D. P. Aligica: Libertatea de Expresie

“Bine, d-le Aligica, dar ce legatura are Libertatea de Gandire (sau de Constiinta) cu Libertatea de Expresie (sau a Cuvantului)?! Sa lasam pe fiecare sa gandeasca ce vrea el, la el, in constiinta lui, acolo. Dar asta nu inseamna ca trebuie lasat sa spuna ce gandeste unde vrea si cand vrea in spatiul public. Libertatea de Gandire e una. Libertatea de Expresie e altceva.” Sa analizam aceasta intampinare.

Cei din vechime, cei care au creat sistemul liberal-democratic modern –azi tocat marunt si demanelat bucata cu bucata de principalii sai beneficiari– au explicat cu precizie tehnica de ce vad, asa cum spunea Mill, “libertatea de a exprima şi publica opinii ca fiind practic inseparabilă de libertatea de gândire”. Iata cum vine argumentul:

Constiinta libera permite relatia omului cu Dumnezeu si cu semenii sai, pentru ca fara libertatea de a gandi si decide pentru tine, moralitatea si responsabilitatea individuale sunt imposibile. E un Drept Inalienabil. Ti se ia asta, ti se neaga umanitatea insasi. Un om fara constiinta, moralitate si responsabilitate e un lucru sau un animal.

Dar, atentie, spun ganditorii liberalismului clasic, toate au un rost doar daca recunoastem ca obiectul constiintei este Adevarul. Sau mai bine zis, cautarea Adevarului. Constiinta libera are functia de a cauta si a-si baza credintele intru Adevar. Omul, prin constiinta sa trebuie sa bazeze deciziile, credintele si valorile sale -respectiv relatiile cu Natura, cu Dumenzeu si cu semenii- in Adevar.

Si acum si aici intervine Libertatea de Expresie sau a Cuvantului: Adevarul nu poate fi identificat, stabilit, decat din articulare de argumente si din dezabatere a puncte de vedere si afirmatii contrare despre el. Daca mintea, constiinta nu e confruntata constant cu idei, pozitii, interpretari, judecati noi, si daca nu le supune dezbaterii si analizei, cum poate fi adevarul separat de fals si eroare?! Adevarul nu e atins decat cand, pe cale rationala, mintea intelege cum, caz cu caz, este delimitat de fals si eroare.

De aceea e nevoie ca oamenii sa fie lasati sa vorbeasca si sa se exprime liber. Sa exprime opinii contrare. Sa se confrunte mereu in idei, argumente si valori. Din confruntarea asta si numai din asta ratiunea degaja adevarul. Nimeni nu e infailibil. De acea libertatea cuvantului e un Drept Inalienabil. Daca i-l iei, ii iei omului capacitatea de a spune, cauta si instrumenta Adevarul, de a da un continut adecvat constintei sale in relatiile sale cu Dumnezeu si cu semenii. Il imputinezi sau chiar distrugi ca om.

Asta e tot. Sa mai notam ca o constiinta, o minte care nu este supusa constant confruntarii cu opinii, idei, valori contrare si diferite, se atrofiaza, pierde reperul, capacitatea si taria de a cauta si a face fata adevarului. Arata cam cum arata azi mintea si constiinta sicofantilor cenzurii ideologice  multilateral avansate si ai noii Politii a Gandiri corecte: Impotenti ai angajamentului mental, vlaguiti de un continu ultraj mimat si montat dupa scenete prestabilite, cauta un refugiu iluzoriu in cenzura, sabloane si stigmatizari.

Ca bonus, dam cuvantul lui J. S. Mill, cel care a prezentat analiza clasica a problemei:

“Am recunoscut aşadar că, pentru starea mentală bună a oamenilor (de care depinde buna lor stare sub toate celelalte aspecte), este necesară libertatea de opinie şi libertatea exprimării opiniilor, în virtutea a patru motive pe care acum le vom recapitula pe scurt.

În primul rând, dacă o opinie este înăbuşită, rămâne posibil ca, pe cât putem noi şti cu siguranţă, acea opinie să fie adevărată. A nega acest lucu înseamnă a presupune că noi însine suntem infailibili.

În al doilea rând, chiar dacă opinia înăbuşită ar fi greşită, ea poate să conţină, şi foarte adesea conţine, un dram de adevăr ; şi cum opinia generală sau dominantă într-o anumită chestiune reprezintă numai rareori sau chiar niciodată întregul adevăr, numai prin confruntarea opiniilor opuse putem avea şansa de a ajunge la restul adevărului.

În al trelea rând, chiar dacă opinia unanim admisă ar fi nu doar adevărată, ci ar cuprinde întregul adevăr, dacă nu se permite ca ea să fie contestată cu toată vigoarea şi seriozitatea, cei mai mulţi dintre aceia care o acceptă o vor împărtăşi în felul în care sunt împărtăşite prejudecăţile, cu prea puţină înţelegere şi sensibilitate pentru temeiurile ei raţionale. Şi nu numai atât.

În al patrulea rând, există chiar pericolul ca însuşi înţelesul doctrinei să se piardă ori să fie sărăcit, în care caz ea nu ar mai putea să-şi exercite efectul vital asupra caracterului şi comportării oamenilor, devenind o simplă declaraţie formală, incapabilă de a aduce vreun folos, dar ocupând totuşi un loc în câmpul ideilor, şi împiedicând formarea unor convingeri adevărate şi sincere pe baza raţiunii sau a experienţei personale.”

John Stuart Mill, Despre Libertate