îi sugerează și numele, un caz particular de democrație. Deși pe unii cititori aceste afirmații îi vor șoca, la modul absolut ele nu sunt originale: ideea se poate regăsi atât la Aristotel (atunci când vorbește de tiranie ca de o formă de democrație antioligarhică), cât și, sub diverse forme, la Fustel de Coulanges, la Alexis de Tocqueville, la J.S. Mill și, bineînțeles, la Jacob Talmon însuși.”

Asadar, la vremea cand cartea va fi in rafturi, publicul va fi mai pregatit sa sesizeze miza enorma a acestui volum. Este un tur de forta, un spectacol si un semnal de alarma… Evident ca socul crizei –epidemice si apoi economice- nu va fi suficient pentru a dizloca Behemoth-ul ideologico-politico-mediatic-economic… Dar va fi suficient ca sa creeze si sa largeasca niste brese prin care contributii si pozitii precum cele ale lui Andrei se vor putea inserta in dezbaterea publica, afectand o parte a constiintei publice..

Cartea lui Andrei Vieru ne va ajuta mai bine sa intelegem care este natura fenomenului fara precedent istoric cu care ne confruntam, care sunt unele elemente structurale profunde ale logicii paradoxale din spatele acestuia, care este armatura epistemica cu care trebuie sa luam in serios si sa raspundem acestui fenomen. Dar mai ales cum trebuie sa intelegem legatura invizibila ce leaga logica de etica si mai apoi de practica sociala si politica prin care totalitarismul ideocratic se revarsa in lume.

Din nou, cuvantul lui Andrei Vieru:

„Modul de gândire totalitar manifestă o predilecție evidentă pentru procedurile de decizie algoritmice — expeditive și mecanice —, aplicabile exclusiv unei realități schematice, lipsite de orice fel de nuanțe, anvizajate doar în alb-negru. Modul de gândire liberal preferă metode de tip trial-and-error, adecvate realităților fluide, nedestituite din bogăția de culori și de nuanțe a universului fizic și social, a lumii spontaneității umane. Modul de gândire totalitar cade totdeauna pradă tendinței sale irezistibile de a considera mijloacele prescrise de ideologie drept scopuri în sine. Modul de gândire autentic liberal își propune să-și adapteze mijloacele la scopurile pe care și le-a propus.”

Exista un adagiu mult evocat, privitor la generalii si armatele intotdeauna pregatite sa lupte ultimul razboi de mai ieri dar care sunt mereu surprinse de noul razboi ce vine si care nu mai seamana deloc cu cel trecut… Cartea lui Andrei Vieru este exact despre asta: O contributie la intelegerea tehnica a catorva linii de forta, ascunse, care stau in spatele fortelor si fenomenelor ce definesc actualul razboi in apararea libertatii in fata Behemoth-ului neototalitar ridicat la orizont de noile tehnologii si vechile-noi ideologii mesianic-utopice.

Altfel spus:

„Una dintre “descoperirile” acestei cărți constă în aceea că reprezentarea spațială a operației mentale de explicitare (a unei stări psihice, a unei idei, a unei însușiri psihologice, etc.) nu este alta decât aceea de instituire a unei frontiere (în topologie se numește închidere topologică). Exprimată în termeni elementari, ideea de explicitare — sau, în definitiv, de adecvare la realitate — constă în a-i da unei stări psihice sau unei însușiri morale conturul care, inițial, îi va fi lipsit.

Astfel, prin conturare, infatuarea devine încredere de sine, timiditatea devine spirit autocritic, rigiditatea devine rigoare, licența devine suplețe, duritatea devine fermitate de caracter, moliciunea devine blândețe, nesăbuința devine curaj, iar frica devine prudență. Fermitatea blândă nu e altceva decât un binevenit punct de echilibru al pendulărilor noastre între duritate de caracter și moliciune; încrederea de sine dublată de spirit autocritic, un fericit punct de echilibru al oscilațiilor noastre între infatuare și timiditate; rigoarea suplă, un benefic punct de echilibru al oscilațiilor noastre între rigiditate și flacciditate — sau, dacă preferați, atonie .

Toate aceste puncte de echilibru reprezintă puncte de frontieră benefice între două stări nefaste între care tot oscilăm, exact așa cum libertatea — rezultă chiar din interpretarea spațială a posibilului, a necesarului, a permisului și a obligatoriului — este chiar frontiera dintre imperiul Necesarului și acela al Imposibilului, dintre tărâmul Obligatoriului și acela al Interzisului….”