Dalina Bădescu. Arta Gratis (II) – Percepția culturală

Ce este percepția culturală? A privi/a vedea

Percepția stă la baza oricărui tip de însușire a realului. Odată ce trecem prin experiența unei imagini, după ce am luat contactul inițial cu ea și i-am determinat înțelesul, o transformăm în ipoteză inactivă pentru orice altă intersecție viitoare cu ea. Acest mecanism de bază al cunoașterii, pornind de la percepții directe, este unul transformativ și, în cele mai multe cazuri, unidirecțional. Odată ce am experimentat arsura flăcării, nu vom mai putea niciodată să ne trecem mâna inocent pe deasupra ei fără să știm dinainte rezultatul nefast care, indiferent de stăruința noastră de a testa realitatea focului, nu se va schimba vreodată. Dacă acest tip de cunoaștere, bazat pe interacțiuni directe cu realitatea imediată, cu natura, este în mod aproape absolut unidirecțional, cel bazat pe simțurile care nu implică un contact fizic cu obiectul se poate schimba de-a lungul timpului, în funcție de experiențele de altă natură prin care trecem, construcții mentale artificiale[1].

Chiar dacă acțiunea mecanică rămâne aceeași, anume aceea de a privi, rezultatele diferă în funcție de experiențele anterioare care au modificat structura mentală a fiecărui privitor în parte. O experiență comună a tuturor oamenilor, indiferent de mediul de locuire din care provin, este trăirea religioasă, care implică un anume tip de privire, de mutare a modului de raportare la realitate dinspre profan înspre sacru. Realității de bază, celei percepute prin simțurile nealterate, i se adaugă un element nou, ce nu ține de mecanisme fiziologice, ci de construcții mentale, spirituale. Astfel, obiectul adorației iese din pura descriere materială sau funcțională și devine receptacolul unui întreg sistem de credințe și narații religioase. În mod particular, icoana nu este doar un lemn cu suprafața acoperită de ulei și diverși pigmenți, cum nu este nici măcar un portret amplasat sau nu în peisaj. Ea este sacră în sine, o manifestare directă a Divinității, care implică cunoașterea religiei și a convențiilor ce țin de aceasta. Aici, diferența între a privi ca acțiune mecanică, de primă instanță, și a vedea ca finalitate a unui întreg construct mental este cât se poate de clară și definitivă.

Alterarea realității prin trăirea religioasă este una fundamentală și extrem de puternică: a modelat geografii fizice și politice, și a schimbat de nenumărate ori firul istoriei. Un alt tip de trăire, derivată din cea religioasă, bazată tot pe alterări subtile ale percepției prin convenții anterioare, este cea culturală. Dacă manifestarea religioasă ține de o nevoie primordială a omului, indiferent de contextul larg în care acesta trăiește, cultura implică un minim nivel de confort și devine cu atât mai prezentă și mai complexă cu cât condițiile de trai se îmbunătățesc. De aceea, mediul urban este un generator mai eficient de cultură, locuitorii acestuia fiind și mai buni consumatori de produse culturale. Orașul conține în sine toate manifestările culturii, de la cele prezente și în rural (folclor, dansuri populare etc.) până la cele specifice lui, care au nevoie de condiții speciale (operă, balet, cinema etc.). Ceea ce noi numim cultură înaltă este, de fapt, acel tip de manifestare culturală care se poziționează cel mai departe de nevoile directe, fundamentale ale vieții. Așa cum dansul popular este un consum de energie brută, directă, prin mișcări repetitive și multiplicate de toți participanții, baletul lucrează cu subtilități ale posibilităților morfologice ale corpului uman, nu se adresează maselor și implică o înțelegere culturală anterioară. Experiențele culturale sunt, de fapt, inițieri într-o altfel de percepție a lumii, una care lucrează cu simțurile, dar nu se limitează la ele, una care pornește de la instinct, dar care se adresează intelectului, în diferitele lui grade de dezvoltare.

Peisajul devine, așadar, natura trecută prin filtrul cultural, și identificarea lui presupune stăpânirea unor instrumente specifice acestei percepții secundare. George Călinescu vorbește despre această schimbare de semiotică, relevând ca fiind posibilă uimirea în fața unui decupaj din natură doar pentru un subiect care a trecut prin experiența peisajului pictat. Un soare care de-abia se mai zărește prin nori amenințători și vânt puternic poate fi motiv de meditație estetică doar pentru un romantic, căci, cu siguranță, ciobanul are alte preocupări mai presante. Aici poate fi punctat un aspect fundamental în trăirea culturală, estetică, și anume acela al pasivității observatorului.

Întorcându-ne la instrumentarul specific percepției culturale, în special al celei care se bazează pe vizual, acesta presupune stăpânirea a cel puțin unui alt instrument în afara memoriei: decupajul. Decupajul înseamnă selectarea unui anumit segment relevant din întreg și eliminarea părților care disturbă inutil: este frumos un anumit chip din mulțime sau însăși mulțimea dintr-o piață sau poate întreaga piață dintr-un spațiu limitat de clădiri. Tablourile, fotografiile sau filmul, produse culturale prin excelență, educă ochiul privitorului spre decupaj, spre selecția unei compoziții delimitate din toate posibilitățile întregului.

[1] În sensul că nu au legătură cu experiența directă, nu sunt filtrate prin experiențe anterioare ce țin de social, politic, cultural etc.

Arta Gratis este un proiect de fotografie si de cercetare a mecanismelor perceptiei culturale al Dalinei Bădescu desfășurat între anii 2014-2018. În 2018 s-a publicat cartea Arta Gratis la editura TracusArte cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România.