Daniel Uncu. De ce votez “DA” la Referendumul pentru Justiție

I

Gândirea și acțiunea în politica de extracție conservatoare nu au voie și, de fapt, nici nu pot să eșueze în ideosincrazii tributare incrancenarii ideologizante, tipice Stângii. Nici măcar în glumă. Nici măcar pasager. Altminteri, așa cum atenționa chiar Russell Kirk, cei care achieseaza la o asemenea dogmatică nu fac altceva decât să se dezică, fie și punctual, de lepădarea de tentația inregimentarii ideologice.

În ultimele câteva zile, observ cu o dureroasă neplăcere cum unii oameni de Dreapta, conservatori declarați și confirmați, se întrec în a argumenta (?) cum că participarea la Referendumul pe problematica Justiției, inițiat de președintele Iohannis, ar fi pur și simplu o dovadă de slăbiciune a minții căzută în capcana manipulării Noii Stângi, grupate în Alianța 2020 – o alianță politică vădit neomarxistă, progresistă, așa este! – iar chemarea la plebiscit a șefului statului, o întreprindere de-a dreptul inutilă dacă nu cumva, ineptă.

Se vede treaba că unii au depășit starea de glumă și au derapat grav în mantinela bășcălioasă a neînțelegerii principiilor conservatoare. Trist.

În ceea ce mă privește, mărturisesc cu o vădită neplăcere a constatării consternate faptul că similitudinile dintre logica argumentației negative la adresa recentului Referendum pentru Familie – trâmbițată de Stânga progresistă și argumentația referitoare, vai, la adresa actualului Referendum pentru Justiție – ridicată la rang de adevăr inconturnabil de către o parte a adepților Dreptei conservatoare, sunt periculos de multe și de consistente. Ceva cred că nu s-a înțeles. Ceva care poate lesne distruge superba și atât de necesara ofertă politică de tip conservator.

Similitudinile raționamentelor vituperante sunt siderante, așa cum afirmam anterior. Adjective încărcate de tantose convingeri absolute precum “inutil”, “idiot”, “manipulativ”, “politicianist” se aruncă în direcția Referendumului pentru Justiție. Aceleași pe care le-am auzit proferate la adresa Referendumului pentru Familie, dar argumentate diferit de către actori diferiți.

Acel Referendum făcea jocul lui Dragnea, acesta face jocul lui Iohannis.

Acela era de nevotat, doar pentru că era promovat de vădit mizerabilele PSD și ALDE , acesta este de nevotat, doar pentru că este promovat de indiscutabil neomarxista Alianță 2020 și este susținut de descalificatul moral PNL.

Acela era inutil, căci dubla prevederile de speță din Codul Familiei, acesta este inutil deoarece este doar consultativ.

Acela era idiot, deoarece era încărcat de sentimente de ură reprimată la adresa minorității LGBTQ+, acesta este la fel de idiot deoarece întrebările însele sunt inepte.

Această narațiune argumentativă, tipică Centralei Ideologice a Partidului Bolșevic, care are ca țel identificarea și suprimarea dușmanului politic indiferent de preț, nu ține cont de realitate, de autoritatea adevărului cotidian exersat în formatul empiric al vieții de zi cu zi. Nu ține cont de adevărurile dinamicii socio-politice extrem de complexe, niciodată clasificabile în “frecventabile” și “nefrecventabile” pur și simplu, decât sau mai ales decât din perspectivă pur ideologică. Nu ține cont de starea de fapt a națiunii. Ține cont doar de argumentul ideologic, în virtutea căruia orice aberație poate deveni perfect logică și implementabila, în zgomotul năucitor al aplauzelor servile.

Lucru pe care conservatorismul îl respinge cu vehemență!

II.

Intrând în fondul problemei, este extrem de important să explic DE CE Referendumul consultativ este extrem de important și de ce o asemenea interogație plebiscitară produce efecte obligatorii! Cu alte cuvinte, de ce acest Referendum este atat de util!

Curtea Constituțională a explicat această chestiune cu mult timp în urmă și doar absența voinței politice a Parlamentului a făcut că această lămurire inechivoca a CCR să nu fie pusă în aplicare, spre exemplu, în legătură cu Referendumul din 2009 – cel la care mulți analiști și pareristi de ocazie fac apel atunci când își propun să fie convingători în a argumenta inutilitatea Referendumului pentru Justiție.

Voi relua, practic, ultimele 4 paragrafe ale Deciziei CCR nr 682 din 27 iunie 2012.

Asadar, intrucât pot exista situatii in care problematica asupra careia poporul este chemat sã îşi exprime voinţa sã afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numãrului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea Referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenarã (13-14 octombrie 2007), a reţinut cã efectele referendumului trebuie sã fie expres prevãzute în Constituţie sau prin lege, fie cã referendumul este consultativ, fie cã este decizional. Totodatã, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic sã aibã caracter consultativ. Dacã însã are caracter decizional, trebuie sã existe norme care sã prevadã în mod expres procedura ulterioarã.

Faptul cã, în cazul REFERENDUMULUI CONSULTATIV, nu este stabilitã o astfel de procedurã ulterioarã, acesta NU se traduce printr-o lipsã a efectelor acestui tip referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa popularã, exprimatã cu o largã majoritate sã fie ignoratã de reprezentanţii aleşi ai poporului.

Aici se face remarcă de către judecătorii CCR că, într-o cauzã în care a avut a se pronunţa cu privire la efectele unui Referendum consultativ, Curtea Supremã a Canadei a statuat cã “ordinea constituţionalã canadianã existentã nu poate rãmâne indiferentã în faţa expresiei clare a unei majoritãţi clare a cetãţenilor din Quebec […]” exprimatã cu prilejul unui asemenea referendum. (Renvoi relatif a la secession du Quebec, 1998, R.C.S. 217, paragraful 92).

Tot astfel, practica statelor democratice relevã faptul cã reprezentanţii poporului sunt în mod substanţial legaţi de rezultatele consultãrilor populare. Astfel, de exemplu, în Norvegia, un Referendum consultativ a condus, în anul 1972, la respingerea aderãrii la Comunitãţile Europene, în contextul în care majoritatea membrilor Parlamentului erau în favoarea aderãrii. Tot astfel, în Danemarca, un Referendum consultativ a permis ca Actului Unic European, iniţial respins de Parlamentul danez, sã fie ratificat. Aşadar, chiar dacã, teoretic, reprezentanţii aleşi ai poporului sunt liberi sã decidã distinct de voinţa popularã, în practicã se supun acestei voinţe.

Din aceastã perspectivã, ceea ce distinge un Referendum CONSULTATIV de unul DECIZIONAL nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – aceastã voinţã nu poate fi ignoratã de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranitãţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de Referendumul decizional, Referendumul consultativ produce un EFECT INDIRECT, în sensul cã necesitã intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative (Parlament – n.n.), pentru a pune în operã voinţa exprimatã de corpul electoral.

Aceastã interpretare se întemeiazã şi pe principiul loialitãţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 – Statul român, art. 2 – Suveranitatea şi art. 61 – Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în aceastã materie, impune ca autoritãţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusã referendumului (în cazul de faţã Parlamentul) sã ia în considerare, sã analizeze şi sã identifice modalitãţi de punere în practicã a voinţei exprimate de popor.

O altã viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.

Și, Curtea Constituțională conchide: “Pentru aceste considerente, Curtea constatã cã reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la Referendumul consultativ (…) este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61”.

Quot erat demonstrandum!

Fie și numai din toate aceste considerente, pe care le-am explicat în prezentul și anteriorul material publicat, voi vota DA la Referendumul pentru Justiție!

Căci un atare Referendum nu face jocul altcuiva decât al democrației și al spiritului civic, al legalității. Este o chemare la acțiune civică, la exercițiu democratic plebiscitar, care să se opună încarcerării spiritului democratic al statului de drept și ea are efecte indirect obligatorii!