Scrisoarea deschisă pe care dna Ecaterina Andronescu a adresat-o colegilor ei din PSD a stârnit puține reacții de apreciere. Câțiva membri ai PSD s-au arătat intoleranți cu poziția dânsei, uitând dintr-o dată că dna Andronescu le-a fost alături de peste douăzeci de ani, ba chiar a avut funcții importante de conducere în partid și de reprezentare a lui, ca ministru al educației și ca parlamentar. Mult mai ipocriți în critică au fost câțiva membri ai PNL, care au sperat că nu-și mai aduce nimeni aminte de episodul USL (adică PSD plus PNL) – uniune care acum șase ani a pus la cale prima mare lovitură în contra justiției.
Mai puțin vehemenți (deși nu toți) au fost jurnaliști sau unii oameni neafiliați politic, care nu s-au ferit să accentueze asupra multor acțiuni greu de acceptat ale demnitarului E. Andronescu; dar mulți, în același timp, au notat contextul în care dna Andronescu publicat scrisoarea sa și faptul că viitorul politicii românești nu va putea să ignore PSD, mai cu seamă dacă va fi unul reînnoit.
Căci dna Andronescu exact acest lucru îl cere – reconstruirea partidului său pe criterii noi. Două îmi par că sunt acestea: respectarea valorilor democrației (astfel înțeleg eu invocarea de către dânsa a intereselor țării) și promovarea unor politici publice raționale, profesioniste.
Poate că mulți cititori nu sunt de acord din principiu cu ideea că așa ceva mai e posibil în PSD și, de asemenea, că dna Andronescu e persoana potrivită pentru a promova această reformare. Ca un om care o cunosc pe dna Andronescu de peste 20 de ani – am colabrat dar am fost și în conflict cu dânsa – tind să fiu însă optimist și să cred că dânsa vrea realmente, prin binele partidului său, și binele democrației noastre.
Nu pot nici eu să trec ușor peste multe decizii ale dânsei care cred că au fost greșite. Unele dintre acestea au fost grave. Și le cunoaștem cu toții: desființarea școlilor profesionale, încurajarea mediocrității și ignorarea competitivității în învățământul superior (în general; în particular, cazul lui Gabriel Oprea este între cele revoltătoare, la fel ca și susținerea lui V. Ponta în privința plagiatului acestuia). Dar chiar personal m-am izbit de împotrivirea dnei Andronescu: când prin 2012 a blocat o nouă metodologie, modernă, a ARACIS de evaluare a calității; sau când, acum vreo trei ani, cu sprijinul slugarnic al Consiliui Național al Rectorilor, a blocat noua metodologie de finanțare a universităților.
Dar dacă aș spune doar atât ar fi incorect. S-a întâmplat să colaborez cu dna Andronescu foarte bine în mai multe rânduri: încă din 1996 (an în care dânsa a elaborat proiectul Statutului cadrelor didactice, adoptat ca lege în 1997 de către coaliția condusă de Convenția Democratică). Prin 1999 eram secretar de stat, dânsa era în opoziția parlamentară, dar cele mai multe modificări la legea educației, privind îndeosebi creșterea autonomiei universitare, au fost adoptate in Parlament prin colaborarea noastră. Și nu pot să uit cum în vara lui 2008 reușeam să ne strângem la aceeași masă, pentru a discuta proiectul unei noi legi a educației, oameni atât de diferiți ca opțiuni politice și ideologice precum E. Andronescu, Mircea Miclea, Radu Damian, Lazăr Vlăsceanu, Remus Pricopie sau Anton Anton. (Atunci însă, spre deosebire de azi, tehnicieni și oameni politici erau capabili să stea împreună și să discute rațional despre cum ar trebui să fie viitorul învățământului românesc!)
Dna Andronescu e dintre foarte puținii lideri ai PSD de azi care sunt profesioniști, universitari respectați în domeniul lor. Cum poate fi pusă alături de un plagiator sfertodoct precum Liviu Pop, care plin de tupeu se oțărăște azi la dânsa, sau de un agramat precum Valentin Popa? Inși după care rămân doar reîntoarcerea la manualul unic și încercările de discreditare a universităților mari românești.
Dacă e adevărat că azi suntem într-un moment de cumpănă, cred că e nevoie de limpezime în gândire și de moderație: cred că e bine, de aceea, să salutăm orice ar putea să ducă la ieșirea societății din mâzga în care a târât-o actuala conducere a PDS.