Daniel Uncu. Ce ne vom face, dacă…?

October 31st, 2020 [ Daniel Uncu ] Debate comments

Și, dacă, până la urmă, această stare de fapt încarceranta nu va fi una temporară?

Și, dacă, prin perpetuu discurs public panicard, susținut asiduu de mass media și de autorități și de cine știe ce interese farmaceutice transnationale, starea de încarcerare, autoîncarcerare, de suspendare a libertății de mișcare și de gândire, va deveni, vai, modus vivendi?

Și, dacă cei care acum trag semnale de alarmă și devoaleaza tot felul de teorii ale conspirației, sub tirul constant al unei majorități relative revoltate, vom realiza cu stupoare că vor fi avut dreptate?

Ce vom face atunci?

Ce vom mai putea face atunci?

Cei care acum sună în trâmbițele apocaliptice ale pandemiei, vor fi ei puși la zidul infamiei? Vor fi ei aduși în fața Justiției? Vor fi ei excluși cumva din viața publică și demiși din funcții oficiale? Vor fi ei rușinați și ostracizati?

La fel, oare cei care acum afirmă că întreaga realitate este, dincolo de existența unui virus sâcâitor și uneori mortal, doar o formidabilă și ticăloasa punere în scenă a unei pretins “oculte” mondiale, care vrea să transforme societatea umană într-un lagăr de concentrare, controlat electronic de trinomul stat-bănci-corporații, își vor face ei mea culpa în vreun fel, în cazul în care se demonstrează că vor fi fost într-o gravă eroare ?

Își va asuma, altfel spus, cineva, în vreun fel, responsabilitatea, indiferent de care parte a baricadei este în acest moment, pentru efectele sociale, politice, medicale, epidemiologice, psihologice și, nu în ultimul rând, sistemice pe care le vor fi avut acțiunile și inactiunile lor?

Vom mai avea noi, oare, ca societate umană , puterea și capacitatea să deslușim adevărul și să îi tragem la răspundere pe mincinoși, după atâta manipulare și atâta frică și intens bombardament informatic cu veleități de depozitare a adevărului absolut, după atâta confuzie, răzvrătire, supusenie și parti pris încrâncenat?

Omenirea se află, evident într-o stare de schizofrenie anxioasa din care nu cred că se va elibera decât după aflarea adevărului și repudierea în mincinoșilor.

Ca să fiu cinstit, din experiența de ziarist cu state vechi de plată și ca simplu muritor trăit în vremurile negre ale conformismului comunist, tind să cred că cea mai mare parte a adevărului de care avem atâta nevoie nu se află în mod necesar în mâinile establishmentului și ale sistemului, ci mai degrabă, fie și numai parțial, în mâinile minorității (deocamdată…?) răzvrătite.

Ce ne vom face, însă, dacă această minoritate va muri cu dreptatea în mână…?

Ce ne vom face, însă, dacă această minoritate va deveni complet irelevanta, dacă nu cumva și ridicolă, prin efectul devastator al conformismului pandemic impus și autoimpus ?

Căci, foar cei obișnuiți cu jugul acceptă să fie din nou sub jug. Sau cei care au profitat, profită sau întrevăd vreun profit personal de pe urma jugului.

Logica democratică autentică nu are absolut nici un argument real politic, istoric, epistemic, filozofic în stare să susțină că o grupare politică aflată la putere, indiferent de culoarea ei doctrinara, are dreptul să suspende sau să strâmbe democrația și libertatea și drepturile omului. De aceea sunt Constituții valide in toate democrațiile consacrate.

Libertatea, democrația, legea și, pe alocuri, Constituțiile, au fost, indiferent cum privim lucrurile, violate de o narațiune pestilentiala, care hiperbolizeaza scârbos și interesat prin politici publice agresive o realitate și așa complicată, neplăcută, pe alocuri tragică.

Cele mai eficiente manipulări nu sunt cele care mint pur și simplu – indiferent cât de bine o fac, ci sunt cele care folosesc părți de adevăr împreună cu minciuni sfruntate, poziții morale împreună cu cele mai odioase imoralitati. Toate, împănate cu alte minciuni prin omisiune.

Aceasta tind să cred că este “realitatea” pandemică, pe care suntem forțați să o îmbrățișam. Nu e o mare filozofie, până la urmă!

Este posibil sa ne confruntăm, așadar, doar cu o mare ticăloșie, tocmai pentru că punerea în scenă a artefactului narativ folosește părți de adevăr pentru a ne servi, îmi este teamă, o colosală și cutremurătoare minciună.

Ce ne vom face, dacă…?