• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
De ce progresiștii minimalizează progresul
De ce progresiștii minimalizează progresul
Home
Societate

De ce progresiștii minimalizează progresul

November 20th, 2020 Iulia Nedelcu Iulia Nedelcu Societate comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Un articol de Galen Watts pentru Areo Magazine

„Intelectualii urăsc progresul”, scrie Steven Pinker în Enlightenment Now. „Intelectualii care se autoproclamă progresiști urăsc, de fapt, progresul”. Sunt multe motive pentru care am putea considera că Pinker are dreptate. Mulți dintre progresiști par chitiți să minimalizeze sau să ignore progresul. Ei pun foarte mare accent pe cât de mult trebuie să mai progresăm în loc să valideze cât de departe am ajuns prin eforturile noastre și se concentrează doar pe lucrurile care ne lipsesc, ignorându-le pe cele pe care le avem deja și le-am putea pierde.

Reprezintă această atitudine o ură față de progres? Nu întru totul. Dar atunci cum explicăm disprețul acerb arătat față de Pinker pentru că a prezentat starea lumii cu acuratețe și cu un optimism întemeiat empiric? De ce atât de mulți oameni de stânga au avut o reacțe atât de puternică la afirmația sa: „Lumea a făcut progrese spectaculoase în fiecare aspect al bunăstării umane”? Oare progresiștii disprețuiesc știința, rațiunea și resping datele care nu sunt în acord cu prioritățile lor ideologice?

În unele cazuri, acest lucru ar putea fi adevărat. Angajamentele ideologice ne pot determina să negăm uneori lucruri evidente pentru oricine. Mi-e greu să văd logica din afirmația conform căreia viața este mai grea astăzi decât era, să zicem, acum o sută de ani. Bănuiesc că foarte puțini progresiști ​​cred cu adevărat acest lucru. Motivul pentru care atâția progresiști ​​adoră să-i urască pe Pinker și pe colegii săi are probabil mai mult de a face cu problema schimbărilor sociale.

Progresiștii compară întotdeauna prezentul cu un ideal. Desigur, unele idealuri sunt mai realizabile decât altele. Este întotdeauna util să ne întrebăm: care este scopul nostru final? Ce ar mai trebui să facem ca să fim mulțumiți? Unii progresiști ​​intuiesc foarte clar acest lucru. Alții nu. În cazul acestora din urmă, nemulțumirea față de prezent este integrată  în modul lor de operare. Pentru acest grup, a fi progresist înseamnă a compara întotdeauna prezentul cu un ideal nerealist și adesea nerealizabil, ceea ce le oferă un motiv pentru a continua să ducă lupta cea bună.

Dar ce se întâmplă cu acei progresiști ​​care susțin un ideal realizabil, deși fără precedent din punct de vedere istoric? Acești progresiști ​​se împotrivesc lui Pinker nu atât pentru că resping faptele în sine, cât narațiunea care încadrează aceste progrese. Pentru Pinker, declinul violenței, creșterea nivelului de alfabetizare, dezvoltarea educației publice și reducerea sărăciei extreme fac parte dintr-o poveste veselă, care permite Occidentului să se mândrească cu reușitele sale. Pentru mulți progresiști, această mândrie este greșită fiindcă, evidențiind tot ce a fost realizat de-a lungul timpului, ea omite toate lucrurile care nu a fost realizate încă. Conform acestora, o narațiune optimistă ne încurajează să ne culcăm pe laurii victoriei.

Aici nu e vorba despre ce parte a paharului alegem să privim. Modul în care cineva interpretează o situație poate determina felul în care alege să acționeze. Deși Pinker e  un psiholog eminent, viziunea sa despre modul în care funcționează psihologia umană este discutabilă. El crede că evidențierea aspectelor bune ne va încuraja să facem față provocărilor care urmează. Mă îndoiesc serios de acest lucru. Satisfacția și mândria cu privire la propria persoană sunt rareori surse de motivație. Personal, evit să mă concentrez pe realizările mele din trecut, fiindcă există riscul să mă complac și să stagnez. În schimb, mă gândesc aproape întotdeauna la ce aș putea face ca să merg din bine în mai bine. Bănuiesc că acest lucru este valabil pentru majoritatea oamenilor care aspiră la desăvârșire.

Ca oamenii să acționeze, trebuie să le pese, iar ca să le pese, trebuie să fie stârniți. Dacă doriți să începeți o mișcare sau o reformă socială, trebuie să-i faceți pe oamenii să se simtă revoltați. Revolta morală e cea care îi determină pe oameni să acționeze. Nu-mi vine în minte nicio reformă socială semnificativă care să nu se fi născut dintr-un profund sentiment de nemulțumire față de status quo.

Astfel, progresiștii resping viziunea optimistă a progresului nu pentru că resping faptele pe care aceasta le aduce în discuție, ci pentru că o resimt ca pe o amenințare pentru progresul viitor. Aceștia consideră că am ajuns până în acest punct fiindcă am rezistat tentației de a  ne concentra asupra realizărilor noastre. Ei nu urăsc progresul, urăsc doar să vorbească despre el.

Rămânem atunci cu un paradox: pentru a menține progresul, trebuie să minimalizezi (sau chiar să negi) existența acestuia. Acest lucru ar explica de ce atât de mulți progresiști ​​sunt incomodați de afirmațiile optimiste cu privire la starea actuală a lucrurilor în comparație cu felul în care erau în trecut. Ei consideră că, deși corecte empiric, astfel de afirmații alterează energia de care avem nevoie pentru a continua să avansăm.

Mulți oameni din tabăra Pinker nu reușesc să înțeleagă acest lucru. Cei care susțin știința și rațiunea în fața sentimentalismului și a iraționalității par puțin dezinformați cu privire la lucrurile de care avem nevoie pentru a alimenta voința politică. Nimeni nu a început vreodată o mișcare socială strigând:  „Lucrurile stau destul de bine!” Și, în general, nu e adunăm pentru o cauză întrebându-ne: „Ce grad de indignare morală permite în mod rațional o analiză istorică a progresului uman? ” Oamenii nu funcționează așa. Pentru a schimba status quo-ul va fi nevoie întotdeauna de un grad de energie emoțională care se învecinează cu iraționalul, deoarece acțiunea colectivă pur și simplu nu funcționează altfel. Acesta este motivul pentru care filosofii nu sunt buni activiști. Ei doresc întotdeauna să facă un pas înapoi și să analizeze, în timp ce activiștii doresc doar să acționeze.

Desigur, viziunea progresistă nu este întotdeauna justificată. Lupta împotriva nedreptății poate avea consecințe foarte periculoase. Poate duce la reacții exagerate, determinate de răspunsuri emoționale disproporționate față de realitatea problemei. De asemenea, așa cum a remarcat Pinker, dacă vorbim doar despre cât de rele sunt lucrurile, este posibil să le subevaluăm pe cele care funcționează bine. Progresiștii riscă să îmbrățișeze noțiunea nesăbuită conform căreia nu am avea nimic de pierdut, întrucât lucrurile stau oricum destul de prost.

Din păcate, în ziua de azi întâlnim această atitudine mai peste tot. Ea reflectă o incapacitate patologică de a face distincții morale – între liberalism și fascism, între reforma incrementală și tirania directă, între decență și depravare – născută dintr-un cinism care și-a pierdut orice simț al proporției. Acesta este un exemplu perfect al modului în care mentalitatea progresivă poate submina progresul. În mod clar, există motive pentru care trebuie să fim atenți la progresofobia care vine din partea oamenilor de stânga. Dar satisfacția de sine și dorința de îmbunătățire, indignarea morală și analiza rațională, aprecierea prezentului și dorința unui viitor mai bun – aceste perechi de lucruri nu merg ușor împreună. Cheia, deci, este să găsim un echilibru între recunoașterea binelui care a fost atins și munca pentru binele la care nu am ajuns încă. Acest lucru nu va fi ușor, dar nu există o altă cale temeinică și de durată pe care să o putem urma.

 

Articol original: Why Progressives Downplay Progress

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Implicarea civică și transformarea studenților în activiști partizani
Previous article Umanismul creștin al lui J.R.R. Tolkien
Iulia Nedelcu

Iulia Nedelcu

Iulia Nedelcu (n.2000) este studentă în programul de licență al Universității de Vest din Timișoara, specializarea Limbă și Literatură Franceză-Italiană. Este membru al asociației culturale Studiul. A lucrat ca profesor-voluntar de limba engleză și librar. Interese de cercetare: estetică, literatură comparată, filosofie, istoria ideilor, teologie, istoria și filosofia artei.

Related Posts

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare
February 23rd, 2021

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie
February 21st, 2021

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie

Omenirea: o poveste fără speranță?
February 21st, 2021

Omenirea: o poveste fără speranță?

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Minunile limbajului obișnuit Uncategorized

Minunile limbajului obișnuit

Feb 25th, 2021
Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ Debate

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Feb 25th, 2021
Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze Opinii

Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze

Feb 25th, 2021
Eric Voegelin ca maestru învățător Cultură

Eric Voegelin ca maestru învățător

Feb 25th, 2021
Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth Cultură

Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth

Feb 25th, 2021
Când totul este permis Cultură

Când totul este permis

Feb 24th, 2021
Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon Cultură

Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon

Feb 23rd, 2021
Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare Economie

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

Feb 23rd, 2021
Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3) Debate

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)

Feb 23rd, 2021
Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul” ALTFEL

Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul”

Feb 23rd, 2021
Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa Debate

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa

Feb 23rd, 2021
Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare Debate

Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare

Feb 23rd, 2021
Călătoria cu trenul între privilegiu și economie Politică

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie

Feb 21st, 2021
Omenirea: o poveste fără speranță? Societate

Omenirea: o poveste fără speranță?

Feb 21st, 2021
Despre nemurire și eternitate. O introducere Cultură

Despre nemurire și eternitate. O introducere

Feb 21st, 2021
Misterul auctorialității la Shakespeare și Cervantes Cultură

Misterul auctorialității la Shakespeare și Cervantes

Feb 20th, 2021
Titus Livius: „Se știe că adevărul este adesea greu lovit, însă niciodată înăbușit” Istorie

Titus Livius: „Se știe că adevărul este adesea greu lovit, însă niciodată înăbușit”

Feb 20th, 2021
Creația lui Wolfhart Pannenberg Filozofie

Creația lui Wolfhart Pannenberg

Feb 20th, 2021
„Cultura anulării” a fost recunoscută, pentru prima dată, drept un pericol la adresa societății liberale Debate

„Cultura anulării” a fost recunoscută, pentru prima dată, drept un pericol la adresa societății liberale

Feb 19th, 2021
Platformele de socializare sunt un obstacol în calea civilizației Debate

Platformele de socializare sunt un obstacol în calea civilizației

Feb 19th, 2021
Ernst Cassirer: „Comparat cu abundența de care dispunem noi, trecutul poate părea foarte sărac. Dar bogăția noastră de fapte nu este în mod necesar o bogăție de idei” Cultura

Ernst Cassirer: „Comparat cu abundența de care dispunem noi, trecutul poate părea foarte sărac. Dar bogăția noastră de fapte nu este în mod necesar o bogăție de idei”

Feb 19th, 2021
Thomas Kuhn și persistența mitului, magiei și a genealogiilor Cultură

Thomas Kuhn și persistența mitului, magiei și a genealogiilor

Feb 18th, 2021
Moștenirea protestantă a umanismului clasic: Melanchthon și Cicero Cultură

Moștenirea protestantă a umanismului clasic: Melanchthon și Cicero

Feb 17th, 2021
De ce literatura contează Cultură

De ce literatura contează

Feb 17th, 2021
Bogdan Glăvan. E dificil să faci predicții, mai ales despre viitor. Opinii

Bogdan Glăvan. E dificil să faci predicții, mai ales despre viitor.

Feb 17th, 2021
Alexandru Călinescu. Ce mai zice lumea ALTFEL

Alexandru Călinescu. Ce mai zice lumea

Feb 17th, 2021
Adrian Papahagi: Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție Opinii

Adrian Papahagi: Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție

Feb 17th, 2021
Câteva fragmente din „Jurnalul de la Păltiniș”, de Gabriel Liiceanu Cultură

Câteva fragmente din „Jurnalul de la Păltiniș”, de Gabriel Liiceanu

Feb 17th, 2021
Virgil Iordache. Note pe marginea întâlnirii Patriarh – Președinte Debate

Virgil Iordache. Note pe marginea întâlnirii Patriarh – Președinte

Feb 17th, 2021
Viitorul este deja aici Debate

Viitorul este deja aici

Feb 16th, 2021
Bogdan Glăvan. Spălarea pe creier în sistemul socialist de educatie Opinii

Bogdan Glăvan. Spălarea pe creier în sistemul socialist de educatie

Feb 16th, 2021
„Unei veverițe de la Kyle-Na-No", de William Butler Yeats Literatură

„Unei veverițe de la Kyle-Na-No", de William Butler Yeats

Feb 15th, 2021
Lucian Croitoru. O explicație simplă pentru fenomenul GameStop Debate

Lucian Croitoru. O explicație simplă pentru fenomenul GameStop

Feb 15th, 2021
Teodor Baconschi. Ce întrerupe rutina mentală? ALTFEL

Teodor Baconschi. Ce întrerupe rutina mentală?

Feb 15th, 2021
Daniel Uncu. Un deznodamant asteptat: decredibilizarea ireversibila a democratilor americani Opinii

Daniel Uncu. Un deznodamant asteptat: decredibilizarea ireversibila a democratilor americani

Feb 15th, 2021
Câteva fragmente din „Viața în adevăr”, de Václav Havel Cultură

Câteva fragmente din „Viața în adevăr”, de Václav Havel

Feb 15th, 2021
Bogdan Glăvan. De ce e bună privatizarea? Debate

Bogdan Glăvan. De ce e bună privatizarea?

Feb 15th, 2021
Alexandru Lăzescu. Avertismentele lui Lavrov şi „lebedele negre” geopolitice Opinii

Alexandru Lăzescu. Avertismentele lui Lavrov şi „lebedele negre” geopolitice

Feb 15th, 2021
Virgil Iordache. Facem ce am fi putut face de la început. Dar am fi putut ? Debate

Virgil Iordache. Facem ce am fi putut face de la început. Dar am fi putut ?

Feb 15th, 2021
Teodor Baconschi. Izolarea și social-media Opinii

Teodor Baconschi. Izolarea și social-media

Feb 14th, 2021
Lucian Croitoru. Creșterea opțională a vârstei de pensionare: o decizie necesară pentru buget și corectă pentru oameni Opinii

Lucian Croitoru. Creșterea opțională a vârstei de pensionare: o decizie necesară pentru buget și corectă pentru oameni

Feb 14th, 2021
C. Pătrășconiu. Interviu Thierry Wolton: Comunismul, intelectualii de stânga și negaționismul Debate

C. Pătrășconiu. Interviu Thierry Wolton: Comunismul, intelectualii de stânga și negaționismul

Feb 14th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.