Dalina Bădescu – Nimic nou sub soare. Arta Gratis (IV)

Având în spate o istorie a imaginii ce cuprinde mai bine de zece milenii, bagajul nostru cultural cuprinde o gamă enormă de forme care ne definesc specia, posibilitățile noastre reflexive și autoreflexive, codificări ale felului în care ne raportăm la tot ce a fost deja sau are potențial de a fi creat.

Anumite forme reușesc să se desprindă de contextul în care au fost create și devin universale, cu o putere de comunicare dincolo de granițele geografice sau culturale (în sensul de cultură a locului). Chiar dacă trec în planuri secundare ale vizibilității la scară mare în epoci diferite, ele posedă în sine toate datele necesare reactualizării, reîmprospătării lor, și au permanent capacitatea de a genera forme noi, o cultură nouă.

Acest lucru este valabil în tot ce privește domeniul extins al culturii, de la formele plastice la literatură, muzică, filosofie etc. Oprindu-ne la domeniul nostru de interes, cel al imaginii plastice, toate formele anterioare, acceptate la un moment dat ca fiind oficiale, s-au regăsit într-o formă sau alta în curentele posterioare pe care le-au generat. Uneori, clivajele temporale între ciclurile unui anumit tip de expresie plastică au fost substanțiale, cum este cazul Antichității cu Renașterea sau, și mai accentuat, cel al Preistoriei cu Modernismul. Dacă, în primul caz, reluarea formei a însemnat și reluarea atitudinii, în cazul Modernismului doar forma a fost recuperată, atitudinea față de aceasta schimbându-se în mod fundamental.

Începând cu Renașterea, până la Modernism toate curentele artistice care au pornit de la forme anterioare au golit imaginea de miza spirituală principală și au mutat accentul pe limbajul intrinsec al imaginii, toate curentele de tip Neo (Neoclasic, Neogotic etc.) fiind, de fapt, manierisme ale curentelor inițiale. În contrast, Modernismul a însemnat reactualizarea formelor preistorice și învestirea lor cu un element suplimentar esențial, cel al prezenței autorului în operă. De la Pătratul lui Malevici și Fântâna lui Duchamp la picturile gestualiste a lui Pollock și la Pereții lui Richard Serra, nici o lucrare modernă nu poate fi percepută corect fără înțelegerea demersului autorului.

Modernitatea a însemnat aducerea în același plan a tuturor formelor culturii, care, până la acel moment, existau în timpi și spații diferite. Postmodernismul, contemporaneitatea noastră, ne găsește în acest context al simultaneității formelor, în care toată istoria artei de până acum este disponibilă nu numai în cărți și muzee, ci și în creația vie, în dinamica orașului prin pereții clădirilor, prin mobilierul urban etc.

Epoca modernă a adus în prim-plan autorul operei doar pentru ca, după Postmodernism, să poată renunța la el ca executant faptic al acesteia, paternitatea unei opere devenind o problemă de percepție, de observație. De la fotografie la colaj, ready-made și conceptualism, toate curentele moderniste au pregătit contextul unei eliberări complete a artistului de norme externe, historiste, dându-i posibilitatea creației nelimitate.

Această eliberare nu a însemnat însă disoluția imaginii. Comunicarea prin imagine are o sintaxă intrinsecă, un lexic ce o face lizibilă, care facilitează comunicarea cu privitorul, având elemente de compoziție, de simetrie, de armonie etc. Fie că autorul este sau nu conștient de aceasta, ea trebuie să existe pentru ca mesajul să poată fi transmis. Arta Brută este un exemplu clar în acest sens.

Arta Gratis este un proiect de fotografie si de cercetare a mecanismelor perceptiei culturale al Dalinei Bădescu desfășurat între anii 2014-2018. În 2018 s-a publicat cartea Arta Gratis la editura TracusArte cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România.