Daniel Uncu. Ce ne vom face, dacă…?

Și, dacă, până la urmă, această stare de fapt încarceranta nu va fi una temporară?

Și, dacă, prin perpetuu discurs public panicard, susținut asiduu de mass media și de autorități și de cine știe ce interese farmaceutice transnationale, starea de încarcerare, autoîncarcerare, de suspendare a libertății de mișcare și de gândire, va deveni, vai, modus vivendi?

Și, dacă cei care acum trag semnale de alarmă și devoaleaza tot felul de teorii ale conspirației, sub tirul constant al unei majorități relative revoltate, vom realiza cu stupoare că vor fi avut dreptate?

Ce vom face atunci?

Ce vom mai putea face atunci?

Cei care acum sună în trâmbițele apocaliptice ale pandemiei, vor fi ei puși la zidul infamiei? Vor fi ei aduși în fața Justiției? Vor fi ei excluși cumva din viața publică și demiși din funcții oficiale? Vor fi ei rușinați și ostracizati?

La fel, oare cei care acum afirmă că întreaga realitate este, dincolo de existența unui virus sâcâitor și uneori mortal, doar o formidabilă și ticăloasa punere în scenă a unei pretins “oculte” mondiale, care vrea să transforme societatea umană într-un lagăr de concentrare, controlat electronic de trinomul stat-bănci-corporații, își vor face ei mea culpa în vreun fel, în cazul în care se demonstrează că vor fi fost într-o gravă eroare ?

Își va asuma, altfel spus, cineva, în vreun fel, responsabilitatea, indiferent de care parte a baricadei este în acest moment, pentru efectele sociale, politice, medicale, epidemiologice, psihologice și, nu în ultimul rând, sistemice pe care le vor fi avut acțiunile și inactiunile lor?

Vom mai avea noi, oare, ca societate umană , puterea și capacitatea să deslușim adevărul și să îi tragem la răspundere pe mincinoși, după atâta manipulare și atâta frică și intens bombardament informatic cu veleități de depozitare a adevărului absolut, după atâta confuzie, răzvrătire, supusenie și parti pris încrâncenat?

Omenirea se află, evident într-o stare de schizofrenie anxioasa din care nu cred că se va elibera decât după aflarea adevărului și repudierea în  mincinoșilor.

Ca să fiu cinstit, din experiența de ziarist cu state vechi de plată și ca simplu muritor trăit în vremurile negre ale conformismului comunist, tind să cred că cea mai mare parte a adevărului de care avem atâta nevoie nu se află în mod necesar în mâinile establishmentului și ale sistemului, ci mai degrabă, fie și numai parțial, în mâinile minorității (deocamdată…?) răzvrătite.

Ce ne vom face, însă, dacă această minoritate va muri cu dreptatea în mână…?

Ce ne vom face, însă, dacă această minoritate va deveni complet irelevanta, dacă nu cumva și ridicolă, prin efectul devastator al conformismului pandemic impus și autoimpus ?

Ce ne vom face, dacă…?