Daniel Uncu. Creștin și Creștinism – cuvinte tabu în vocabularul ideologiei (neo)marxiste

Postările pe Twitter ale celor două cele mai prestigioase (?) trompete de serviciu ale neomarxismului american actual – Barack Oabama și Hillary Clinton – postări referitoaare la masacrul creștinilor din Sri Lanka, trebuie să admit că m-au lăsat perplex!

În ciuda cuvintelor lor de compasiune față de victime și în ciuda condamnării inechivoce a atacurilor teroriste,așternute de cei doi în spațiul virtual, corifeii Noii Stângi corecte politic de peste ocean nu au fost în stare, pur și simplu, să facă referire cu precizie, la… “creștinii” asasinați, ci au ținut să evite cu orice preț acest cuvânt în postările lor, cauzate de masacrul din Duminica de Paști. Formula folosită a fost, în schimb,… “Easter worshipers”. În traducere, “adoratorii Paștilor” sau “închinătorii Paștilor”. Așadar, nu creștinii au fost masacrați în bisericile din Colombo, ci “adoratorii Paștilor”! Orice, numai cuvântul “creștini” să nu apară în discursul public al Noii Stângi, se pare. Nici măcar atunci când aceștia sunt sfârtecați. Și, iată, cu atât mai puțin atunci când baia de sânge, plină de cadavre ale creștinilor, este umplută de teroriști islamiști.

Cuvântul “creștin”, folosit în denominari victimizante, ranforsate de asasini în numele lui Mahommed, este interzis în narațiunea corectă politic, marxist-culturală, a celor care și-au făcut din dezavuarea credinței creștine și din alimentarea distrugerii Bisericii un țel netrebnic. Și, iluzoriu!

Cine controlează cuvântul, controlează gândul, manipulează sentimentele și, vai, modelează realitatea. Scoaterea din discursul public a unor cuvinte și introducerea altora – împreună cu sensurile lor profunde – au darul de a schimba gândirea, de a altera percepția realității și, nu în ultimul rând, de a intoxica simțul moral al omului. Căci “permisivitatea” limbajului, libertinajul lingvistic sau încarcerarea, îndrăzneala rostirii anumitor cuvinte sau precauția, în detrimentul altora, construiește atât realitatea politică, economică, socială/relațională cât și cadrul moral în care indivizii trăiesc.

Comunismul a scos din spațiul public – sau a încercat cu asiduitate și agresivitate – și, cu siguranță, din cel oficial, guvernat de atotputernica Cenzură, cuvinte precum antreprenor, pluralism, fermier, bancher, poliție, criminalitate, șomaj, Dumnezeu, noapte, frig, criză (economică), înger, afacere, domn, Moș Crăciun, Parlament. Unele au fost înlocuite cu alte cuvinte, care aveau, desigur, cu totul alte sensuri și alte înțelesuri, în concordanță cu ideologia comunistă și în raport direct cu pretenția formării omului de tip nou și a edificării societății socialiste și a idealului ei comunist. Au apărut cuvinte sau formule lingvistice cu sensuri și înțelesuri ideologizate și ideologizante, precum: tovarăș, miliție, cooperativă, muncă de răspundere, societate socialistă multilateral dezvoltată, Moș Gerilă, CEC – (care a înlocuit cuvântul și noțiunea de Bancă, în sens de instituție financiară), naționalizare, colectivizare, șoim al patriei. Toate acestea si multe altele defineau o altă realitate. Toate au contribuit la pervertirea sensului realității. Toate au încercat să anihileze trecutul și să construiască prezentul și viitorul. Toate au strâmbat morala publică și, vai, pe cea privată. Toate au distrus țesătură fină a imaginarului colectiv antebelic, cu întreaga lui imaginație morală – ca să îl cităm pe Russell Kirk – și au turnat în loc,  țanțosul limbaj de lemn, lipsit de orice ordine morală durabilă, similar limbajului corect politic de astăzi.

Așadar, eliminarea cuvântului “creștin” din discursul public al establishmentului politic neomarxist – în condițiile în care, iată, el este evitat de-a dreptul și înlocuit cu sintagme-surogat – nu reprezintă doar un simplu exercițiu de amor propriu sau o ciudățenie de parcurs. Nicidecum! Ci face parte astăzi, în plin marxism cultural corect politic, din aceeași logică a alterării limbajului, întru alterarea ethos-ului unei întregi populații, cu care – printre altele – comunismul a încercat să deconstruiasca identitar poporul român și popoarele de dincoace de Cortina de Fier.

Extrapolând constatarea lui Joseph Weiler, citat de H.R. Patapievici*, America și Europa se află în stare de denegare, în condițiile în care termeni precum “creștin ” și “creștinism” au devenit adevărate tabu-uri.

Dan Uncu

————————————-

*

Horia Roman Patapievici – “Noua Europă  și  vocea care lipsește: Creștinismul”, din volumul “Partea nevazută  decide totul”, p. 107, Humanitas, București, 2015

apud Joseph H.H. Weiler, “Un’Europa cristiana. Un saggio explorativo”, p. 32, Biblioteca Universale Rizzoli, 2003