Ieșirea haitei lui Tăriceanu de la guvernare, ca și plecarea sa din funcția de președinte al Senatului, reprezintă două vești foarte bune pentru România. Chiar dacă PSD va mai rămâne o vreme la putere, poziția sa va fi mult mai vulnerabilă. S-a terminat cu domnia lui Iordache si a lui Nicolicea în Parlament! Luptele fratricide PSD vs Pro România + ALDE îi vor slăbi și mai tare. Și pe unii și pe alții.
Dacă în acest moment dreapta ar fi unită și deșteaptă, ar fi la un pas de a prelua puterea pentru mult, mult timp de acum înainte.
Din păcate, după cum se vede, există lideri care par ghidonați de mâini invizibile pentru a da cu piciorul acestei oportunități istorice. Parcă nici nu îi interesează că degringolada din PSD creează premisele pentru a ne lua țara înapoi. Parcă au uitat de puterea PSD de a renaște din cenușă.
Singurele momente în care am avut o șansă pentru a face din România un loc respirabil au fost acelea în care dreapta a pus deoparte și orgoliile și disensiunile și a rămas unită. Cei care ignoră acest adevăr și sabotează oportunitatea pe care o au sunt la fel de vinovați ca și pesediștii.
Să sperăm că se vor opri la timp!
