Daniel Uncu. Gânduri robust-revoltate

1.Nu este vorba despre guvernare. Nici în sensul “quality governance”, nici în sensul “bad governance”. Căci, nu se guvernează de fapt. Totul este o improvizație, o însăilătură impredictibilă și incomprehensibilă. Un perpetuu exercițiu de incompetență și analfabetism guvernamental, lipsit de viziune, coerență, profesionalism (deja, vorbim de lucruri sfinte…!), bun simț. Și, nu este vorba despre guvernare nici în ceea ce privește locul și rolul nostru în ecuația europeană și nici în cea nord-atlantică.

Nu este vorba despre un partid politic, decât în măsura în care acesta mai este încă înregistrat legal. În realitate, însă, discutăm despre o gașcă de derbedei, de golani, de bișnițari, de infractori, de analfabeți, care mimează apartenența la un partid, când de fapt ei sunt membrii unei organizații de tip mafiot, care de 28 de ani se ocupă, mai presus de toate, cu devalizarea bugetului de stat.

Nu este vorba despre interesul public. Nici în sensul în care acesta ar putea fi interpretat din perspectiva interesului celor care au votat gașca în cauză și, evident, nici în sensul în care acesta ar putea măcar să cocheteze cu interesul societății românești în ansamblul ei. Nicidecum! Este vorba despre interesele unui grup infracțional organizat, care face totul pentru ca să evite pușcăriile.

Nu este vorba despre un lider de partid, care polemizează public în termenii logicii unui dialog politic fast, necesar, democratic și frecventabil. Nici vorba! Este vorba doar despre un personaj delirant, un soi de Arturo Ui reșapat și disperat, monocord, care pe zi ce trece delirează în metru psihiatric, de frica unei posibile condamnări cu executare. Dar, din ceea ce se vede public, delirul ține și de apetența înfricoșătoare pentru putere.

Nu este vorba despre un partid, un guvern, oameni politici. Este vorba despre o camarilă nenorocită, populată cu analfabeți, cu ticăloși și cu băieți deștepți – o bandă de borfași, cu gulere albe – care după aproximativ 25 de ani de huzur infracțional-politic s-a văzut pusă în pericol de ofensivă DNA împotriva corupției generalizate. Și, camarila a trecut la contraatac, așa cum am mai spus de atâtea ori, la adăpostul pretenției votului majoritar de la ultimele alegeri.

Nu este vorba, așadar, despre guvernare, ci despre o grețoasă solemnitate a puterii exersate de parveniți, pușcăriabili, incompetenți și, vai, analfabeți.

2.Fără să explice exhaustiv nenorocirea într-un mod complet satisfăcător, starea de ratare socio-economică a indivizilor care alunecă vârtos, la un moment dat, spre stânga poate fi una dintre cauzele derapajului acestora. Depresia cauzată de eșec în viață, anxietatea față de siguranța precară a zilei de mâine, absența unei pensii private sau măcar de stat mulțumitoare și/sau absența unei asigurări medicale adecvate – ambele, cauzate de de cele mai multe ori de decizii personale greșite, luate de-a lungul vieții… -, confruntarea cu proximitatea bătrâneții nesigure, frustrarea față de neîmplinirea țelurilor propuse cândva, în tinerețe -, un eveniment tragic în familie chiar, toate pot contribui la intrarea în derivă către stânga.

Desigur, mai sunt și cei care au fost de la bun început crescuți în, educați prin și recompensați de – extrem de important – logica stângii. Aceștia sunt măcar onești în alienarea lor.

Căci, ultima categorie este cea a ipocriților, a profitorilor, a parveniților, a indivizilor fără nici un fel de afinitate doctrinară sau idelogică, de fapt. A celor care perorează despre binefacerile stângii, despre egalitate, justiție socială, echitate financiară, protecție socială, de la înălțimea jafului pe care îl păstoresc cu dispreț și care le-a burdușit conturile personale cu milioane de euro. Indivizii de acest tip ar putea perora la fel de bine mâine despre guvern minimal, piață liberă, asigurări private, privatizare și poimâine despre “soluția finală în chestiunea evreiască”. Nu contează. Bani să iasă!

De primii ne poate fi milă. De cei din a două categorie ar trebui să ne fie silă. De ultimii… mă abțin să spun ceva, ca să nu fiu acuzat de cine știe ce sentimente tenebroase…

Da. Pentru cei de mai sus, probabil că cel mai înfiorător lucru în viață este să îți asumi responsabilitatea integrală față de succesul tău financiar, siguranța familiei și împlinirea viselor și să îți asumi totul cu demnitate, creativitate, recurență, inteligență emoțională, ambiție, respectul legii, empatie pentru cei din jur, agresivitate productivă. Greu! De aceea, ca să fii de Dreapta și să trăiești ca un om de Dreapta – nu doar să vorbești frumos despre Dreapta ! – îți trebuie ceva mai multe atribute decât cele care te fac să întinzi mâna la statul asistențial sau cele care îi fac să fure din buzunarul statului asistențial.

3.Dincolo de certe calități faste, apetența pentru pupincurism este temeinic înrădăcinată în modul de a trăi și metoda de a răzbi ale românului. Din nefericire.

Servituțile medievale și servilismul fanariot nu au rămas simple subiecte de studiu academic, așa cum ar fi trebuit. Ele au contribuit țanțoș la construcția parvenitismului comunistoid și, mai nou, la înflorirea slugărniciei pesedisto-dragniote.

Nu discut aici despre cauționante conjuncturi psiho-sociale sau constrângeri adaptiv-istorice. Nu de alta, dar au trecut și alte popoare vecine sau nu prin asemenea provocări și nu le-a reușit atât de bine faza cu pupincursimul.

4.Absența gândirii critice, lipsa nuanțelor, înregimentarea emoțională, încarcerarea ideologică, suficiența analitică, semidoctismul țanțoș – iată câteva atribute ale idiotului util. Prezența interesului personal și numai personal, în peisajul descris mai sus, transformă idiotul util, în ticălos util. În acest mod se intoxică spațiul public cu aberațiile Noii Stângi. Și, cu cele ale Vechii Stângi.

5.Cu cât migranții de credință islamică sunt mai mulți, cu atât Europa se dovedește mai incapabilă să îi integreze. Multiculturalismul este un concept malign, impotent normativ și incapabil să armonizeze diversitatea culturală.

Cele 150 de atentate teroriste de extracție islamistă, săvârșite pe teritoriul european în ultimii 6 ani și cele peste 200 dejucate de serviciile secrete ale țărilor europene, mă scutesc de alte comentarii.