Claudiu Năsui, deputat USR, susține că Dan Barna are o șansă să câștige prezidențialele deoarece în turul doi electoratul PSD va vota cu el.
”În turul al doilea, aici avem o mare masă de votanți, cei care votau până acum PSD (…) Electoratul pesedist va avea de ales între Klaus Iohannis și Dan Barna și în momentul în care va avea de ales între două persoane care nu sunt din PSD noi sperăm că va alegcandidatul USR”, a spus Năsui la Realitatea TV.
Asta în cazul în care vă întrebați acum o lună de ce s-a dus întins Barna să-i pupe inelul lui Voiculescu, la Gâdea în studio, la câteva zile după europarlamentare.
După cum reiese din declarația lui Năsui, explicațiile date la momentul respectiv – ”se duce ca să-i convertească pe pesediști” – au fost doar praf în ochi. Așa cum ne-am și prins, imediat, unii dintre noi, care am văzut multe în ultimii 30 de ani. Explicația reală este că s-a dus ca să își asigure voturile pesediștilor, dar mai ales ca să cumpere bunăvoința celor care le spală creierele pesediștilor. Și se va mai duce!
Cred că va urma o campanie cu multe surprize. Iar unele extrem de neplăcute!