Figura speciala a lui I.P. Culianu in contextul culturii romane. Azi ar fi implinit 70 de ani. Singura modaliate de a onora un ganditor este sa il iei in serios ca ganditor. Asta inseamna sa raspunzi cu seriozitate gandirii sau tezelor sale, indiferent daca concluziile si rezultatele ajung sa chestioneze sau sa invalideze pozitiile autorului in cauza.
Mai multi studenti interesati de gandire politica si care au participat le cursul de la Universitea Bucuresti, au insistat in ultimele saptamani pe linia analizei gnosticismului incercand sa lege scrieri ale lui Culianu de doctrinele lui Voegelin. (In linii mari: “Politica/ideologia politica moderna este o forma de gnosticism”).
Intrebarea lor, venita in numeroase forme este asta: Se valideaza sau nu ideea ca traim intr-o mare erezie gnostica fara sa fim de fapt constienti de asta?
Raspuns: Si daca sa zicem ca s-ar valida, si raspunsul este da, ce ai face? Daca la acesta intrebare raspunsul tau este ca nu stii sau ca faci tot ceea ce ai fi facut oricum si in absenta acestei informatii, atunci ai deja raspunsul tau cu privire si la fondul si la relevanta intrebarii care te framanta.
Alt raspuns: Daca toata lumea este gnostica, nu mai e nimeni gnostic. Daca toata lumea este catolica (sau ortodoxa), nu mai e nimeni catholic sau ortodox. Daca toata lumea este liberal-democrata, nu mai e nimeni liberal-democrat.
Ultimul raspuns face legatura cu un alt set de intrebari primit ieri:
“Ce părere aveți de tezele lui Culianu, potrivit cărora: 1. Reforma a fost, la bază, un curent catolic fundamentalist 2. Reforma este un răspuns radical la științele renașterii, în special la magie 3. Puritanii englezi sunt cei care au făcut posibilă știință modernă pentru că au schimbat tiparul de imaginație al Renașterii.”
Raspuns: Sunt teze indraznete dar din nou, cu ce ar schimba lucrurile daca am spune ca raspunsul este, “da asa e, ‘corect’” la toate?! (Evident ca nu e cazul dar facem un experiment mental).
Pe scurt ideea este asta: Filosofia Politica, gandirea politica in maniera clasica (dar si in maniera pragmatica, moderna) converg intr-un punct, si acel punct ne desparte de majoritatea celorlalte ramuri/discipline care se sprijina pe istoria ideilor: Ideile au consecinte in plan etic si politic (eventual ca doctrina de actiune morala zilnica sau ca design de sistem de guvernanta). Atat timp cat nu dai de consecintele in cauza, fie e o problema cu rationamentul tau care incearca sa degajeze acele implicatii dar esueaza in proces, fie e o problema cu ideile in cauza …