Dalina Bădescu. Harta și puterea, o poveste în trei părți

Partea I. Antichitatea

Hărțile cu care suntem acum familiarizați, cele din aplicațiile de navigare sau planurile turistice ale orașelor pe care le vizităm, par la prima vedere să aibă un scop pur utilitar, fiind mai degrabă instrumente ale cunoașterii decât obiectul ei. Totuși, dacă privim în urmă, vom vedea că hărțile nu au fost niciodată simple reprezentări obiective ale lumii, ci au reflectat întotdeaua realitatea spirituală, socială, politică, aspirațiile și temerile vremurilor în care au fost realizate, astfel încât și cele mai banale hărți pe care le folosim azi ne pot dezvălui multe despre natura lumii prezente.

Spre deosebire de plan, harta a reprezentat încă de la apariția ei o încercare de luare în stăpânire a lumii la nivel simbolic. Planul, înțeles ca schiță arhitecturală sau cadastrală[1], a apărut cu mai bine de un mileniu înaintea primei hărți. Dacă acesta avea un scop clar utilitar, informativ, prima hartă a lumii ignora în mod clar orice normă inginerească, cartografică, și eliberată de constrângerile tehnice, arată o lume nevăzută, conformă cu credințele sau aspirațile celui care a realizat-o. De-a lungul istoriei ei, harta a încorporat în construcția ei credințele, înclinațile politice sau sociale ale vremurilor în care a fost făcută, fiind de fapt încă din primele momente un produs fundamental cultural.

Hartă satirică, 1870

Hărțile încep să apară într-un număr semnificativ în spațiul public la începutul secolului al XIX-lea[2], cunoscând un adevarat boom tipografic în ultimele decenii ale secolului respectiv, fapt datorat în mare parte nevoii de reprezentare grafică a unei situații politice într-o continuă schimbare, în care fiecare centimetru adăugat suprafeței unei țări însemna o nouă șansă pentru ca frații, tații sau iubiții să se întoarcă teferi acasă în urma unei alte bătălii câștigate. Mai mult, ziarele, în calitate de principal furnizor de noutăți, au înțeles puterea de impact a imaginii, care de multe ori nu avea nevoie de explicații suplimentare scrise, fiind în sine o sursă imediată de informare. Odată ajunsă în spațiul public, aceasta a devenit suport pentru expresia artiștilor vremii, pornind de la caricaturiști și ajungând mai departe în artele majore.

Pentru a înțelege modul în care harta s-a eliberat de normele de reprezentare cartografică și a devenit suportul comentariilor politice sau sociale la zi, trebuie mers înapoi în timp, în zorii civilizației babiloniene unde apare prima hartă.

Tabletă de lut babiloniană, prima hartă cunoscută a lumii,
Sippar, Mesopotamia, Irak. 700-500 BCE

Trasată în piatră, harta babiloniană arată lumea sub forma unui cerc secționat de linii ce reprezintă fluviile cunoscute din imediata vecinătate a Babilonului. Cercul, simbolizând uscatul, este înconjurat de oceanul infinit, cel care desparte lumea efemeră de cea a zeităților. Spațiul este identificat în funcție de triunghiuri exterioare, coordonatele oferite fiind probabil de altă natură decât cea geografică. Nefiind o proiectare la scară utilă, mare, astfel încât să fie recunoscută ca instrument de navigație sau administrativ, harta babiloniană răspunde altei nevoi, aceea de a comprima lumea creată și de a o supune înțelegerii umane[3].

Atlasul lui Ptolemeu din Geographia
copie sec. XV

Acest tip de abordare se regăsește și la Ptolemeu și la școlile de cartografie care-l succed și care creează ceea ce mai târziu va fi cunoscut sub numele de Atlasul lui Ptolemeu, nu doar pentru a transmite informații de natură geografică sau geometrică, ci și pentru a pune la dispoziție un suport de arhivare a întregului arsenal de cunoaștere și de cultură. Așadar, chiar dacă Atlasul oferă o imagine recognoscibilă a lumii, deci aparent mai precisă din punct de vedere geografic, el, în sine, este mai de grabă o cheie de organizare și înțelegere a textului ce însoțește imaginea grafică[4].

În lumea antică tradiția cartografică este ruptă de cultura romană, care renunță la tipul acesta de vizualizare a lumii cunoscute și aduce pentru prima dată în prim plan harta tehnică, de utilitate administrativă și militară. În ciuda faptului că nu s-au păstrat efectiv hărți din acea perioadă și, cu excepția Tabulei Peutingeriene, nici nu au fost reproduse ulterior, putem înțelege tipul de abordare pragmatic și materialist al romanilor din planurile cadastrale ce s-au păstrat atât în Roma cât și în provinciile Imperiului.

Parte a Tabulei Peutingeriane reprezentând teritorii din Transilvania actuală,
copie sec. XIII

În pofida faptului că Tabula Peutingeriană se deosebește din punct de vedere al execuției de planurile cadastrale, cele din urmă fiind proiecții exacte, la scară, a situației din teren, pe când harta arată o lume deformată, incorectă geografic, aceasta intră în sfera de interes și de execuție romană, fiind o formă care îndeplinește o funcție utilitară, aceea de a reprezenta cât se poate de precis distanțele dintre provinciile Imperiului. Acest aspect întărește ideea că romanii au renunțat la conceptul de hartă ca instrument de cunoaștere spirituală, în sine, și au dat naștere celui de-al doilea curent de abordare cartografică, cea pur tehnică, din care s-au eliminat toate celelalte ulizări înafara celei practice, ancorate în concret și în efemer.

O altă utilizare a hărții, de data aceasta sub formă de plan cadastral este Forma Urbis Romae ce servea cu precădere în administrație, organizând spațiul în funcție de drepturile de proprietate moștenite sau dobândite ale cetățenilor romani și mai ales în funcție de traseele urbane ce aveau în vedere templele, instituțiile publice, piețele, spații de agrement si de cultură etc. Proprietățile de interes public erau evidențiate suplimentar, cu linie dublă, aveau trecute denumirea, pe când cele private erau vag conturate. Planurile erau dispuse la vedere[5], aveau dimensiuni mari, erau trecute denumirile celor mai importante instituții și piețe, dar nu dispuneau de legenda grafică sau scrisă, așadar presupuneau o educație cartografică a destinatarilor dobândită anterior. Se poate presupune că educația se făcea prin prezentare directă, iar aceste planuri erau destinate unei anumite categorii sociale.

Reconstituire Forma Urbis Romae, 203-211 d.Hr

Fragment din Forma Urbis Romae (planul Severan)

Așadar, în acest punct harta devine un produs adresat unui public mai larg, un instrument de comunicare al Puterii, al Administrației. Realizarea unei hărți la aceste dimensiuni, pe suport de piatră, și dipunerea acesteia în spațiu public reprezenta atât gradul înalt de civilizație și tehnologie al Imperiului cât și încercarea de manipulare a spațiului urban. Această manipulare se realizează prin sublinierea unor spații de interes și, în același timp, prin camuflarea altora recurgându-se la omisiuni și la generalizări.

Cele două abordări cartografice vor conviețui în secolele ce au urmat căderii Imperiului Roman, și apoi Bizantin, într-un plan terțiar al interesului științific și spiritual, ieșind din sfera publică și regăsindu-se în lucrările abațiilor, Biserica devenind principalul arhivar și promotor al cercetării și al cunoșterii umane.

[1] A se vedea planurile parcelare de pe valea Camonica, Italia, Harta Bedolina (cca. 4.000 I.Hr), sau statuia lui Gudea, regele Langash ce ține în brațe planul templului său (cca. 1500 I.Hr)

[2] Tipul de reprezentare antropomorfă cu intenție politică a țărilor apare și în pe unele hărți de secol XVI, dar în tiraje foarte mici sau în Atlase, dar și acestea rare, raportate la circulația hărților în epoca modernă

[3] A se vedea Jerry Brotton. O istorie a lumii in 12 harti ,Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2013, p.10-12

[4] Se presupune că Ptolemeu nu a trasat el însuși harta, ci doar a dat indicații despre felul în care ar trebui concepută, lăsând generațiilor viitoare să rezolve problema proiecțiilor, în special pentru emisfera sudică. Munca lui s-a concentrat în special pe strângerea și organizarea întregii științe cercetate până atunci, având acces la Biblioteca din Alexandria și intrând în contact cu numeroși călători.

[5] Planul cadastral roman era compus din bucăți enorme de marmură gravate, întocmit la o scară de aproximativ 1:240