Dănuț Jemna. Magia Crăciunului

În relatarea Sf. Matei, nașterea Mântuitorului este înconjurată de mult mister și incită la formularea unor întrebări complexe. În text apar categorii foarte diferite de oameni și o serie de evenimente care lărgesc orizontul tabloului de la un mic sat evreiesc până la nivel internațional și apoi la cel cosmic. Ne intrigă fenomenul astronomic al stelei strălucitoare, identitatea magilor din Răsărit și motivul călătoriei lor în Iudeea, lipsa de sensibilitate și ignoranța poporului ales, împreună cu reacția liderilor săi politici la aflarea veștii nașterii lui Mesia. Facem câteva observații punctuale privind magii și locul lor special în contextul sărbătorii nașterii Domnului.

Marea cultură și șansa celor mici (rezultatele întâlnirii cu marile tradiții)

În lumea antică, evreii nu au reprezentat o cultură semnificativă și nici o forță politică care să fie luată în seamă. Însă geniul evreu al supraviețuirii și al credinței în propriul destin a făcut ca tradiția lor să rămână vie de-a lungul mileniilor. La acest geniu însă trebuie să mai adăugăm întâlnirile providențiale cu marile culturi ale lumii antice. De la persani, după exilul din Babilon, iudeii se întorc îmbogățiți în mod real atât sub raport teologic, cât și cultural. Pe lângă temele legate de escatologie (viața după moarte, înviere etc.), exilul pune bazele tradiției cărturarilor, preocuparea pentru istorie și teologie, importanța educației și accesului la Legea lui Dumnezeu. Câteva sute de ani mai târziu, întâlnirea cu elenismul avea să dea umanității cartea lor fundamentală în limba lui Homer și să ajungă apoi în toată lumea civilizată sub protecția Romei. În literatura de specialitate, identitatea magilor este mereu legată de istoria exilului poporului evreu în Babilon (sec. al VI-lea BCE) și de o serie de profeții din Vechiul Testament care anunță nașterea lui Mesia (Gen. 49:10; Num. 24:17; Is. 60:3). Herodot ne spune că în lumea antică magii erau considerați vechii persani educați care au realizat numeroase descoperiri în medicină și științele naturii. Explicațiile plauzibile cu privire la motivația unei călătorii foarte lungi (din zona Babilonului, Irakul de astăzi, până în Ierusalim) pornesc de la ideea că în imperiile din Răsărit a supraviețuit această așteptare a nașterii unui important rege evreu la Ierusalim. Fie că mesajul a fost transmis de la o generație la alta de evreii care au rămas acolo, fie că a constituit un subiect de analiză la nivelul textelor religioase și istorice păstrate de elitele intelectuale, important este faptul că a existat mereu o preocupare pentru acest eveniment. Ceea ce ni se pare semnificativ cu privire la magi nu este numai faptul că au primit o tradiție vie cu privire la nașterea lui Mesia, ci că acest crez a supraviețuit în contextul unei culturi și a unui spațiu religios care nu este dominat de evrei, ci dimpotrivă. Nu este o întâmplare că în tradiția Babilonului au fost păstrate idei și căutări cu privire la teme care aparțin unor culturi mici sau unor popoare mărunte, cum este cazul evreilor. Tocmai aceasta este forța și dinamica marilor culturi care nu se simt amenințate de altele, ci au deschiderea pentru cunoaștere și lasă spațiu pentru expresia unei diversități. În Răsărit, au rămas mereu oameni preocupați să cerceteze textele vechi, ideile înaintașilor, așteptările și credințele popoarelor. Marile culturi antice ne-au dat magii, oameni care aveau capacitatea să observe astrele și să înțeleagă cărțile sfinte, specialiști cu suficiente cunoștințe istorice și religioase, fiind capabili să ia act de un fenomen cosmic și să îl asocieze cu împlinirea unei profeții din vechime. Convinși de acest lucru, înțelepții din Răsărit sunt dispuși să parcurgă aproape 1500 de km (o călătorie de câteva săptămâni) pentru a se prezenta în fața regelui născut și a-i aduce omagii. Nu contează dacă sunt evrei sau persani, ci important este gestul lor, care reprezintă o încununare a efortului cunoașterii, satisfacția de a fi înțeles și de a fi contemporani cu lucruri anunțate cu sute de ani înainte. Sărbătoarea Crăciunului în sine este un eveniment cultural, o perpetuă actualizare a unui eveniment istoric cu semnificații globale și cosmice care este împărtășit de omenire cu fiecare generație și în contexte culturale diverse.

Când așteptarea își pierde vigilența și speranța (sau despre pericolul uitării adevăratelor semnificații)

Drama poporului evreu cu privire la Mesia este una istorică și spirituală în același timp. În conștiința iudeilor s-a transmis mereu ideea unei renașteri politice și religioase a acestui popor în jurul unui rege providențial care va aduce pace și prosperitate. În ciuda faptului că tradiția acestui popor a fost marcată atât de profund de această perspectivă, ceva s-a fracturat pe parcurs. Se pare că evreii au fost orbiți de propria așteptare și s-au prăbușit sub povara propriului vis. Deși orice copil evreu crește cu profețiile despre Mesia, cu învățături și parabole legate de acest eveniment crucial, totuși ceva nu mai funcționează în fibra acestei națiuni marcate de prea multă așteptare și de prea multe scenarii cu privire la venirea regelui visat. Forjați intens de această tensiune a renașterii etnice și spirituale, evreii au forțat deseori mâna istoriei și au improvizat diverși Mesia sau au încercat soluții politice și sociale alternative. Ne întrebăm dacă problema principală este timpul și faptul că de la o generație la alta lucrurile s-au diluat și metamorfozat, dacă s-a pierdut discernământul cu privire la adevărata încărcătură și semnificație a evenimentului. Sau poate că propria istorie a deturnat așteptarea poporului și a canalizat-o spre un orizont îngust cu valențe strict politice și sociale, ignorând faptul că textele profetice dau epocii mesianice o altă anvergură. Crăciunul păstrează memoria dramei poporului ales, alături de alte drame ale culturilor care cad sub povara propriei vocații sau a împrejurărilor istorice. Sărbătoarea nașterii Domnului ne amintește mereu despre importanța speranței și a valorilor care o susțin, despre idealurile noastre ca oameni și creștini și despre pericolul de a le uita sau a le redirecționa înspre obiective particulare, egoiste, efemere.

Privirea dinafară și rolul capitalului străin (despre prezența vitală a celuilalt)

Scriptura ne arată că în pofida unei insistențe etnice pe urmașii lui Israel, adică pe cele douăsprezece triburi care formează poporul evreu, realitatea istorică a condus mereu la o experiență multiculturală etnică și religioasă pe teritoriul Palestinei. Prezența alogenilor a fost în permanență o provocare pentru acest spațiu, ca o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, evreii au avut ocazia să își întărească identitatea prin raportarea la cei diferiți de ei, atât prin refuzul asimilării unor comportamente, cât și prin aproprierea unor valori și principii care pot vitaliza propria identitate. Pe de altă parte, prezența străinilor a reprezentat mereu un instrument al iconomiei divine prin care evreii fie au fost puși la încercare cu privire la credința lor, fie au asistat la lecții memorabile din partea celor care erau considerați inferiori și fără Dumnezeu. În contextul nașterii lui Mesia, venirea magilor la Ierusalim reprezintă un eveniment total neașteptat. Liderii politici și religioși sunt pur și simplu marcați de știrea apariției micului rege. Cu atât mai mult cu cât vestea vine din exterior, de la cei care nu sunt mandatați să aștepte și să caute pe Mesia. Însă tocmai aceștia dovedesc că au ochi să vadă obiectiv lucrurile, că au trăit o așteptare vie și speranța că vor putea asista la acest eveniment colosal. Pentru cei din interior, poporul evreu și conducătorii lor, vestea nu aduce entuziasm și bucurie. Ei par să nu mai aibă simțuri pentru marele eveniment al istoriei și al propriei tradiții. Dimpotrivă, se simt amenințați, frustrați și incomodați de o noutate care nu este pe agenda lor. Venirea lui Mesia strică socotelile celor aflați la conducere, le subminează autoritatea și poate genera isteria maselor. Lăsăm la o parte întrebările cu privire la această atitudine și la incapacitatea evreilor de a-l primi cu adevărat pe Mesia, deși asta au așteptat mereu, și subliniem importanța prezenței străinului, a celui care privește dinafară sau din altă perspectivă lucrurile. Sărbătoarea nașterii regelui promis este ocazia să ne amintim de diversitatea culturilor și popoarelor, de importanța fiecărei tradiții, de valoarea diferenței celuilalt. Toate acestea au greutate mai ales atunci când stăm în fața marilor întrebări, a speranțelor și idealurilor, a marilor așteptări sau a marilor evenimente ale lumii.

Când rațiunea și credința fac casă bună împreună (frumusețea și complexitatea cunoașterii)

Magii sunt un exemplu de intelectuali ai lumii antice. Pentru ei nu există o demarcație între tipurile de cunoaștere așa cum le-a delimitat modernitatea. Ei apelează atât la credință, cât și la rațiune în încercarea de a răspunde la întrebările fundamentale ale omului. Indiferent cum sunt numiți în diverse culturi antice, magii reprezintă o elită a societății care joacă un rol important în politică, medicină, administrație, arhitectură, religie, artă etc. De pildă, cartea profetului Daniel ne arată că în Babilon exista o strategie a formării unei asemenea clase cu oameni recrutați dintre membrii familiilor nobile, atât din Babilon, cât și din țările cucerite. Pentru acești oameni, cunoașterea însemna studiul cărților sfinte și asumarea valorilor credinței, dar și disciplina observării lumii fenomenale și înțelegerea legilor naturii. Fizica și metafizica erau două dimensiuni ale realului care trebuiau studiate de una și aceeași persoană. Angajarea atât față de lumea sensibilă, cât și față de cea inteligibilă, erau exigențele cerute pentru un candidat la calitatea de mag sau de înțelept la curtea împăratului din Babilon, Alexandria sau Ierusalim. Nu este loc aici să cercetăm dinamica acestei relații complexe, fragile uneori, dintre credință și rațiune în spațiul oriental antic sau ulterior. Cert este că o relație armonioasă care pune la lucru ambele facultăți umane a fost posibilă doar atunci când a existat o concepție religioasă care prețuiește realitatea sensibilă, iar puterea politică a înțeles că o bună cunoaștere a realității presupune și credința, nu numai rațiunea. Prin intermediul magilor, sărbătoarea Crăciunul este o ocazie care ne amintește că avem acces la frumusețea și complexitatea realității prin toate facultățile cu care am fost înzestrați, prin toate căile de cunoaștere pe care le putem utiliza, prin rațiune și credință deopotrivă.