D. P. Aligica: Despre sursele intelectuale ale impotentei politice a Establishmentului Occidental

O buna parte a ceea ce trece drept teorie politica sau analiza politica in a doua jumatate a veacului trecut si pana azi e mai degraba inrudita cu specia basmelor, povestilor, o chestie in care pana la urma oricat ar fi de dificila problema sau speta, binele invinge si se poate trai fericit pana la adanci batraneti… Stii ca asa va fi cand deschizi cartea sau articolul dar totusi te prinde si cateva momente treci prin toate emotiile pentru a rasufla usurat la sfarsit…

Facem ce facem si totul e bine cand se termina cu bine, adica in nota liberala. Nu exista dificultate care sa nu aiba o solutie. Si solutia e o formula sau alta a liberalimsului.

Asta se preda. Asta se exerseaza. Asta se trambiteaza. Dexteritatea unui teoretician politic este sa faca ce face si sa aduca la sfarsit nava la mal, ancorata solid in portul liberalismului, protejata de curentii si valurile inselatoare ale oceanului gandirii politice. A unui om de stiinta politica este sa faca stiinta (adica niste date) sa rimeze cu idealurile liberalismului. Iar daca nu rimeaza, sa condamne realitatea in cauza cu autoritatea indusa de metoda stiintifica.

In conditiile astea este de mirare ca ideile astea raspandite in jur prin mass media si comentatori, trecute la a doua, a treia si a patra mana, au adus discursul public si intelegerea publica unde au adus-o? Cand gandirea politica academica la cele mai mari case devine o simpla nota de subsol a unor variatiuni pe teme liberale, o rationalizare tehnica a unei mitologii, a unor basme politice, executata cu spaima in suflet de a nu calca cumva stramb peste granita ce desparte apele line de apele adanci, ne mai miram ca gandirea politica jurnalistica la cele mai mari case arata cum arata?!

Ne mai mira sursele impotentei politice occidentale? Nu, nu ne mai mira. Doar ne fascineaza…