Dead man walking

Expresia din titlu definește în limbaj administrativ american drumul pe care condamnații la moarte îl parcurg din celulă până la locul execuției. Luată în sens literal și metaforic, ea se potrivește perfect cu situația actuală a liderului PSD, infractorul Liviu Dragnea în PSD și, implicit, în viața politică românească.

Referendumul eșuat de la începutul acestei luni echivalează cu ultimul apel respins al unui condamnat la moarte. Din punct de vedere politic, Liviu Dragnea este deja istorie, indiferent de evoluțiile ulterioare din politica românească. Șansa lui de salvare ar fi fost un succes fulminant la referendum, pe care să și-l aatribuie integral, mimând o popularitate uriașă, în numele căreia să-și asume puteri discreționare, după modelul Erdogan din Turcia. Dezastrul de la referendum, dublat de revolta liderilor județelor din sudul țării (cu cele mai spectaculoase rezultate în ultimele alegeri și, prin urmare, principalele beneficiare ale guvernării) și de scăderea încrederii populației în Liviu Dragnea până la un scor umilitor, dintr-o singură cifră, în sondaje, altiminteri serios cosmetizate când e vorba de PSD, demonstrează că soarta liderului maxim în partid este deja pecetluită și că el se îndreaptă, practic, în acest moment spre locul în care va fi oficiată execuția propriu-zisă. Cu toate acestea, ceea ce pare cu adevărat paradoxal, Liviu Dragnea izbutește să facă încă foarte mult rău țării, sprijinit discret – cel puțin asta este impresia – de toată clasa politică, inclusiv de președintele Klaus Iohannis prin legendara sa lipsă de implicare (eventual printr-o implicare exasperant de tardivă și total ineficientă).

Peste câteva săptămâni, în cursul lunii noiembrie, Parlamentul European va fi pus în situația de a vota o rezoluție privind statul de drept în România, ca urmare a dezbaterii din plenul PE, de la începutul lunii octombrie. Discursurilor acide de atunci li se vor adăuga niște concluzii ale Comisiei de la Veneția și ale MCV, precum și un raport realizat de grupul liberalilor și democraților europeni, aflat sub conducerea foarte combativului și intransigentului Guy Verhoftadt. Trebuie să fii cu totul naiv ca, având în vedere felul iresponsabil în care autoritățile de la București au tratat în ultima vreme partenerii europeni (Valer Dorneanu, a anunțat oficial că CCR nu va mai colabora în viitor cu reprezentanții MCV, Comisia specială Iordache a refuzat explicit să solicite sau să țină cont de avize ale Comisiei de la Veneția, declarațiile ostile la adresa forurilor europene venite din partea unor demnitari ai actualei puteri) să te iluzionezi la gândul că această rezoluție ar putea fi altfel decât devastatoare la adresa României.

Singura modalitate de a se mai salva ceva ar fi ca la data votării rezoluției, România să se prezinte la judecata Europei cu o echipă radical diferită, alcătuită din oameni onorabili, cu credibilitate europeană, fie ei și din PSD, dar fără povara unor poziții iliberale scandaloase la activ. Mazilirea lui Liviu Dragnea și a echipei Dăncilă este o condiție sine qua non pentru un dram de bunăvoință europeană, care să permită, eventual, păcălirea celor de la Bruxelles și Strasbourg pentru încă o perioadă de timp. Iar atunci calculul e simplu: Liviu Dragnea și ai lui să fie lăsați să distrugă până la capăt ce au început (în special separarea puterilor în stat pentru anihilarea justiției), înainte de a fi executați public, iar o altă echipă să se apuce să îndrepte cu pași mici și multe piedici în cale nenorocirile produse. Un fel de continuare a luptei împotriva corupției de la nivelul PNA-ului condus de Ioan Amăriei, după ce am avut DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi.

Dacă până acum, Liviu Dragnea era Daddy, liderul autoritar, cu drept de viață și de moarte peste tot ce mișcă în PSD și, prin extensie, în România, astăzi el se află în ipostaza șoricelului speriat pe care a pus ghiara o pisică plictisită care, înainte de a-i face felul, se joacă puțin cu el oferindu-i iluzia libertății. Este un evident cinism pragmatic aici, pe care, Liviu Dragneanu pare să îl observe și, orbit de groază, continuă să distrugă, cu furie, tot ce îi iese în cale. Cu siguranță, el ar fi putut fi oprit de multă vreme, dacă interesul colegilor său de partid nu ar fi fost să îl lase să continue. Iar cu fiecare zi care trece, pagubele pentru România devin tot mai greu de suportat.

Într-o perioadă în care Europa a făcut eforturi uriașe pentru a se redresa după marea criză economică de la începutul acestui deceniu, România a fost lovită de un adevărat uragan de incompetență, ticăloșie, indiferență față de viitorul țării și soarta generațiilor viitoare. Acest uragan s-a numit guvernarea PSD-ALDE al cărei maestru de ceremonii a fost Liviu Dragnea. Pentru performanța sa, inclusiv PSD se vede obligat să-l condamne la moarte politică. Dead man walking! Drumul spre locul execuției a început, dar până la destinație, calvarul societății românești va mai continua ceva vreme. Și nu există nicio garanție că oamenii care azi amână execuția pentru a lăsa victima să-și desăvârșească răul, ar avea vreun interes să se precipite, după dispariția ei, în instaurarea binelui.