D. P. Aligica: Unde sa mearga copilul la facultate? In tara? In strainatate? E bine la Y? Dar ce ziceti de Z?

“Unde sa mearga copilul la facultate? El ar vrea la/in X, dv ce credeti? In tara? In strainatate? E bine la Y? Dar ce ziceti de Z?” Este perioada anului cand celor care suntem asociati cu invatamantul universitar ni se pun cel mai intens intrebarile acestea, sau variatii ale lor.

In ceea ce ma priveste raspunsul meu la aceste intampinari este: Depinde. Depinde de ce se urmariti – (a) educatie, (b) status sau (c) pregatire tehnica pentru piata muncii. (Mai nou a aparut si (d), parintele spunand imediat: “oricare dintre ele, orice, numai sa nu ajunga SJW-ist/a”).

Ce vrei mai precis sa obtii pentru copilul tau cu/din etapa urmatare a pregatirii sale umane si profesionale, determina raspunsul. “Studii universitare”/ “sa aiba o diploma buna” nu e suficient ca raspuns. Il vrei educat in sensul traditional? Il vrei asigurat cu o meserie/specializare de cariera cat mai repede? Vrei sa fie intr-un loc cu status mai mare sau compatibil cu cel al copilului vecinului sau colegului de birou ?

De cele mai multe ori e imposibil/nefezabil sa le ai pe toate in acelasi timp de la o singura universitate/program universitar. Si nu le poti spune daca X, Y, sau Z e locul optim daca nu stii ce vor de la viata parintii si copii in cauza.

Oricum e o investitie. Si acesta e al doilea palier de raspuns pe care il dau. E un act in care bani, ani de viata, energie, costuri sociale si pshihologice sunt investite in ceva. Este probabil cea mai importanta investitie pe care o familie o face in viata vlastarului sau. Si poate fi o investitie care se va dovedi justificata. Sau nu. Poate fi facuta cu cap. Sau nu.

Aici sugestia mea de obicei e urmatoarea: Daca familiza opereaza cu un buget constrans, sa zicem ca estimeaza ca nu va putea pune mai mult de 30 de mii de euro/dolari (numar aleator) in educatia copilului pentru ciclul diploma plus master, atunci sfatul meu este in principiu acesta: “Pastrati cat de poate resursele pentru master, nu puneti banii de la inceput intr-o diploma luata in strainatate. Un ciclu de diploma in tara poate fi absolut sufficient si satisfacator. Nu epuizati resursa in faza 1, asteptati faza 2. Veti fi si dv si copilul mai bine orientati dupa 3 ani de diploma in privinta a ce vrea, ce vreti, si mai ales ce poate si ce motivatie are…

Daca banii nu sunt o problema, atunci avem alta discutie. Dar in principiu a merge in strainatate la scoala doar de dragul de a merge, ca asa merge azi lumea sau ca se zice ca e mai bine si invata mai multe acolo etc etc etc. nu e chiar un plan clar si bine gandit.

Nu trebuie niciodata subsetimat numarul universitatilor chiar foarte slabe din lume si din occident, sau al programelor chiar proaste la universitati cu nume bun, sau al discrepantei dintre cost si beneficiu in astfel de universitati/programe. Asta nu e asadar o problema doar romaneasca. Nu eliminati de la bun inceput, instinctiv si fara analiza si judecata alternativa romaneasca. Diferenta este de multe ori venita doar din magnitudinea costului pe care il platesti ca sa constati concluzia.

Pe de alta parte daca obiectivele si motivatia copilului sunt absolut clare si analiza arata o potrivire perfecta intre universitatea aleasa, motivatie, intentie si capacitate, atunci evident nu exista motiv ca decizia de a “trimite copilul in Anglia” sa nu fie incurajata.

Nu am vazut statistici dar impresia venita din surse multiple este ca valul de plecari direct in strainatate, la studii universitare a inceput sa se domoleasca. Parintii au inceput sa intelaga pe baza de intuitie si calcul simplu de cost-beneficiu ca nu exista ceva generic si optim functional numit “universitate din strainatate”. Ca de multe ori acelasi grad de ignoranta, autosuficienta, superficialitate si comportament stupid poate fi obtinut cu costuri mult mai mici si fara stress si expatriere, prin resursele institutionale academice locale. Sau alternativ: ca unele univeristati din tara NU au pana la urma un dezavantaj comparativ major cand e vorba de anumite obiective si parametri cand e vorba de a asigura un anumit nivel decent de competenta pentru studentii lor.

Pe scurt, ideea ca pur si simplu trimit copilul “la studii”, aruncandu-l intr-un sistem ce va sti, el, sistemul (mai ales daca e occidental), ce sa faca, odata de subiectul e intodus in masina academica, este naiva. Ca sa putem ajuta cu un sfat, noi cei din domeniu academic, e nevoie de o invesitie prealabila serioasa de efort pentru a intelege mai bine ce vor si ce pot copiii in cauza, cum se calibreaza in aceasta privinta obiectivele cu resursele individuale si ale familiei. Si este nevoie ca familia insasi sa stie mai concret ce vrea si ce asteptari are de la aceasta etapa din viata vlastarelor si familiei in cauza.

A formula problema ca o alegere intre “a studia in tara” si “a studia in strainatate” e un prim semn de alarama ca mai e inca mult pana la a intelege natura reala a deciziei si elementele ei de cost, beneficiu si eficacitate.