Nicio persoană privată nu are obligația să aibă un argument pentru a vota A, B, C sau D. Este perfect legitim să votezi fix ce vrei: fie că ai studiat profund chestiunea, fie că te-ai luat după vecina, fie încă având dubii, fie la mișto. De aceea votul e secret și nici măcar obligatoriu. “Fiindcă așa am chef” e un răspuns valabil oricărei explicații cerute unei persoane private. Nu trebuie să te simți vinovat pentru opțiunea ta dacă ea nu este rezultatul unei teze de doctorat în… metafizică.
Este perfect democratic și să stai acasă, și să votezi în necunoștință de cauză, și să dai tare cu ștampila pe buletinul de vot.
Este însă nedemocratic să etichetezi votantul, adesea agresiv, fie că ți-e străin, apropiat, prieten sau din familie în funcție de votul său. Miliția gândirii, caracteristica “harpiilor dezbinatoare” este să ceri oricui apuci să-și “argumenteze” votul sau opinia, să îl cataloghezi în funcție de asta și să separi societatea în proști și deștepți, în luminați și retrograzi, în sofisticați și simpliști.
Au obligația unei justificări și argumentări doar cei implicați în partide sau militanți ai unei cauze. Politicienii care nu își justifică opțiunea, sau și-o justifică în mod vădit lapidar sau ipocrit sunt primii care trebuie scoși de pe lista celor “votabili”.
Eu nu judec pe nimeni în funcție de opțiuni. M-aș bucura doar să văd mai puțină miliție a gândirii, mai puțină încrâncenare. Sigur că m-aș simți mai în adecvare cu lumea din jur dacă ar câștiga cauza pe care am chef să o susțin, dar nici dacă câștigă cealaltă nu îmi pică cerul în cap. Îi voi disprețui însă, și combate, pe politicienii care luni își vor aroga victoria, după ce au tăcut laș de o lună.
Pax vobiscum.