Dalina Bădescu. Mircia Dumitrescu – Ucigând balaurul

Ce rămâne după noi? Cum își vor aminti generațiile viitoare lumea noastră după ce nici unul dintre noi nu va mai fi pentru a-i lua apărarea?  Vom rămâne în istorie ca fiind cei care au adus cea mai lungă perioadă de pace, de libertate și de emancipare sau ca cei care am lobotomizat întreaga civilizație europeană prin instrumente ademenitoare, pentru a o supune iarăși unei alte forme de dictatură?

Ciclul Reqviem pentru un coleg, 1971

Nu suntem noi singurii care și-au tulburat liniștea cotidiană cu asemenea nevroze și, cu siguranță, nici cei care își vor găsi răspunsurile în timpul vieții lor. Tot ce putem face este să ne întoarcem privirile către trecut, în speranța că vom găsi acolo o alinare pentru viitor. Ce vom găsi sunt variante de răspunsuri, de consemnări ale unor momente efemere, dar pe care le vom simți actuale și ne vor putea vorbi dincolo de vremurile în care au fost scrise, pictate, compuse ori doar imaginate. Și acolo ne vom găsi pe noi înșine, pe noi cei care, în afara cifrelor reci, am încercat să creăm o existență atemporală și arhetipală,  o conștiință universală care se desăvârșește și îsi atinge scopul doar prin reflecția asupra ei înseși.

De ce ne vom identifica cu viața lui Iisus, cu viețile Sființilor, cu personajele tragediilor antice, cu cele shakespeariene, de ce vom amuți în fața tablourilor lui El Greco sau Van Gogh și de ce vom tremura la auzul concertelor lui Bach sau ale lui Mozart? Sunt toate frânturi din această conștiință, din această identitate a omului și a universului care, ieșind de sub fatalitatea spațiului, a timpului și a creatorului însuși, au devenit unanim relevante și, mai mult decât atât, revelatorii. Arta este poate cea mai directă formă de arhivare a acestora, căci ea se adresează direct spiritului, suprimând convențiile culturilor locale, ale teritoriilor și ale epocilor care le-au generat. Ne adresăm mereu aceleași întrebări fundamentale și uneori reușim să ne și răspundem, iar când acest lucru se întâmplă, el intră în mitologia noastră universală sub forma unor eposuri fondatoare, repetate și traduse în toate culturiile lumii.

Ciclul poziţional. Omul care depăşeşte linia, 1972

Unul dintre acestea este mitul luptei cu  Balaurul și al uciderii lui. De la egiptenii antici care povestesc despre Ra și Apepi la sumerienii care amintesc despre lupta dintre Marduk și Tiamat și până la miturile romane și tracice ale călărețului care ucide dragonul pentru ca, în final, să ajungem la varianta creștină a Sfântului Gheorghe sau la formele ei contemporane, laice, din beletristica de tip Harry Potter sau din benzile desenate, regăsim aceeași luptă a binelui cu răul, a noului cu vechiul și a luminii cu întunericul. Această bătălie continuă, cu un final luminos în narațiile fondatoare, acolo unde binele învinge întotdeauna, în realitatea personală și în experiența concretă ea nu se termină niciodată definitiv, iar finalul mitologic acționează doar ca o aspirație, ca o încurajare metaforică venită din negura timpurilor, ca un răspuns posibil care aduce alinare și curaj.

Într-o lume sărăcită de mituri și, prin urmare, de aspirații înalte, Mircia Dumitrescu este o prezență solitară, în răspăr cu vremurile, care afirmă și ilustrează conștiința  creatoare înaltă, care sfidează ofensiva masei amorfe și continuă să se raporteze la marile teme umaniste într-un mod atât de personal încât devine universal. Despicând albul hârtiei și descoperind posibilitățiile negrului de a contura forme, sau săpând în substanța lemnului tranșeele viitoarei gravuri sau sculpturi, Mircia Dumitrescu ajustează permanent balanța fină a luminii și a întunericului, a plinului și a golului, a ființei și a nimicului.

Sfântul Gheorghe ucigând balaurul – imagini din expoziție

Discursul expoziței Ucigând Balaurul este unul ambidirecțional, care poate fi citit din orice capăt al său, fie începând cu crearea formei, cu afirmarea ființei dintr-un punct zero, din neantul tuturor posibilitățiilor, și continuând cu dematerializarea ei, cu dezagregarea în lumină a corporalității abia dobândite, fie pornind  de la pierderea Luminii edenice, de la izgonirea din Paradis, de la căderea în Istorie și de la eșuarea în  corpul material și efemer la capătul căruia nu se găsește decât certitudinea extincției.

Oricare ar fi sensul de lectură ales,  echilibrul fragil și balansul tragic între ființă și neant, între ordine și haos, între întuneric și lumină susțin întreaga viziune a artistului,  iar Uciderea Balaurului este supremă și infinită, fără de care cele două părți n-ar putea să existe, să se susțină reciproc și să creeze totul, măreția Universului infinit și frumusețea unică a lumii finite. Mircia Dumitrescu este Artistul, adică revelatorul, martorul și conștiința trează a acestei sfișietoare povești!

Ciclul Apocalipsa după Ioan – omagiu lui Albrecht Dürer, 2010-2011 și Eden, 2014

Expoziția ”Ucigând balaurul” este organizată de Centrul de Cercetare și Documentare ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și a fost vernisată în data de 3 septembrie 2019 la Muzeul Județean Gorj – „Alexandru Ștefulescu”.

Curatorul expoziției este Dalina Bădescu, critic și istoric de artă.